Mediul Legislativ din România

Reglementari privind taxele si impozitele

Principiile impunerii fiscale

Principiile impunerii au fost formulate pentru prima data de catre economistul englez Adam Smith sub forma unor maxime sau principii fundamentale, respectiv:

- maxima de justitie, conform careia cetatenii fiecarui stat trebuie sa contribuie la acoperirea cheltuielilor publice atât cât le permit facultatile proprii, respectiv marimea veniturilor obtinute sub protectia statului;

- maxima de certitudine, ce vizeaza legalitatea impunerii si presupune ca marimea impozitelor datorate sa fie certa, si nu arbitrara;

- maxima comoditatii, potrivit careia perceperea impozitelor trebuie sa aiba loc la termenele si în modalitatile cele mai convenabile pentru contribuabil;

- maxima economiei si randamentului impozitelor, care urmareste instituirea unor impozite cât mai putin apasatoare pentru contribuabil si asigurarea încasarii acestora cu un minim de cheltuieli.

In România Legea nr.571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal stabileste cadrul legal pentru impozitele si taxele care alcatuiesc veniturile la bugetul de stat precum si la bugetele locale, precizând contribuabilii care trebuie sa plateasca aceste impozite si taxe fiscale, precum si modul de calcul si de plata ale acestora conform Monitorului Oficial (M.O. nr.927/23.12.2003).

Pe termen mediu, principiile generale ale reformei financiare se vor regasi în crearea unui sistem modern de impozite care sa stimuleze munca, economisirea si investitiile si sa asigure în acelasi timp un regim de echitate general. Distorsiunile în alocarea resurselor vor fi minimizate prin asigurarea preponderentei principiului neutralitatii impozitarii. Impozitul pe venitul global, impozitele pe profit, taxa pe valoarea adaugata si accizele constituie pilonii fundamentali ai sistemului românesc de impozite, în timp ce importanta taxelor vamale se va reduce.

Principalele impozite percepute de guvern

Rolul alocativ, distributiv si chiar cel reglator ale statului implica resurse financiare pe care statul si le procura prin vânzarea anumitor prestatii, prin fiscalitate si, daca aceste resurse nu sunt suficiente, prin împrumut.

Veniturile cu caracter fiscal ale administratiei publice centrale sunt:

- impozite directe (impozite pe venit, impozite pe profit, impozite pe avere);

- impozite indirecte (taxa pe valoarea adaugata, taxe de consumatii sau accize, monopoluri fiscale, taxe vamale);

- taxe de înregistrare si de timbru (taxe judecatoresti, taxe de notariat, taxe consulare, taxe de administratie);

- alte impozite si taxe locale;

Aceste impozite, taxe si contributii, în sume fixe sau în cote procentuale, se transfera bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale, bugetelor locale, Ministerului Sanatatii, Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, altor institutii, în conformitate cu destinatia stabilita de legile în vigoare. În timp ce în tarile dezvoltate cea mai mare parte a resurselor financiare publice este determinata de impozitele directe, în tarile în curs de dezvoltare – printre care se numara si România – sursa principala o constituie impozitele indirecte, în special impozitele pe consum (TVA, accize).