Metoda utilității globale maxime - studiu de caz

CAP. 1 INTRODUCERE

În universul socio-economic de modelat, problemele de asistare a deciziei economice sunt generate de procesele de decizie multicriteriale. Pentru măsurarea consecintelor diferitelor alternative luate în considerare în momentul când se ia decizia, s-a introdus o unitate de măsură comună denumită utilitate. Prin intermediul functiei de utilitate, se asociază fiecărei alternative de decizie o valoare numerică reală.

Este evident că o calitate ridicată a deciziei economice, fundamentată pe baza acestei metode, se va realiza daca utilităţile asociate vor fi cât mai obiective cu putinţă, aici intervenind rolul important al experţilor în domeniu.

Utilitatea globală a unui proiect se defineste ca suma produselor între elementele matricei utilitătilor (reprezentate de coloana corespunzătoare proiectului) si coeficientii de utilitate considerati pentru fiecare indicator. Proiectul care se selectează este asociat cu utilitatea globlă maximă.

Procedeele bazate pe utilitate propun estimarea utilităţilor fiecărei consecinţe şi însumarea lor pentru fiecare variantă în parte, cu condiţia de independenţă a criteriilor decizionale.

„Optimă” va fi varianta căreia să-i corespundă utilitatea totală maximă.

Conceptul de utilitate a fost introdus în teoria deciziei pentru a compara între ele variante decizionale caracterizate prin mai multe consecinţe. Utilitatea este o mărime subiectivă ( depinde de aprecierea decidentului) si se exprimă prin gradul de satisfactie pe care îl obtine decidentul când optează pentru una sau alta dintre variantele decizionale, în raport cu obiectivele sale si ale organizatiei. Acest concept poate fi aplicat atât în cazul existenţei a mai multor criterii de evaluare pentru a face posibilă compararea diferitelor evaluări, cât şi pentru a exprima atitudinea decidentului faţă de riscul adoptării unei variante decizionale. Este evident caracterul relativ şi subiectiv al conceptului de utilitate; aceasta este definită ca o funcţie cu valori în [0, 1] reflectând prin valoarea maximă 1 preferinţa maximă şi prin 0 pe cea minimă.

Noţiunea de utilitate a acţiunilor şi evenimentelor în raport cu un scop reprezintă un concept de primă importanţă ce apare în studiul fenomenelor economice şi sociale, a interacţiunii dintre diferite grupuri de indivizi raţionali. Utilitatea unei acţiuni determină o anumită conduită a decidentului, orientându-l spre decizii „bune” în condiţii de risc. Mărimea aceasta este subiectivă şi asociată fiecărei variante va determina prin valoarea sa maximă, care este varianta decizională optimă. Stărilor ce determină diferitele acţiuni le vor corespunde probabilităţi subiective, iar rezultatelor respective li se asociază valori ale utilităţii (maximă pentru rezultatul cel mai favorabil, minimă pentru cel mai defavorabil, iar pentru cele intermediare se determină prin metoda grafică sau prin interpolare).

CAP. 2 FUNDAMENTAREA DECIZIEI PRIN PRISMA METODEI UTILITĂŢII GLOBALE MAXIME

Modelarea încearcă să folosească la maximum, în mod ştiinţific, baza informaţională, iar procedurile de imitare a modului raţional de fundamentare decizională constituie, în forme mai mult sau mai puţin elaborate, esenţa conceptuală a modelelor.

Modelele de analiză cantitativă şi calitativă devin indispensabile în problemele unde mulţimea de variante şi criterii de evaluare face dificilă lăsarea deciziei la discreţia intuiţiei sau dorinţelor decidentului.

Decizia reprezintă rezultatul unor acţiuni conştiente de alegere a unei direcţii de acţiune şi a angajării în aceasta, fapt care implică de obicei, alocarea unor resurse. Decizia rezultă din prelucrarea unor informaţii şi cunoştinţe şi aparţine unei persoane (decizie individuală) sau unui grup (decizie de grup), care dispun de autoritatea necesară şi care răspund pentru folosirea eficientă a resurselor în anumite situaţii date.