Macroeconomie și Politici Macroeconomice

Lista tabelelor

Tabloul politicii monetare a BCE

Tintele anuale de inflaţie ale Băncii Angliei

Tintele anuale de inflaţie ale BNR

Rezervele minime obigatorii

Rata dobânzii de referinţă a BNR

Rata dobânzii de referinţă a BCE

Capitolul I Introducere

Băncile centrale ale Marii Britanii, României şi Greciei au un rol esenţial în sistemul bancar şi în economie, prin funcţiile pe care le realizează cât şi prin legăturile ce le au cu celelalte bănci. În termeni generali, o bancă centrală acţionează ca instituţie publică independentă, din partea statului, pentru a stabili şi coordona politica monetară şi de credit a economiei. Banca Centrală are un rol deosebit în menţinerea stabilităţii monedei naţionale şi a încrederii publicului în bănci.

Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căreia se acţionează asupra cererii şi ofertei de monedă din economie. Importanţa politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preţurilor, la care se adaugă limitarea inflaţiei şi menţinerea valorii interne şi externe a monedei.

Strategia de politică monetară adoptată de băncile centrale ale ţărilor din Uniunea Europeană este ţintirea inflaţiei, iar obiectivele strategice sunt stabilitatea preţurilor, creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă, sustenabilitatea balanţei de plăţi. Strategia de politică monetară presupune utilizarea unor ţinte intermediare pentru a-şi atinge obiectivul fundamental, cum ar fi:

• creşterea masei monetare până la un nivel optim;

• menţinerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător;

• practicarea unui nivel optim al ratei de schimb;

• alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru creditare ) în cadrul economiei.

În toate cazurile numitorul comun îl reprezintă utilizarea unei ancore nominale în conducerea politicii monetare. Aplicarea măsurilor de politică monetară necesită utilizarea unui set de instrumente prin intermediul cărora banca centrală să-şi exercite influenţa la

nivelul economiei. Băncile centrale utilizează o multitudine de instrumente de politică monetară, unele dintre acestea fiind generate prin propriile acţiuni întreprinse, altele generând influenţe în plan monetar ca urmare a acţiunilor întreprinse de băncile din sistem, finalitatea acestor acţiuni fiind aceea de a injecta sau, dimpotrivă, de a retrage din economie lichiditate. Diversificarea mixului de instrumente este dată de nenumărate nevoi manifestate de băncile centrale în acţiunile întreprinse de acestea pentru elaborarea şi aplicarea programului de politică monetară, nevoi ce presupun:

• asigurarea atingerii obiectivelor legate de controlul masei monetare în condiţiile existenţei unor puternice şocuri generate la nivelul cererii şi al ofertei de monedă;

• posibilitatea unei adaptări rapide atât a instrumentelor, cât şi a obiectivelor operaţionale în scopul reflectării constrângerilor instituţionale care pot influenţa nefavorabil acţiunea generată de instrumente;

• asigurarea atingerii şi a altor obiective adiacente (precum asigurarea

funcţionării normale a sistemului de plăţi din economie, asigurarea dezvoltării rapide a pieţelor monetare şi de capital, posibilitatea prevenirii unor posibile crize);

• reflectarea condiţiilor macroeconomice, în general, a tipului de politică monetară şi a regimului valutar adoptate de autoritatea monetară.

Ca urmare, canalele de transmisie ale politicii monetare şi, mai departe, eficienţa acesteia în atingerea obiectivelor fundamentale ale politicii macroeconomice depind, până la urmă, de modul în care politica monetară este implementată.

Trecerea de la mecanismele administrative de aplicare a politicii monetare la instrumentele indirecte de acţiune ale băncii centrale, specifice economiei de piaţă, reprezintă un proces complex, caracterizat, pe de o parte, de restructurarea instituţională a sistemului bancar (atât din punct de vedere al băncilor comerciale din sistem, cât şi din punct de vedere al băncii centrale), iar, pe de altă parte, de reorientarea treptată a instrumentelor de politică monetară în funcţie de conjunctura economică. În consecinţă, instrumentele trebuie modificate pe măsură ce pieţele şi instituţiile evoluează, ca de altfel şi în situaţia în care condiţiile macroeconomice se modifică. Pe de altă parte, mixul de instrumente de politică monetară ales trebuie să asigure realizarea interacţiunii dintre dimensiunea macroeconomică a politicii monetare (reprezentată de controlul agregatelor monetare asigurat de banca centrală în scopul atingerii obiectivului final al politicii macroeconomice) şi cea structurală (legată de obiectivele şi constrângerile instituţionale care condiţionează eficienţa transmiterii măsurilor de politică monetară).

Se poate face, astfel, distincţie între instrumente directe şi indirecte de politică monetară. Dacă instrumentele indirecte acţionează prin intermediul pieţei pentru a influenţa semnificativ anumite condiţii vizând cererea şi oferta, instrumentele directe stabilesc şi impun limite în planul activităţii monetare prin acte normative.

Politica monetară are o importanţă deosebită datorită obiectivelor pe care le îndeplineşte asigurând stabilitatea economică a ţării.