Max Weber - etica protestantă și spiritul capitalismului

Maximilian Carl Emil Weber (1864-1920), este considerat unul dintre cei mai influenţi sociologi din secolul al XX-lea. Născut în Erfurt (Thuringia) a absolvit dreptul (Heildelberg, Berlin), s-a implicat în politică (membru a partidului liberal), iar preocupările curente i-au fost economia, politica şi sociologia. Poliglot fiind, a avut capacitatea să lectureze diverse opere astfel putând să scrie şi într-un vast domeniu spiritual: religiile antice din India, China şi Iudaismul. A predat în cadrul universităţilor din: Berlin, Freiburg, Heidelberg şi Munich.

A obtinut titlul de doctor în 1889, cu o dizertaţie în istorie, având ca tema o istorie a afacerilor, în evul mediu.

Opera ce la propulsat în elita sociologiei: Etica protestantă şi spiritul capitalist, propune ca temă de dezbatere, aportul religiei protestante faţă de dezvoltarea capitalismului, a birocraţiei, a statului raţional în Occident. În cadrul acestei lucrări, Max Weber îşi propune să arate că etica şi înţelegerea protestantă a lumii au influenţat în mod pozitiv dezvoltarea capitalismului. El susţine ipoteza conform căreia protestantismul, etica sa, au dezvoltat spiritul activ concurenţial, producător, managerial. Aceste idei mai sunt recunoscute si sub denumirea: „tezele weberiene”. Weber nu a inventat această teorie, el inspirându-se din lucrarule lui Jacob Viner, William Petty. Ceea ce a adus nou Weber este că a specificat argumentele şi a detaliat mecanismele prin care sa ajuns la capitalism.

Studiul, Max Weber, Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus a fost prima data publicat între 1904-1905, în „Archiv für Sozialwissenschaft und Sozialpolitik“, volumele XX & XXI; ediţia definitivă, conţinînd şi răspunsurile la criticele aduse între 1905 şi 1910, apare în 1920, ca primul studiu al Gesammelte Aufsätze zur Religionssnziologie.

Partea I a cârţii este numită de sociolog „Problema”. În primul capitol numit „Afilierea religioasă şi stratificarea socială” Weber analizează asemănările şi deosebirile între protestanţi şi catolici. Pe de o parte oamenii de afaceri, deţinătorii de capital sunt în proporţie covârşitoare catolici, dacă ar fi să analizăm situaţia din Germania şi Polonia. Pe de altă p arte calviniştii afirmă că persoanele cu o educaţie superioară sunt în mare parte protestanţi. Acestă educaţie superioară ar trebui în mod sigur să implice bani. Aşadar aceste două afirmaţii de mai sus se dau oarecum cap în cap. În aceste cazuri deţinerea de capital depinde de multe ori de imprejurările istorice dar acesta nu poate fi numit un motiv strict. Weber îşi pune întrebarea „De ce ţinuturile cu extremă dezvoltare economică sunt strâns legate de biserică?”

La o analiză superficilă sociologul constată că preocuparea mai intensă pe care o arată catolicismul faţă de idealuri pare să ii fi educat pe adepţii săi, într-o indiferenţă faţă de lucrurile bune din lume. În acest timp protestanţii critică idealurile catolice, în timp ce catolicii îi critică în acelaşi fel pe cei dintâi.

În cele din urmă Weber face o scurtă caracterizare a tipului catolic respectiv protestant. El spune că primii sunt mai cumpătaţi, clasele inferioare sunt interesate să traiasca bucuriile vieţii, iar cele superioare sunt absolut indiferente faţă de religie. Se poate remarca din aceasta constatare, că pentru aceşti adepţi se poate ajunge la o reală înstrăinare faţă de ascentism şi lume.

Protestaţii, pentru a fi firi mai aventuroase preferând riscurile cu sume mai mari. Totuşi în acest caz indivizii par a fi mai legaţi de biserică şi învăţămintele ei. În acelaşi timp se militează într-o oarecare masură pentru păstrarea tradiţiilor.

Cel de-al doilea capitol al părţii întăi este denumit de către Weber la fel ca prima parte a tilului cărţii :”Spiritul capitalismului”. Se încearcă o analiză pe baza unor relţii cauzale realităţii istorice, religioase care au un caracter individual şi unic. Weber analizează în acest acapitol tresăturile specifice capitalismului într-un mod cât se poate de detaliat.

Dacă e să alegem o zicală proprie acestora aceasta ar fi „Timpul înseamnă bani”, iar altul „Creditul înseamnă bani” Pentru a putea explica mai bine această idee, Weber continuă prin alt proverb care vorbeşte fără nici o îndoială de la sine „Bunul platnic este stăpân pe punga altuia”.

Weber în lucrarea sa, pentru a îşi susţine teza, îl citeaza de mai multe pe Benjamin Franklin. Acesta din urmă a fost un reprezentant de seamă a capitalismului. El a fost adeptul utilitarismului. El spunea că „Câştigul economic nu este subordonat omului ca mijloc de satisfacere a nevoilor sale materiale. Omul este dominat de dorinţa de a face bani”. Capitalismul îi selectează pe cei mai buni pentru a reuşi să supravieţuiască pentru ca vocaţia este pentru capitalişti o trăsătură caracteristică.