Managementul Financiar al Proiectelor de Mediu

Eco-Eficienta – efecte/efort

Eco-Eficienţa (EE), suprapusã deseori termenului de eco-inovare, constituie parte integrantã a Strategiei de Dezvoltare Durabilã (SDD), ţintind in principal componenta economicã, componenta de mediu si evidenţiind inter-relaţiile dintre acestea. Este insa in mod direct legata si de componenta sociala in forma cerintelor de consum ale societaţii.

EE implica, simultan:

- inovare catre un grad mare de dematerializare (a produselor, serviciilor si sistemelor) dar si

- modificarea severa a practicilor actuale de consum.

Conceptul eco-eficienta, strans legat deci de procesul de inovare, este inca supus multor interpretari:

- Consiliului Mondial pentru Dezvoltare Durabila (WBCSD): eco-eficienta include optimizare proceselor, reciclarea deseurilor si furnizarea de noi servicii;

- Environmental Technology Action Plan – ETAP, ianuarie, 2004: “toate tehnologiile ale caror intrari sunt mai putin daunatoare mediului decat alternativele relevante”;

- UNEP (United Nation Environmental Programme), UNEPTIE (United Nation Environmental Programme, Division for Industry and Economics), EPA (US Environmental Protection Agency): “furnizarea de bunuri si servicii, competitive din punct de vedere al costurilor, care satisfac nevoile umane si aduc calitate vietii si totodata reduc progresiv impacturile ecologice si intensitatea de utilizare a resurselor, pe parcursul ciclului de viata, cel putin pana la nivelul estimat de suportare al planetei”.

Principalii termeni legati de eco-eficienta care dau mai multa concreteţe conceptului sunt:

- dematerializare

- Factor 4 si

- Factor 10.

Nu sunt diferenţe de substanţa intre acesti termeni (primul fiind mai des utilizat in SUA, iar ceilalţi doi in Europa).

“Factor n”, care propune o utilizare de n ori mai eficienta a resurselor (materiale, energie, apa), poate fi definit ca o utilizare directa a sistemelor metrice pentru diferite activitaţi care pot reduce consumul de resurse pentru un anumit proces.

Toate definiţiile au ca factor comun reducerea consumului de resurse si imbunataţirea rezultatelor (produse/servicii) pentru bunastarea publica.

Eco-eficienta inseamna mai mult decat tehnologie. Inovarea, in sensul ei larg, se refera atat la tehnolgie si la proiectarea acesteia, dar incorporeaza si bunele practici, aspecte legate de organizare si marketing.

Inovarea in spiritul eco-eficientei poate consta in imbunataţiri ale proceselor sau produselor, dar si un salt mai radical catre o noua tehnologie.

Revolutia industriala din secolul al XIX-lea si dezvoltarea exploziva a industriilor mari consumatoare de resurse din secolul urmator s-au facut cu costuri si consecinţe neprevazute intr-o prima faza, desconsiderate in urmatoarea etapa si pentru care “preţul” trebuie platit acum si in viitor.

In 1994 G. H. Bruntland afirma ca « este pur si simplu imposibil ca lumea, ca un intreg, sa poata susţine nivelul vest-european de consum pentru toţi». La acel moment se recunostea ca “ satisfacerea nevoilor a 7 miliarde de oameni, la nivelul consumului de energie si resurse al UE, va conduce la nevoia a mai mult decat rezervele unei planete”, insistand pentru promovarea conceptului «Dezvoltarii Durabile (DD)», concept pe care il definiste in 1987: «activitaţile prin care societatea prezenta isi satisface propriile necesitaţi fara a compromite sau pune in pericol posibilitatea generaţiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitaţi».

Termenii legaţi de durabilitate (sustainability), clarificarea acestora si stabilirea relaţiilor dintre ei constituie si in prezent subiecte de cercetare. Lipsa unor definiţii oficiale, pe de o parte, precum si continua apariţie de noi termeni pot crea confuzii in folosirea acestora, cu atat mai mult cu cat sensul acestora se intersecteaza sau difera in mod nesemnificativ.

Principii de Mediu

a) Principiul Ciclului de Viata: reprezinta elementul esenţial pentru implementarea dezvoltatii durabile in faza de concepere a produsului. Termenul are in vedere toate etapele ciclului de viata si impacturile de mediu asociate lor, inclusiv procesul de decizie si este pus in practica prin Analiza Ciclului de Viata – ACV ( Life Cycle Assessment – LCA).

b) Controlul Poluarii rezulta din utilizari trecute ale termenului, cand poluarea era pur si simplu supravegheata. Tehologiile “capat de conducta” folosesc controlul poluarii in relaţie cu problemele generate de evacuari/emisii de poluanţi din surse industriale. Se admite ca aceasta abordare reprezinta doar o amanare temporara a problemelor de mediu, concentrandu-se pe “captarea poluarii” mai degraba decat pe reducerea acesteia. Conform acestui principiu, poluarea este redusa dupa ce ea a fost generata si, alaturi de tehnologiile “capat de conducta” sunt incluse si investigaţiile privind natura si extinderea contaminarii. Trebuie recunoscut ca aceasta abordare presupune resurse si costuri suplimentare si nu este in acord cu viziunea dezvoltarii durabile.

c) Reciclarea, Refolosirea si Regenerarea reprezinta termeni inrudiţi, deseori folosiţi pentru descrierea aceleiasi acţiuni. Reciclarea (EPA) reprezinta metoda de recuperare a unei resurse care presupune colectarea si tratarea unui deseu, in vederea folosirii lui ca materie prima pentru obtinerea aceluiasi produs sau a unuia similar. Strategia Europeana in domeniul deseurilor distinge intre recirculare si refolosire: refolosirea semnificand utilizarea deseului (proces diferit) ca materie prima fara modificari structurale, iar reciclarea semnificand schimbari structurale in cadrul aceluiasi proces. Regenerarea este activitatea de reinoire a unui material pentru a-l reda in forma primara utilizarii in acelasi proces sau unul diferit.