Modele și Metode de Analiză Financiară Utilizate pentru Fundamentarea Deciziilor în Domeniul financiar-contabil

MODELE ŞI METODE DE ANALIZĂ FINANCIARĂ UTILIZATE PENTRU FUNDAMENTAREA DECIZIILOR ÎN DOMENIUL FINANCIAR-CONTABIL

Realizarea unui sistem informatic de asistare a deciziei generalizabil presupune o riguroasă documentare în sfera metodelor abordate în activitatea de diagnostic de întreprindere şi a modelelor de analiză financiară.

Termenul “generalizabil” implică selectarea unor metode de analiză care să întrunească anumite condiţii de omogenitate a prelucrărilor şi a necesarului de

informaţie contabilă, astfel încât să poată fi aplicabile la un nivel general în cadrul procesului decizional. În capitolul de faţă se încearcă o abordare succintă a domeniului metodelor şi modelelor de analiză, în vederea stabilirii unui set complet de indicatori ce vor fi utilizaţi în dezvoltarea ulterioară a sistemului.

1. Importanţa analizei şi diagnosticului economico-financiar

Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente ce asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia unui agent economic, la nivelul şi calitatea performanţelor sale, la gradul de risc impus de evoluţia într-un mediu concurenţial dinamic.

Abordarea sistemelor economice în sensul diagnosticării acestora presupune un demers specific, ce integrează viziunea clasică bazată pe cunoaşterea relaţiilor de cauzalitate şi a legilor interne ale formării şi evoluţiei fenomenelor, cu cea sistemică orientată spre studierea coerenţei acestora într-un mediu în continuă schimbare. Acest demers permite o evaluare riguroasă a poziţiei întreprinderii corelată cu identificarea punctelor slabe şi oportunităţilor de dezvoltare, fiind indispensabilă fundamentării deciziilor la nivel managerial.

Diagnosticul economico-financiar este un instrument specific activităţii manageriale, care permite formularea unor judecăţi de valoare calitative şi cantitative privind starea, dinamica şi perspectivele unui agent economic . La fel ca în accepţiunea medicală, cuvântul diagnostic impune analiza complexă a

mecanismelor de formare şi a evoluţiilor unor fenomene specifice iar formularea

concluziilor diagnosticului impune raportarea la anumite referinţe.

În lucrarea “Le diagnostic de l’entreprise” publicată la Paris în 1989 specialistul J.P Thibaut identifică principalele acţiuni ce trebuie conjugate în activitatea de diagnostic:

- identificarea disfuncţionalităţilor şi oportunităţilor;

- analiza situaţiei de fapt, identificarea cauzelor interne şi externe şi stabilirea responsabilităţilor;

- propunerea unui plan de acţiune urmărind redresarea sau ameliorarea rezultatelor;

- aplicarea măsurilor propuse;

- controlul realizării obiectivelor de redresare sau ameliorare.

Trebuie subliniat că formularea concluziilor diagnosticului implică raportarea la anumite etaloane şi deseori în economie rezultatele obţinute în urma analizei nu pot fi raportate decât la referinţe a căror semnificaţie este relativă. Analiza economico-financiară poate fi definită astfel ca o ştiinţă a interpretării bazate pe un sistem de informaţii, iar judecăţile pertinente depind de cele mai multe ori de fiabilitatea şi corectitudinea informaţiilor dar şi de măsura în care analistul stăpâneşte teoria economică şi cunoaşte realitatea obiectivă.

Exceptând această conjunctură favorabilă, evoluţia analizei financiare a fost dirijată şi de o dinamică internă. Odată cu explozia numărului de parteneri ce solicită informaţii despre situaţia financiară a firmei, s-au conturat tendinţe de

reorientare a metodelor utilizate. Instrumentele tradiţionale de evaluare a situaţiei financiare au făcut loc utilizării de metode moderne de diagnosticare a firmei.

Funcţionalitatea studiului bilanţului şi a contului de profit şi pierdere a lărgit gama indicatorilor de echilibru şi al indicatorilor de rezultate utilizaţi în scopul diagnosticării firmei. Pe de altă parte, necesitatea elaborării de tablouri de

finanţare ori al celor de flux au modelat analiza financiară, justificând variaţiile încasărilor şi integrând studiile echilibrului financiar şi al rezultatului.