Modele de Integrare

Literatura de specialitate este bogata atunci când discutam despre modelul european, dar nu avem o definitie comuna a acestuia, totusi exista un consens ca sunt diferite tipuri de modele europene. Si în aceasta privinta opiniile difera în legatura cu caracteristicile care formeaza un model, câte dintre ele exista si care model este aplicabil în cazul fiecarei tari.

Consiliul European de la Lisabona, martie 2000, a stabilit ca obiectiv strategic, pentru urmatorii 10 ani, transformarea UE în „cea mai competitiva si dinamica economie din lume, bazata pe cunoastere, pe asigurarea unui numar sporit de locuri de munca si a unei mai mari coeziuni sociale (growth, stability, cohesion)”. Scopul acestei strategii este de a permite recuperarea decalajul economic care separa SUA de UE, prin accentul pus pe economia bazata pe cunoastere, concept cuprinzator, care include inovatia, societatea informationala si capitalul uman.

În absenta unor competente si instrumente posibil de utilizat pentru atingerea acestor obiective, un accent tot mai important este pus pe coordonarea politicilor nationale. Lisabona a adus sub aceeasi umbrela abordari anterioare, cunoscute sub denumirea de „procesele” Luxemburg, Cardiff si Koln privind politicile de ocupare a fortei de munca, pietele produselor si legaturile dintre politicile micro si macro-economice. Instrumentul politic propus poarta numele de „metoda deschisa de coordonare” (open method of coordination). Strategia Lisabona a identificat un numar de obiective politice, împartasite într-o masura mai mare sau mai mica de toate statele Uniunii. S-a luat si decizia ca fiecare Consiliu European de primavara sa monitorizeze procesul prin evaluarea performantelor atinse de catre statele membre.

Obiectivele actuale ale modelului european

1. Crearea unei piete unice mai dinamice. În privinta acestui obiectiv sunt prevazute urmatoarele puncte:

- reglementarea pietelor care sa permita accesul anumitor firme excluse, sa genereze o concurenta mai puternica si sa promoveze inovatiile;

- ameliorarea mobilitatii în cadrul UE (programe lingvistice, echivalarea diplomelor de studii superioare, eliminarea costurilor pe care le presupune schimbarea resedintei în UE);

- implementare sistemului „cartilor verzi” pentru cetatenii non-europeni;

- sprijinirea bugetara a proiectelor de infrastructura, pentru a asigura o mai buna legatura între pietele europene.

2. Concentrarea asupra investitiilor în cunoastere. Aceasta presupune:

- cresterea investitiilor în învatamântul superior, pentru a garanta obtinerea unor competente stiintifice ridicate; aceste sume ar trebui alocate pe principii de concurenta si în urma unor procese de evaluare;

- crearea unei Agentii Europene pentru Stiinta si Cercetare, care sa aprobe proiectele pe baza unor sisteme de evaluare a performantei;

- încurajarea cercetarii în sectorul privat, prin acordarea unor stimulente în cazul proiectelor de investitii.

3. Ameliorarea cadrului politicii macroeconomice a UEM. Pentru aceasta trebuie îndeplinite urmatoarele:

- asigurarea unei discipline bugetare riguroase: crearea de rezerve bugetare în perioadele economice favorabile care sa ofere o marja de manevra mai importanta politicii bugetare în perioada de recesiune;

- întarirea controlului bugetar, atribuind mai multe mijloace Comisiei, prin care sa poata controla mai bine politica bugetara a statelor membre; în plus, se sustine necesitatea existentei unei responsabilitati nationale prin crearea unor institutii de audit bugetar;

- cresterea gradului de flexibilitate si de eficacitate a implementarii Pactului de stabilitate si crestere.