Microeconomie

Capitolul 1.

MICROECONOMIA-ŞTIINŢĂ ECONOMICĂ

1.1. MICROECONOMIA IN CONTEXTUL MACROECONOMIC GENERAL

Economia unei ţări, în structura sa reală, este constituită din agenţi economici: gospodării (consumatori), firme, guvern, sectorul extern şi pieţe dintre care cele mai reprezentative sunt:

* piaţa produselor şi serviciilor obţinute de firme autohtone sau aduse prin import. Firmele pot fi proprietate privată (a gospodăriilor sau a unor firme străine), proprietate publică sau proprietate mixtă. Cererea de produse şi servicii este făcută de gospodării şi stat atât pentru consumul personal, cât şi pentru export.

* piaţa monetară, cu cererea şi oferta de bani. Cererea de bani este strâns legată de volumul de bunuri şi servicii existente pe piaţă, dar şi de alţi factori, printre care inflaţia joacă un rol primordial.

* piaţa capitalurilor, cu piaţa capitalurilor financiare, cererea şi oferta de acţiuni şi obligaţiuni pe piaţă, şi piaţa capitalului tehnic: materii prime, materiale, combustibili etc.

* piaţa forţei de muncă, cu cererea şi oferta de forţă de muncă în funcţie de nivelul salariului real.

* piaţa externă, cu cererea pentru import şi oferta la export.

În cadrul agenţilor economici (consumatori, firme, statul, sectorul extern) un rol aparte îl au gospodăriile şi firmele.

In acest context microeconomia se ocupă cu studiul aprofundat al agenţilor economici individuali, iar piaţa produselor şi serviciilor este cadrul pe care microeconomia îl dezbate cu predilecţie.

Ca ştiinţă economică, microeconomia are două laturi de penetrare: explicativă şi normativă. Latura explicativă constă în abordarea, pornind de la analiza amănunţită a comportamentului agenţilor economici, şi anume cum gospodăriile iau decizia de a cumpăra un bun sau nu, în funcţie de preţurile de pe piaţă şi de ordonarea preferinţelor în raport cu un alt bun, cum firmele iau decizii de a produce ceva şi în ce cantitate în funcţie de preţurile de pe piaţa outputului şi de preţurile factorilor, ţinând de asemenea seama de tehnologia de care dispun.

Latura normativă a microeconomiei rezidă din caracterul limitat al resurselor, comparativ cu nevoile, dând cele mai bune alegeri cu privire la modul de obţinere a producţiei, modul de distribuire a acesteia, de asemenea, dând variantele optime cu privire la modul cum consumatorii trebuie să îşi distribuie venitul în timp astfel încât să îşi maximizeze satisfacţia. În analiza statică, la nivelul consumatorilor microeconomia, dă cele mai bune variante cu privire la modul de distribuire a venitului pentru bunurile de care aceştia au nevoie, ţinând seama şi de preţul acestor bunuri, astfel încât utilitatea obţinută să fie maximă.

Între cele două tipuri de agenţi economici (gospodăriile şi firmele) există legături nemijlocite, elementul care reglează relaţiile dintre aceştia este preţul, fie că este vorba de preţul factorilor de producţie sau preţul bunurilor şi serviciilor.

Fiecare agent economic acţionează potrivit principiului raţionalităţii economice, adică urmăreşte obţinerea maximului de efect cu minim de efort, tocmai datorită caracterului nelimitat al nevoilor în corelaţia cu caracterul limitat al resurselor. Acţionând în conformitate cu acest principiu al raţionalităţii economice fiecare agent va urmării să-şi satisfacă un volum cât mai mare de nevoi cu resurse cât mai puţine.

1.2. FLUXUL CIRCULAR AL VENITURILOR

Participanţii la viaţa economică, datorita rarităţii bunurilor economice trebuie sa compare şi să aleaga: structura si cantitatea produselor, maximizarea veniturilor.

Agenţii economici se structurează pe sectoare: sectorul privat, sectorul public şi sectorul internaţional.

Sectorul privat este format din firme si menaje. Gospodariile sau menagele sunt persoane sau grupe de persoane care deţin în proprietate comună resurse pe care le ofera firmelor private, sectorului public şi sectorului internaţional sub venituri baneşti, salariu, profit, dobândă sau rentă.Gospodariile sunt principalul consumator al bunurilor economice.

Firmele reprezintă unităţile economice care produc bunuri necesare celor trei sectoare enumerate mai sus. Acestea îşi desfăşoară activitatea ca firme: individuale, asociative şi societăţi anonime pe acţiuni. Situaţia financiară a acestora se evidenţiază cu ajutorul bilanţului şi situaţiei veniturilor.

Bilanţul reflectă: activele, pasivele şi valoarea patrimoniului net la un moment dat. Activele reprezintă drepturile de proprietate iar pasivele reflectă obligaţiile financiare ale firmei. Situaţia veniturilor reflectă veniturile încasate din vânzarea bunurilor, costurile şi profiturile într-o numită perioadă de timp (lună, trimestre, semestre, etc).

Sectorul public cuprinde firmele, instituţiile, organizaţiile şi guvernul.

Guvernul are un rol deosebit în economia naţională, prin funcţiile sale el asigură: recalcularea resurselor, redistribuirea veniturilor şi a avuţiei, stabilitatea economică.

Intervenţia guvernului în economie este determinată printre altele de limitele mecanismului pieţei, de tendinţa unor agenţi economici de a restrânge concurenţa şi de a influenţa negativ beneficiile realizate de alţi agenţi economici.

Procesul de distribuire şi redistribuire a venitului şi avuţiei urmăreşte asigurarea echităţii sociale şi crearea unui cadru competiţional în condiţiile protecţiei consumatorului. Stabilitatea economică urmăreşte creşterea producţiei reale, reducerea şomajului şi a inflaţiei, asigurarea securităţii individuale, colective şi naţionale.

Sectorul internaţional cuprinde agenţi economici care se ocupă de activitatea internaţională privind exportul importul şi diferite tranzacţii financiare care au importanţă tot mai semnificativă pentru economia naţională.

În cadrul fiecarui sector şi între diferitele componente ale celor trei sectoare au loc, numeroase relaţii reciproce care privesc producţia, schimbul şi consumul. Aceste raporturi se modifică în timp şi spaţiu determinate de volumul resurselor naturale, de muncă, valoarea economică a bunurilor de capital, cererea de bunuri economice, etc. Acestea sunt definite ca valori economice. Mărimea fiecărei variabile poate lua diferite valori, raportate la timp şi spaţiu. În funcţie de timpul stabilit, valorile se prezintă sub formă de stocuri de fluxuri reale sau materiale.

Stocul este o variabilă care se referă la un anumit moment dat de regulă la sârşitul anului (31 XII) ori alt moment stabil.