Măsuri de combatere a șomajului

Măsuri care privesc populaţia activă

Scopul acestora este dublu, pe de o parte să prevină creşterea şomajului prin pregătire, calificare şi flexibilizare a pieţei de muncă, iar pe de altă parte să reducă şomajul prin crearea unor posibilităţi suplimentare de angajare.

Acest din urmă scop se poate realiza prin reducerea timpului de muncă şi a duratei vieţii active. Proiectele pentru împărţirea muncii pot da rezultate pe termen scurt. Însă pe termen mediu şi lung, soluţia optimă este aceea de a creşte investiţiile şi implicit numărul de locuri de muncă. Astfel, garantarea locurilor de muncă poate fi obţinută de către angajaţi prin stipularea unor clauze precise în contractele colective sau individuale de muncă.

Obiectivul principal a vizat în mod direct şomerii şi mai puţin populaţia activă.

Măsuri care îi privesc direct pe şomeri

Politicile sociale de ansamblu au cunoscut evoluţii diferite atât în ţările cu economie de piaţă dezvoltată, cât şi în ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est.

Un indicator relevant în acest sens este reprezentat de cheltuielile publice sociale ca procent din PIB. Vom urmări în continuare dinamica cheltuielilor sociale publice din ţările în tranziţie.

1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998

România 14,2 16,6 17,0 16,5 15,2 15,5 16,0 15,7 15,9 16,6

Republica Cehă 21,5 23,0 24,2 22,9 25,9 25,5

Polonia - 20,2 27,0 30,5 29,4 -

Ungaria 22,5 22,7 29,6 31,9 31,3 32,9

Bulgaria 20,3 21,2 24,5 27,0 22,8 21,0 18,3

Tabel: Dinamica cheltuielilor sociale publice ca % din pib

Sursă: Sorin Cace, 1997.

Cheltuielile sociale din România se plasează, atât în 1989, cât şi în anii următori, substanţial sub medie (C. Zamfir, 1999).

Aceste cifre conferă o imagine asupra gradului de intervenţie / nonintervenţie a statului în problemele cu caracter social.

Ele au un impact direct şi asupra şomajului.

Măsurile clasice de suport, politicile de tip pasiv financiar al şomerilor şi cele de tip stimulativ, de creare a oportunităţilor şi de suport a reinserţiei în piaţa muncii sunt cele două tipuri de măsuri care îi privesc direct pe şomeri.

Dacă în ceea ce priveşte măsurile pasive se poate constata o unitate pentru cele mai multe ţări, nu acelaşi lucru se poate spune despre măsurile active. Diferenţele sunt semnificative şi explică într-o mare măsură succesul obţinut în ţările unde s-a pus accent deosebit pe măsurile active.

POLITICI ACTIVE

În ţările OCDE au fost promovate o serie de politici active ale forţei de muncă. Ţinând cont de perioada lungă în care au fost folosite, au fost făcute evaluări ale acestora.

Măsura Descriere Evaluarea în ţările OCDE

Servicii de plasare plasarea, consultanţa şi orientarea profesională;

cursuri de găsire a locurilor de muncă şi consultanţă intensivă

pentru cei dezavantajaţi; asistenţă în legătură cu mobilitatea geografică. S-a constatat a fi eficace în creşterea plasamentelor în Marea Britanie, Statele Unite şi Olanda.

Calificarea şi recalificarea profesională programe de pregătire orientate către şomerii adulţi sau către cei aflaţi sub ameninţarea pierderii locurilor de muncă;

pregătirea are loc de obicei în centre speciale de pregătire sau în întreprinderi. Programele generale au îmbunătăţit şansele de ocupare a locurilor de muncă în Norvegia, Suedia şi Marea Britanie, dar au fost ineficiente în RFG şi SUA.

Crearea directă de locuri de muncă Subvenţii salariale pentru recrutarea sau păstrarea anumitor lucrători. Efecte destul de slabe asupra angajării forţei de muncă.

Subvenţii pentru angajare regulate (exemplu: şomajul cu stadiu îndelungat)

Alocaţii ale întreprinderilor Alocaţii sau achitarea în avans a ajutoarelor pentru a permite temporar şomerilor să iniţieze afaceri pe cont propriu. Cele mai mute studii constată o rată înaltă de supravieţuire a întreprinderilor, dar şi un balast de circa 50%.

Locuri de muncă temporare în sectorul public (măsuri publice) Locuri temporare de muncă în sectorul public pentru şomeri. În ţările OCDE sunt foarte puţine studii în legătură cu această practică.