Managementul cunoștințelor

ORGANIZATII BAZATE PE CUNOASTERE

Societatea informationala în care omenirea se încadreaza ireversibil este definita ca o societate a cunoasterii si, în acelasi timp, ca o societate a organizatiilor (Drucker, 1992).

Organizatiile bazate pe cunoastere sunt actorii colectivi inteligenti ai societatii informationale si au un rol determinant în afirmarea acesteia ca societate a cunoasterii ; apartinând realitatii contemporane atât în calitatea lor de mediu de activitate profesionala si manageriala, cât si în cea de obiect de cercetare stiintifica si de proiect strategic, ele marcheaza convergenta între doua fenomene definitorii pentru natura umana - cel al cunoasterii si cel al organizarii - într-o constructie sociala emblematica pentru ideile de competenta colectiva, actiune inteligenta si performanta durabila.

Întemeierea pe cunoastere înseamna, pentru organizatii, atingerea stadiului deplinei maturitati, concordant cu esenta societatii informationale careia îi apartin. În functionarea unor asemenea organizatii, determinante sunt procesele desemnate generic prin sintagma celor 3 I, respectiv inovare (crearea de cunostinte noi), învatare (asimilarea de cunostinte noi) si interactivitate parteneriala referitoare la cunoastere.

Scopul prezentului referat, reflectat si în structura sa, consta în :

- a prezenta sintetic principalele caracteristici ale organizatiilor bazate pe cunoastere, atât pe coordonate conceptuale, cât si în contextul international actual ;

- a pune în evidenta relevanta, pentru România, a conceptului de organizatie bazata pe cunoastere si cai concrete pentru operationalizarea lui.

- Cuvinte-cheie : organizatie, cunoastere, configuratii ierarhice si non-ierarhice, management al cunoasterii

I. CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Conceptul de organizatie bazata pe cunoastere îsi are originile în anii 1984-1988 si a înregistrat, de atunci, faze succesive de cristalizare. Astfel, Huber (1984) si-a pus în mod explicit probleme legate de natura si proiectarea organizatiilor post-industriale, sesizând necesitatea unui model organizational propriu noului tip de societate ce îi succede celei industriale.

Câtiva ani mai târziu, ideea de organizatie bazata pe cunoastere se regaseste în cadrul a doua abordari care îi explica determinismul fie pornind de la factori tehnologici, fie de la factori organizationali, fiecare din ele propunând si solutii specifice de operationalizare.

De pe pozitiile promotorilor tehnologiei informatice, Holsapple si Whinston (1987) definesc organizatia bazata pe cunoastere drept o colectivitate de lucratori cu munca de conceptie, interconectati printr-o infrastructura computerizata ; autorii considera ca existenta unei asemenea organizatii, prevazuta cu statii de lucru locale, centre de suport, canale de comunicatii si colectii distribuite de cunostinte, necesita un demers explicit de proiectare si realizare, de natura unei informatizari avansate, cu aplicatii ale inteligentei artificiale.

De pe pozitiile celeilalte abordari, cea manageriala, Drucker (1988) trateaza firma bazata pe informatii ca reprezentând modelul organizational al secolului al XXI-lea si îi preconizeaza principalele caracteristici : componenta dominata de profesionisti, numarul redus al nivelurilor intermediare de conducere ierarhica, asigurarea coordonarii prin mijloace de factura non-autoritara (standarde, norme, reguli de cooperare etc.).

Diversificarea viziunilor asupra problematicii examinate a condus la un pluralism terminologic constând în utilizarea paralela de notiuni ca organizatie centrata pe memorie (Le Moigne, 1990, p.94), firma intelectual-intensiva (Nurmi, 1998), organizatie inteligenta (Hendriks, 1998).

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea a marcat producerea convergentei între perspectiva tehnologica si cea manageriala, prin cuplare între necesitatile organizatiilor si facilitatile solutiilor de asistare informatica (Scott, 1998). Dupa 1995 apar primele rezultate semnificative în crearea si functionarea de organizatii bazate pe cunoastere.