Metodologia instituționalismului economic

Metodologia instituţionalismului economic.

Societatea liberă a conştientizat de acum un secol că sistemul instituţional joacă un rol fundamental în dezvoltare. Dezvoltarea economică nu mai este privită ca o trecere graduală, inevitabilă de la autarhia locală la specializare şi diviziunea muncii. Constituirea şi funcţionarea instituţiilor înseamnă trecerea de la anarhie la ordine prin introducerea şi respectarea regulilor sau normelor după care se desfăşoară viaţa economică şi socială. Sistemul instituţional asigură desfăşurarea normală a proceselor economiei reale şi ale celei nominale.

1.Aparitia institutionalismului

Institutionalismul este un curent de analiza economica aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea in Statele Unite ale Americii ca reactie la dominatia teoriei neoclasice. El se opune, in particular, abordarii deductive si abstracte specifice teoriei dominante. Curentul a preluat si a dezvoltat orientarile teoretice si metodologice ale Scolii istorice germane, aplicandu-le problematicii social-economice din SUA.

Prin conceptual de institutie, sustinatorii curentului intelegeau totalitatea normelor juridice si de comportament care reglementau actiunile indivizilor, intreprinderilor, grupurilor sociale si administratiilor publice si private. Activitatea agentilor economici era analizata in cadrul institutiilor din care acestia faceau parte.

Adeptii institutionalismului propun dezvoltarea analizei pozitive, deoarece spun ei, legea economica nu este adevarata (consistenta) decat intr-un cadru institutional dat, iar o institutie este in fapt, codificarea juridica a unor cutume si traditii, care, la randul lor, sunt produse ale istoriei.

Scoala istorica germana a fost un amestec de idei bune, adoptate mai tarziu de catre Veblen si altii, si mult nationalism care, ulterior, a fost preluat de cativa politicieni germani de prost gust.

O mare personalitate a scolii istorice germane a fost Friedriech Liszt, care vrut sa justifice nationalista sa dragoste de sine si spiritul mercantilist al statului german. El a argumentat ca, conditiile istorice pot face o politica economica sa fie mai mult sau mai putin efectiva decat s-ar fi putut gandi Adam Smith. In lumea lui Adam Smith, oamenii actioneaza in propriul lor interes si nu isi fac rau ei insisi din pricina fervorii nationaliste. Oricum, Liszt credea ca din punct de vedere economic, era de dorit asa. De asemenea, Liszt credea ca razboiul era o prima sursa a progresului economic si ca tarile tropicale sa nu se industrializeze atat timp cat ele aveau conditii istorice si climatice inferioare. El credea ca natiuni temperate, ca Germania, trebuie sa-si asume rolul parintesc de a produce bunuri pentru restul lumii. Istoricii au vazut, de asemenea, o impartire similara a rolurilor pentru tari. Clasa muncitoare trebuie sa-si accepte rolul sau in schimbul securitatii sociale oferite de catre guvern.

Max Weber intra, de asemenea, in aceasta categorie. El a studiat efectele religiei asupra dezvoltarii capitalismului dupa ce nota ca Protestantismul poate fi mai compatibil din punct de vedere ideologic cu comportamentul capitalist (moravuri). Aceasta linie de motivatie va evolua mai tarziu in antisemitism.

Metodologia lor a fost multidisciplinara. Procesele economice nu au fost analizate separat, folosind metoda ceteris paribus. Cand analiza se face in afara economicului, pseudo-stiinta nationalismului este o sursa primara de idei. Obiceiurile sociale, sociologice si antropologice pot juca un rol in procesele economice.

2.Veblen si vechiul institutionalism

Thorstein Veblen a fost figura cea mai reprezentativa a acestui curent de gandire economica. Economist si om de stiinta american, Veblen s-a facut remarcat prin investigatiile sale asupra structurilor economice ale societatii si pentru analizele sale referitoare la sistemul de economie contemporan. El este considerat cel mai spiritual reprezentant al institutionalismului protestatar american. S-a nascut in Cato, Wisconsin; a studiat la Colegiul Carleton din Northfield – Minnesota si la Universitatile John Hopkins–Yale si Cornell. Din 1892 pana in 1906, a predat economie politica la Universitatea din Chicago. A mai predat economie la Universitatea Stanford intre anii 1906 si 1909 si la cea din Missouri intre 1911 si 1918. A facut parte din colectivul Noii Scoli de Cercetare Sociala din New York intre anii 1919 si 1926, an in care s-a retras.