Macroeconomie - inflația în România între anii 1980 - 2000

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Inflaţia s-a situat în prim planul dezbaterilor de teorie politică din ultimele decenii, elaborându-se numeroase definiţii mai mult sau mai puţin complete, dar abordate mai ales sub aspectul ei de proces al creşterii preţurilor:

- proces de creştere a nivelului general al preţurilor de scădere a puterii de cumpărare a monedei;

- proces general atemporal şi aspaţial, care presupune că nivelul general al preţurilor este în creştere;

- creştere anormală a preţurilor;

- stare a economiei în care creşte continuu şi anormal indicele general al preţurilor;

- formă specială de creştere a preţurilor naţionale mai puternică decât cea a preţurilor internaţionale.

Inflaţia contemporană – reprezintă un dezechilibru structural monetaro-material, care exprimă existenţa în

circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt ce antrenează creştere durabilă şi generalizată a preţurilor.

Manifestări ale inflaţiei:

- inflaţia prin monedă

- inflaţia prin cerere

- inflaţia prin monedă

- inflaţia prin credit

- inflaţia prin costuri

Tipuri de inflaţie.

Literatura de specialitate abundă în sintagme prin care se încearcă o delimitare a tipurilor de inflaţie după gradul de intensitate din care, se prezintă următoarele:

-inflaţie moderată (controlată, stăpânită de către decidenţii), când are loc o creştere economică neinflaţionistă , deci ritmul de creştere a producţiei de bunuri economice este cel mult 3% mai mic decât rata inflaţiei:

- inflaţie rapidă care presupune o creştere economică inflaţionistă, deci rata inflaţiei este cu circa 6% mai mare decât rata de creştere economică:

- stagflaţia este o inflaţie rapidă (cca. 8%) însoţită de stagnarea ritmului de creştere a producţiei de bunuri economice:

- inflaţie galopantă , este o inflaţie foarte rapidă când creşterea indicelui preţurilor de consum depăşeşte 10% fiind considerată deosebit de periculoasă prin declinul economic pe care îl provoacă:

- hiperflaţie care începe în luna în care IGP este mai cu 50% şi se termină în luna anterioară celei în care revine sub această limită.

Pentru combaterea inflaţiei factorii de decizie trebuie să aibă în atenţie frânarea masei monetare şi a preţurilor , atragerea economiilor băneşti şi transformarea lor în capitaluri active, revalorizarea banilor, reducerea cererii agregat, reducerea incertitudini. Succesul presupune înglobarea unor astfel de măsuri în pachete care să se completeze cât mai bine pe termen lung.

INFLAŢIA 1980-1990

Deşi inflaţia a fost „mascată” , pe parcursul acestei perioade , putem totuşi să formulăm o imagine asupra ratei inflaţiei pentru perioada 1980-1990 cu ajutorul datelor furnizate de Banca Mondială.

Pe baza analizei dezechilibrelor dintre masa monetară şi preţurile mărfurilor pe teritoriul ţării noastre de-a lungul timpului , efectuată anterior putem sintetiza principalele cauze ale inflaţiei în România din ultimele patru decenii şi care, la rândul lor au generat noi tensiuni inflaţioniste şi au contribuit la adâncirea crizei economice. Una din cauzele inflaţie o constitui disproporţia dintre oferta de mărfuri şi masa monetară în circulaţie. Pe acest fond numărul populaţiei precum şi depunerile C.E.C au crescut continuu, dezechilibru dintre capacitatea de cumpărare a populaţiei şi volumul mărfurilor aflat pe piaţă, atingând după 1980 punctul critic . Elocvent în această sens este faptul că potenţialul de acoperire cu mărfuri şi servicii a fost, de aproximativ 75% faţă de volumul masei monetare, disponibilităţile băneşti ale populaţiei apropiindu-se de 300

Miliarde lei, din care 200miliarde lei, depuneri la C.E.C .

O altă cauză a inflaţiei a constituit-o dezechilibru structural privind oferta de mărfuri şi servicii-această situaţie a fost determinată de disproporţia dintre ramurile producătoare de factori primari şi energie şi cele ce consumă şi valorifică energie.

O a treia cauză o constituie necorelarea volumului fizic , sortimental de bunuri de consum cu cerinţele pieţii.

O altă cauză a inflaţiei este modul subiectiv , arbitrar de formare a preţurilor. Stabilirea preţurilor nu reflectau starea reală , beneficiul ce trebuie încasat nu provenea din relaţia firească generată de mecanismul pieţii.

Toate aceste au condus la manifestarea mai multor forme de inflaţie:

-Inflaţia reală care s-a manifestat atât direct prin creşterea efectivă a preţurilor şi tarifelor pentru produsele ce nu aveau preţuri fixe, cât şi sub forma larg răspândită a unor creşterii semioficiale.

-Inflaţia ce constă în penuria de mărfuri şi economii forţate ale populaţiei. Menţinerea fixă a preţurilor la majoritatea produselor, a făcut ca inflaţia să nu se manifeste în mod deosebit prin creşterea vizibilă a preţurilor ci mai ales prin epuizarea rapidă a bunurilor din magazine. Inflaţia s-a manifestat nu numai sub forma pieţei subterane, ci şi prin creşterea depunerilor C.E.C deci sub forma de economiilor forţate.

Încercând să mascheze şi să stăpânească cât de cât inflaţia vechiul regim a recurs la diferite metode dintre care amintim: majorarea impozitelor, schimbării fictive de denumiri ale produselor, introducerea obligatorie a părţilor sociale, acceptarea tacită a pieţii negre, condiţionarea retribuţiei de îndeplinirea unor planuri nerealizabile, generarea formei de retribuire în acord global.