Max Weber

Scoala istorică germană este formată dintr-un număr de economiști germani (Roscher, Hildebrand, Schmoller, Bnucher, Wagner, Sombart, ș.a.) , care au manifestat principalele reacții împotriva ideilor universale şi absolute ale clasicismului englez.

Ei consideră că obiectul de studiu al ştiinţei economice ar trebui să îl constituie evoluţia

economiei naţionale, privită ca o entitate şi nu acţiunea agenţilor economici izolaţi. Ei s-au opus individualismului răspândit de Economia clasică și de Neoclasicismul vienez.

Filosofia clasică germană a respins raţionalismul materialist şi metoda deductivă de investigație, utilizată de liberalii clasici , considerând că ar contribui la deformarea realităţii economice. În locul acesteia, ei propuneau adoptarea metodei inductive şi istorice, care ar fi în măsură să studieze viaţa economică în devenirea şi cu particularităţile sale; cercetarea economică ar trebui să aibă un caracter empiric, bazat pe evidenţierea analogiilor, asemănărilor şi deosebirilor dintre fapte, fenomene şi procese. În opinia lor, istoria „trebuie să descopere devenirea istorică a faptelor” („wie es eigentlich gewesen ist”). Astfel economiştii germani erau pregătiţi, sub influenţa filosofiei hegeliene, să asculte, mai degrabă, lecţia faptelor, decât învăţăturile abstracte ale clasicilor care riscau să–I rătăcească în labirinturi dialectice. Filosofia politică, iniţiată de Montesquieu, sublinia că societatea, mai înainte de a fi o construcţie raţională, este, într–o mare măsură, rezultatul dezvoltării istorice” .

Economiştii germani au dorit să relativizeze cunoaşterea economică; au fost

naţionalişti, iar concepţia lor asupra economiei au pus–o în serviciul viziunii istorice şi

naţionaliste.

-Premisele Şcolii istorice germane au fost următoarele :

-Tradiţia cameralistă;

-Influenţa tratării istorice a devenirii societăţii;

-Dezvoltarea idealului naţional în Germania;

-Influenţa istorismului printre oamenii de stat şi de drept.

Suportul principal al dezvoltării Protecționismului listian și al Școlii istorice germane a fost filosofia metafizică a lui Hegel.

-Ideile principale ale metafizicii hegeliene sunt:

-Libertatea este opera comună a oamenilor reuniţi în societate;

-Interesul individual formează baza pe care se edifică, treptat, libertatea;

-Interesele indivizilor pot intra în coliziune între ele şi cu cele generale;

-Libertatea nu se realizează pe teren economic, ci prin formarea unei comuniuni spirituale, recunoscută- ca atare- de toți membrii societății;

-Statul trebuie să creeze instituţiile care permit depăşirea contradicţiilor din societatea civilă;

-Morala individuală nu este veritabilă. Numai morala socială este adevărată. Evoluţia istorică permite omului să–şi realizeze progresiv propria–i natură, aceea a unei fiinţe libere. Istoria este un progres condus prin raţiune, dar este un progres dialectic.

„Preocuparea principală a gânditorilor germani – considera W. C. Mitchell – a fost studierea evoluţiei istorice a instituţiilor economice. Ei au crezut că o asemenea abordare era necesară atât pentru înţelegerea vieţii economice din Germania cât şi din alte ţări ale lumii” .

,,Principalul merit al Şcolii istorice – aprecia François Perroux – este introducerea relativismului în studiile de economie politică. În măsura în care ea se constituie într–o critică a deducţiei pure, care pierde contactul cu realitatea, putem accepta sfaturile sale. Dar nu putem merge mai departe. Nu trebuie confundate, niciodată, studiul originilor unei instituţii cu analiza esenţei acesteia, a rolului pe care ea îl joacă în lumea contemporană. Economia politică nu este o simplă colecţie de fapte; ea nu are valoare ştiinţifică decât în măsura în care analizează date istorice pentru a ajunge la uniformităţi” . Ideea de bază a Şcolii istorice este aceea că structura economică a naţiunilor se modifică continuu în timp şi parcurge faze succesive, fiecare dintre ele având caracteristici proprii.