Marxismul

Marxismul este a 2-a megatendinta din gandirea economica moderna. La mijlocul secolului XIX Europa se caracteriza prin: performante economice deosebite (datorate revolutiei industriale si dezvoltarii pietei nationale si mondiale) si puternice tensiuni social politice (datorate crizelor economice, sociale, politice, ideologice etc).

Apare un nou curent de gandire economica al lui Marx (1818-1883) numit marxism care a fost sfatuit si ajutat de Engels. Personalitatea si doctrina lui Marx s-au format la intalnirea liberalismului clasic si socialismului utopic.

’’Marx este economistul care traieste si este relevant si astazi, asa cum nici un scriitor nu a fost considerat vreodata. Marx a fost restabilit, revizuit, renegat si inmormantat de mii de ori, dar el refuza a se exila de istoria gandirii economice. Mai bune sau mai rele, ideile sale fac parte din climatul de opinii la care ne gandim cu totii. Astazi nimeni nu se mai exalteaza in fata ideilor lui Adam Smith sau David Ricardo, dar cand este vorba de Marx este cu totul altceva. Acesta pune probleme de interpretare neintalnite inca in aceasta carte. Dificultatea consta in a izola ideile lui Marx de reformularile neo-marxiste si de a separa pe Marx, economistul clasic de Marx linistul, care apare frecvent in unele comentarii. Un alt handicap este ca Marx a creat un sistem de idei care cuprinde toate stiintele sociale si a luat in considerare numai aspectele economice, inseamna a fi nedrepti fata de ideile sale istorice, sociologice si fiziologice. Acelasi lucru este valabil si pentru Adam Smith. Dar aspectele economice politice marxiste sunt mai cuprinzatoare si mai consistente decat cele ale lui Adam Smith. Prin urmare, trebuie sa delimitam economia marxista de marxism.’’

PLUSVALOAREA

Pe o anumita treapta a dezvoltarii productiei de marfuri banii se transforma in capital. Formula circulatiei marfurilor era : M (marfa) – B (bani) – M (marfa) ; adica vanzarea unei marfi pentru cumpararea alteia. Formula generala a capitalului este, dimpotriva B - M – B, adica cumparare pentru vanzare ( cu profit ). Cresterea valorii initiale a banilor aruncati in circulatie, Marx o numeste plusvaloare. Faptul acestei ’’cresteri’’ a banilor in circulatia capitalista este indeobste cunoscut. Tocmai aceasta ’’crestere’’ transforma banii in capital, care este un raport social de productie special, istoriceste determinata plusvaloarea nu poate izvora din circulatia marfurilor, fiindca circulatia nu cunoaste decat schimbul de echivalente ; plusvaloarea nu poate izvora nici dintr0un spor de prêt, fiindca pierderile si castigurile cumparatoarelor si vanzatoarelor s-ar compensa reciproc . Pentru a obtine plusvaloare, posesorul de bani ar trebui sa descopere pe piata o marfa a carei valoare de intrebuintare sa aiba ea insasi insusirea specifica de a fi sursa de valoare (o marfa al carei proces de consumare ar fi in acelasi timp un proces de cerare de valoare). Si o asemenea marfa exista : este forta de munca a omului. Consumarea ei este munca iar munca creaza valoarea. Posesorul de bani cumpara forta de munca la valoarea ei, determinata, ca si valoarea oricarei alte marfi, de timpul de munca necesar pentru producerea ei.

Exista anumite marfuri a caror valoare este determinata exclusiv de raritatea lor. Nici o munca nu poate spori cantitatea unor astfel de bunuri si de aceea valoarea lor nu poate fi redusa pirntr-o oferta sporita.

Darcum va fi influentata valoarea lor relativa de o crestere a valorii muncii ? Este evident ca valorile relative ale stofei si ale articolelor de bumbac nu vor suferi nici o schimbare deoarece, in conditiile presupuse, ceea ce influenteaza peu na trebuie sa influenteze in mod egal pe cealalta, nici valorile relative ale graului si orzului nu vor suferi vreo schimbare.

Nu poate avea loc nici o urcare a valorii muncii fara o scadere a profitului.

Cumparand forta de munca, posesorul de bani este in drept s-o consume, adica sa-l sileasca pe muncitor sa munceasca toata ziua, sa zicem 12 ore. Dar in timpul de 6 ore (timpul de munca necesar), muncitorul creeaza un produs care acopera cheltuielile intretinerii sale, iar in timpul celor 6 ore urmatoare (timpul de munca suplimentar), el creeaza un plusprodus neplatit de capitalist, adica plusvaloarea.

Din punct de vedere al procesului de productie trebuie deosebite 2 parti ale capitalului : capitalul constant, cheltuit pentru mijloace de productie, capitalul variabil, cheltuit pentru forta de munca. Valoarea capitalului variabil nu ramane neschimbata, ci creste in procesul de munca prin crearea plusvalorii.

Sporirea plusvalorii se face prin 2 procedee : prin prelungirea zilei de munca (plusvaloarea absoluta) si prin reducerea zilei de munca necesara (plusvaloarea relativa). Analizand productia plusvalorii relative, Marx cerceteaza cele 3 faze istorice principale ale sporirii productivitatii muncii de catre capitalism: cooperatia simpla ; diviziunea muncii si manufactura ; masinismul si marea industrie. Noua si extrem de importanta la Marx este analiza acumularii capitalului, adica a transformarii unei parti din plusvaloare in capital si a intrebuintarii ei nu pentru a indestula trebuintele personale sau capriciile capitalismului, ci pentru a produce din nou.

Marx a aratat greseala intregii economii politice clasice dinaintea lui (incepand cu Adam Smith), care credea ca toata plusvaloarea transformata in capital se adauga capitalului variabil. In realitate, insa ea se scindeaza in mijloace de productie plus capital variabil.