Migrația Forței de Muncă în Uniunea Europeană

Migratia fortei de munca în Uniunea Europeana si necesitatea

programelor de protectie sociala a lucratorilor migranti

Importanta fenomenului migrationist a înregistrat o continua crestere în

perioada postbelica. Aparent, acest fenomen nu ar necesita masuri speciale privind

securitatea sociala la nivel national. Realitatea a demonstrat, însa, ca reglementarile

existente trebuie perfectionate în permanenta si adaptate la evolutia migratiei, astfel

încât aplicarea lor sa aiba o mai mare eficienta.

În Uniunea Europeana, migratia fortei de munca a stimulat politici care au

condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocuparii, dar si la ameliorarea si

modernizarea sistemelor de securitate sociala existente si crearea unui sistem

comunitar care sa asigure protectia sociala a lucratorilor migranti.

În prima parte a acestui capitol vor fi analizate dimensiunea si caracteristicile

fenomenului migrationist în Uniunea Europeana, pentru a stabili importanta migratiei

fortei de munca pentru economia comunitara. Acest demers se impune deoarece

libera circulatie a persoanelor – principiu fundamental al Uniunii Europene – nu ar fi

posibila daca nu s-ar asigura drepturile de securitate sociala ale lucratorilor migranti

si ale familiilor acestora.

Perspectiva extinderii spre Est a Uniunii Europene a generat în vechile State

Membre o serie de temeri legate de migratia fortei de munca. Se poate demonstra,

însa, ca aceste temeri se sustin în foarte mica masura si, eventual, doar din

perspectiva interesului national. La nivelul ansamblului Uniunii Europene, libera

circulatie a persoanelor este un mijloc de a crea o piata a fortei de munca europeana,

mult mai eficienta si mai flexibila, în folosul lucratorilor, angajatorilor si Statelor

Membre.

De fapt, efectele migratiei fortei de munca în Europa sunt foarte complexe,

legate atât de aspectul economic, cât si demografic. Si pentru noile si viitoarele State

Membre, care vor fi principalele furnizoare de forta de munca migranta în Uniunea

Europeana în urmatorii ani, fenomenul migratiei are multiple efecte: economiofinanciare,

sociale si ocupationale, culturale si politice.

Din acest motiv, acceptarea lucratorilor sositi din noile State Membre, ca mijloc

de sustinere a cresterii economice, dar si a sistemelor de securitate sociala si

regimurilor de pensii, va reprezenta o preocupare deosebita pentru Uniunea

Europeana în anii care urmeaza.

Libera circulatie a persoanelor, în special a lucratorilor, prezinta, deci, avantaje

certe atât pentru vechile State Membre ale Uniunii Europene – în principal tari de

destinatie pentru lucratorii migranti – cât si pentru noile si viitoarele State Membre.

Este, probabil, cel mai important drept al individului în cadrul legislatiei comunitare si

un element esential atât pentru Piata Interna, cât si pentru cetatenia europeana. De

aceea, este foarte important ca statele candidate si cetatenii acestora sa cunoasca

toate consecintele ce decurg din aceasta libertate si sa se pregateasca pentru

momentul aderarii.

Evolutia fenomenului migratiei în Europa

Migratia a existat de la începuturile omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp,

însa a înregistrat schimbari si a capatat noi forme. Procesele migratorii se desfasoara

simultan si sunt în crestere în multe tari ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung

ale acestei evolutii ar putea fi aparitia societatilor multiculturale, tinzând spre noi

concepte ale cetateniei sau statului national. Cele mai multe dintre tarile dezvoltate

au devenit societati diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns înca la acest

nivel, s-au orientat decisiv în aceasta directie.

Pentru cercetatorii din domeniul migratiei a devenit tot mai clar ca acest

fenomen trebuie privit ca un element normal si structural al societatii omenesti de-a

lungul istoriei.

O caracteristica importanta a populatiei este deplasarea dintr-un loc în altul.

Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumatate de

secol, prin adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Declaratia

stipuleaza în Articolul 13: „Oricine are dreptul sa se deplaseze liber si sa-si

stabileasca resedinta pe teritoriul oricarui stat” si „Oricine are dreptul sa paraseasca o

tara, inclusiv cea de origine, si sa se întoarca în tara sa”.