Mediul Bancar Actual din România

Structura sistemului bancar românesc înainte de 1989 era în mare măsură similara cu cea a celorlalte economii din Europa Centrală şi de Est, totuşi, în anumite privinţe era mai rigida şi a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de reformă consta din Banca Naţionala a României, care juca rolul atât de Bancă Centrală cât şi comercială şi din Băncile specializate pentru investiţii, comerţ exterior, agricultură şi economii.

Până în 1989, sistemul bancar românesc a fost alcătuit din numai patru bănci: Banca Naţională a României, Banca Română de Comerţ Exterior, Banca de Investiţii şi Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară; alături de aceste instituţii funcţiona şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.)

Sistemul bancar românesc, până la sfârşitul anului 1989 oferea un număr limitat de servicii şi produse bancare.

După 1989, România a fost martora a multor schimbări, iar trecerea la o economie de piaţa, a determinat creşterea numărului agenţilor economici privaţi. Acest aspect a determinat nevoia dezvoltării unui sistem bancar care să răspundă solicitărilor pieţei şi să asigure oferta de produse şi servicii bancare necesare unei economii de piaţa.

Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea şi adoptarea unei noi legislaţii bancare privind organizarea şi funcţionarea băncii centrale şi a băncilor comerciale.

Noua legislaţie bancară se referă la Legea privind activitatea bancară (nr. 33/1991), Legea 58/1998 numită Legea bancară, Legea privind statutul Băncii Naţionale a României (34/1991), Legea privind procedura falimentului băncilor (nr. 83/1998).

De asemenea, o importanţă deosebită o deţine Legea societăţilor comerciale (nr. 31/1990) datorită faptului că băncile sunt organizate ca societăţi comerciale în plus fiind necesară autorizarea acordată de B.N.R. pe baza criteriilor stabilite prin reglementări şi norme speciale.

În scopul îmbunătăţirii cadrului legal privind activitatea bancară şi alinierea acestuia la reglementările Uniunii Europene, B.N.R. urmăreşte modificările ce apar în legislaţie bancară a ţărilor dezvoltate.

Prin noile reglementări, Banca Naţională încearcă să creeze un sistem bancar modern şi, în acelaşi timp, să-şi îndeplinească rolul de bancă centrală.

Obiectivul principal al tuturor acestor îmbunătăţiri este de a constitui o reţea de bănci comerciale, eficiente şi viabile care să ofere o gamă largă de servicii bancare necesare susţinerii creşterii economice într-o economie de piaţă. România poate să aibă, din nou, un sistem bancar eficient, integrat circuitului financiar internaţional, stimulând dezvoltarea şi modernizarea economiei româneşti.

Sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, în sensul care simte cel mai puternic şocurile induse în economie.

Sistemul bancar românesc de după 1990, deşi afectat de falimentul câtorva bănci private, s-a dovedit a avea cea mai buna evoluţie, prestaţia Băncii Naţionale influenţând hotărâtor atât băncile comerciale cât şi evoluţia economiei în ansamblu.

Reforma sistemului bancar românesc a început în 1991 prin crearea unui sistem pe două nivele, în care Banca Naţionala îşi pierde caracterul de bancă comercială (prin desprinderea din BNR a BCR) şi, domeniul se deschide noilor operatori bancari.

În perioada scursă din 1990, în pofida unor sincope ale câtorva bănci, receptate negativ de către populaţie, sistemul bancar românesc este vizibil mai stabil şi mai bine reglementat decât restul economiei în ansamblu.

Reglementari cheie în domeniul bancar, adoptate în aceasta perioada:

• cerinţe de capital minim stabilit de BNR

• crearea Bursei de Valori.

• reglementari prudenţiale, cum ar fi: împrumuturile totale interne, plasamentele în societăţi nebancare, poziţiile open Forex, aprobarea BNR pentru cumpărarea pachetelor de acţiuni ce depăşesc 5% din capital, reguli specifice pentru clasificări de credite, etc.

• asigurarea depozitelor populaţiei la bănci (Legea 88/97), cerinţe de rezerve minime obligatorii, constituirea fondului de rezerva şi a provizioanelor specifice de risc

• reglementari în domeniul valutar

• înfiinţarea sistemului de decontări interbancare prin intermediul Casei de Compensaţie.

Dubiile care au planat asupra modalităţii de acordare a creditelor de către băncile comerciale au dus la perfecţionarea normelor de creditare a societăţilor bancare, la scăderea riscului general de creditare în sistemul bancar şi la apariţia unor fonduri specializate de garantare a creditelor, în principal orientate spre garantarea facilitaţilor bancare acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi sectorului agricol privat.

Ca urmare a socului resimţit de industria bancară româneasca în urma dificultăţilor majore întâmpinate de unele bănci, cauzate şi de retragerile masive ale depozitelor populaţiei, Banca Naţională a instituit Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1998 - Legea bancară şi a Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cadrul legal privind autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţiala a băncilor a fost lărgit şi imbunatăţit.

Începând cu luna ianuarie 1998, realizarea obiectivelor de supraveghere a fost facilitata de introducerea noului plan de conturi pentru sistemul bancar.

Din iunie 1999 au intrat în aplicare Normele 8 potrivit cărora rata adecvării capitalului a fost majorata la 12%. Crearea AVAB, constituindu-se astfel premisele reduceri substanţiale a volumului creditului restant din bilanţul băncilor, prin preluarea de către AVAB a unui volum important de creanţe neperformante.

Şi după crearea sistemului pe două nivele, şi deschiderea domeniului noilor operatori, băncile specializate ramase nu au fost reconfigurate, iar sectorul bancar românesc a fost dominat, pana în 2000, de cele cinci bănci de stat care iniţial aveau o poziţie de monopol în sectoarele lor respective.

Datorita faptului ca multe sectoare economice erau doar la începutul restructurării şi legislaţia nu a impus o modalitate unitară şi obligatorie în activitatea de creditare a băncilor comerciale, acestea găsindu-se în situaţia de a-şi crea singure propria metodologie de creditare şi monitorizare a creditelor, o parte a creditelor acordate au devenit neperformante, mai ales ca urmare a puseului inflaţionist din anii 1992-1993.

Menţinerea distorsiunilor în sectorul real, fluctuaţiile ratelor dobânzilor, ale cursului de schimb al monedei naţionale, precum şi ale preturilor de consum şi-au pus amprenta asupra sectorului bancar, influenţând negativ performantele financiare ale băncilor şi indicatorii de prudenta bancară în sensul creşterii ponderii veniturilor nerealizate din dobânzi şi din influente de curs valutar în totalul profitului brut. Apariţia falimentelor bancare în contextul recesiunii economice.

Evoluţia de ansamblu a sistemului bancar nu poate fi detaşata de situaţia generala a economiei naţionale, care s-a confruntat cu disfunctionalităţi majore, atât la nivel microeconomic, cât şi macroeconomic.

Problemele structurale din sectorul real au avut un impact negativ asupra calităţii portofoliului de credite al băncilor, îndeosebi al acelora expuse sectorial.

Afectarea cotaţiilor băncilor active în România de către rating-ul de ţară apreciat de agenţiile internaţionale specializate, cu implicaţii asupra costului resurselor

Creşterea calităţii serviciilor prestate şi educarea populaţiei, stimularea atragerii în sistemul bancar a economiilor agenţilor economici şi populaţiei, modernizarea sistemului de plăţi, prin dezvoltarea sistemului electronic de plata, intensificarea operaţiunilor pe piaţa de capital, dezvoltarea de instituţii financiare specializate pentru activitatea de leasing, brokeraj, asigurări, investment banking, fonduri de investiţii, fonduri de pensii, etc. duc la accelerarea procesului de integrare economica României în structurile economice europene, creşterea accelerata a concurentei în sistemul bancar,creşterea calităţii şi diversificării produselor şi serviciilor bancare.

Banca Naţională şi-a îmbunătăţit substanţial funcţia sa de regulator al sistemului bancar. În prezent exista deja o relativa aliniere la indicatorii şi standardelor UE şi s-a redus influenta politicului în sfera reglementarilor financiare care a fost pana de curând un factor major de destabilizare.