Metode și Tehnici în Salarizarea Personalului

Munca reprezintă o necesitate obiectivă pentru dezvoltarea societăţii . În istoria omenirii conţinutul şi caracterul muncii au cunoscut transformări profunde. În epoca primitivă, de exemplu, oamenii munceau pentru sine. În orânduirea sclavagistă şi feudală oamenii erau obligaţi să munceasca în folosul stapânilor. Pentru munca depusă, ei primeau numai cele necesare existentei zilnice, dar nu ca preţ al fortei de muncă ci mijloace de existentă pentru a supravieţui, în scopul de a fi utilizaţi în continuare.

Capitalismul a redat omului demnitatea, transformînd munca într-o sursa de propăşire a fiecaruia. Au fost elaborate acte normative pe baza cărora munca se prestează conform unui contract încheiat între parteneri egali, dintre care unul îi oferă forţa sa de muncă, iar celalalt plata convenită la încheierea contractului. În aceste conditii, la nivelul tuturor statelor, indiferent de gradul de dezvoltare, modelarea sistemului de salarizare devine în zilele noastre, ţinînd cont de faptul că structurile întreprinderilor şi cele ale proceselor de muncă sunt într-o continuă schimbare, una dintre cele mai importante probleme ale managementului resurselor umane. Ea are ca obiectiv, pe lângă sporirea productivităţii muncii, realizarea unei producţii totale din ce în ce mai mari.

Interesul tot mai mare pentru o politică de recompensare izvorăşte din convingerea tot mai evidentă din domeniu şi anume că remuneraţia este nu numai o consecinţăa ci şi o premisă a unei activităţi economico - sociale eficiente. In acest sens, concluzia practică ce s-a impus pe plan mondial este că politica salarială, judicios elaborată şi perfect armonizată cu politica generală a întreprinderii, este de natura să stimuleze creşterea eficienţei economice mai mult decât să o afecteze. Prin urmare, o politică eficientă în domeniul salarizarii este necesar, în primul rând, să se înscrie în politica de ansamblu a întreprinderii şi să răspundă, pe de o parte, cerinţelor generale, obiective ale creşterii eficienţei activităţii desfăşurate, iar pe de alta parte, să asigure accentuarea cointeresării salariaţilor nu numai pentru realizarea de performanţe individuale, ci îndeosebi pentru un aport sporit la performanţă globală a întreprinderii pe termen mediu sau lung.

De asemenea, astăzi, în multe ţări ale lumii, dezvoltarea managementului resurselor umane trece printr-o profundă schimbare, în conformitate cu strategiile în domeniul salarizării, care servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor salariale, private în general, ca instrumente specifice, operaţionale de realizare a obiectivelor strategice. Politicile salariale constituie din acest punct de vedere, un ansamblu de decizii de acţiuni direcţionale privind obiectivele pe care orice organizaţie şi le propune în domeniu salarizării, precum şi mijloacele de realizare a acestora. Deşi administrarea salarizării este adesea considerată ca o funcţie specializată, totuşi, la fel ca şi alte aspecte ale managementului resurselor umane, dezvoltarea unei politici salariale sau abordarea pe baze ştiinţifice a acesteia este o activitate complexă care impune luarea în considerare a tuturor laturilor de esenţă ale salariului, a sarcinilor şi funcţiilor de bază ale acestuia, a corelaţiilor acestuia cu cele mai diferite variabile economice şi sociale, precum şi a implicaţiilor acestora asupra tuturor intereselor, de cele mai multe ori divergente ale agenţilor economici.

Noţiunea sistemului de salarizare.

Ca orice alt sistem, şi acesta implică existenţa unui ansamblu organizat în părţi componente care, păstrându-şi individualitatea, depind unele de altele, realizându-se astfel aspectul de totalitate şi integralitate.

Prin sistemul de salarizare se înţelege un ansamblu coerent de măsuri, guvernat de legea cererii şi a ofertei, conceput pe baza unor principii economice şi sociale, luate în considerare simultan şi interconectat, prin care se diferenţiază salariile individuale într-o întreprindere sau ramură.

Sistemul de salarizare constituie la rândul sau atât o instituţie economică, cât şi una juridică. Din punct de vedere economic, sistemul de salarizare constituie un ansamblu de forme, metode şi instrumente prin intermediul cărora se determină, după criteriile economice de piaţă, cuantumul salariilor. El reprezintă o pârghie economică pentru stimularea oamenilor în sporirea producţiei şi a productivităţii muncii.

Sistemul de salarizare reglementează remunerarea personalului din sectorul bugetar în raport cu munca depusă, cu cantitatea şi calitatea acesteia, cu importanţa socială a muncii, cu condiţiile concrete în care aceasta se desfăşoară, cu rezultatele obţinute, precum şi cu principiile sistemului.

Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele funcţiilor de bază şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar

Pe plan juridic, fiind o instituţie a dreptului muncii sistemul de salarizare este ansamblul normelor prin care sunt stabilite principiile, obiectivele, elementele şi formele salarizării muncii reglementând totodata şi mijloacele, metodele şi instrumentele de înfăptuire ale acestora prin determinarea condiţiilor de stabilire şi de acordare a salariilor(salariul de bază, adaosurile şi sporurile la acest salariu) .

Potrivit art.157 din Codul muncii , sistemul de salarizare se stabileşte :

- prin negocieri individuale sau/şi colective între angajator şi salariaţi la societăţile comerciale, societăţile şi companiile nationale, regiile autonome şi ceilalţi angajatori persoane fizice sau juridice;

- prin lege, pentru personalul din instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.

Pornind de la această definiţie se poate afirma că sistemul de salarizare a muncii constituie ansamblul reglementarilor, normelor şi practicilor recunoscute prin care partenerii sociali, pe de o parte, şi statul pe de alta parte, stabilesc principiile, obiectivele, formele şi regimul de salarizare a muncii precum şi modalitătile şi instrumentele de realizare a acestora.

În conţinutul sistemului de salarizare sunt cuprinse urmatoarele elemente:

- principiile sistemului de salarizare;

- componentele salariului;

- formele de salarizare;

- modalităţile de salarizare în diferite domenii de activitate;

- măsurile de protecţie socială;

- modalităţile de plată şi impozitare a salariilor;

- modalităţile de solutionare a litigiilor cu privire la salarizare;

- politici salariale.

Necesitatea existenţei unui sistem de salarizare a muncii este fară echivoc atât în conditiile tranziţiei spre economia de piată cât şi în perspectiva integrarii în organismele europene.

Salariul este considerat unul din elementele esenţiale ale contractelor de muncă alături de felul muncii şi de locul de muncă, fiind definit în mod sintetic ca „totalitatea drepturilor băneşti cuvenite pentru munca prestată” . Dată fiind specificitatea contractelor de muncă, noţiunea şi conţinutul salariului au fost îmbogatite prin înglobarea, pe lângă aspectele economice şi a unor elemente de protecţie socială, precum avantajele în natură (locuinţă, hrană, echipament de protecţie, îmbracăminte, lumină, etc.).

Cuvântul „salariu“ îşi are originea în latinescul „salarium” care semnifica raţia de sare alocată unui soldat. Ulterior el a fost utilizat pentru a denumi preţul plătit cetăţenilor liberi care indeplineau diferite activităţi în folosul altor persoane. Rădacina acestui termen se utiliză în toate scrierile latine, dar şi în cele anglo-saxone (salary).