Moneda de aur

In evolutia sa de-a lungul secolelor, metalul galben a urmat doua trasee principale: pe de o parte aurul-marfa (destinat bijuteriilor, obiectelor de cult, aurul folosit in industrie etc) si pe de alta parte aurul monetar (folosit in calitate de ban). Cele doua destinatii fundamentale ale aurului nu s-au exclus total in decursul istoriei, dar nici nu s-au impacat perfect. Functia monetara a aurului este atat de importanta incat a eclipsat chiar stralucirea aurului din bijuterii.

1. Banii si aurul

Istoria aurului monetar este strans legata de istoria banilor. Aparitia banilor, in perioada de descompunere a comunei primitive, dupa prima diviziune sociala a muncii, a fost rezultanta dezvoltarii schimbului de activitati care trebuia mijlocit de un echivalent general.

Lista formelor de bani pe care le-a cunoscut istoria cuprinde: argila si ceramica, carapacea de broasca testoasa, dintii de delfin, uleiul de masline, dintii de balena, coltii de mistret, scalpul de ciocanitoare, vitele, porcii, caii, pestele, oile, caprele, sclavii, orezul, ceaiul, tutunul, smoala, lana, sarea, porumbul, graul, vinul, cacao, berea, cutitele, vesela, portelanul, barcile, pietrele simple, pietrele pretioase, fierul, cuprul, alama, argintul, aurul, bronzul, nichelul, pieile si blanurile de animale, cartonul si hartia, cartile de joc.

Utilizarea frecventa a animalelor in functia de bani a lasat “urme” pana in zilele noastre. Numele monedei nationale a Indiei, rupia, vine de la cuvantul sanscrit “rupa” insemnand turma. De la latinescul “pecus” (animal) a derivat “pecunia” cu sens de bani si pecuniar care inseamna banesc. Tot de la un cuvant latinesc – “capita” (turma) s-a format termenul capital.

Fiecare din aceste marfuri-bani au o serie de dezavantaje, care au influentat negativ dezvoltarile schimbului (cirezile de vite nu sunt un echivalent exact si stabil, calitatea lor de a se inmulti de la sine, prin reproducere, contravenind cu ideea lui Aristotel ca “banii sunt sterpi”; uleiul de masline este divizabil, dar prezinta dificultari de trasport; fierul este divizibil si poate fi transportat fara riscuri, in schimb prezinta o valoare mica intr-un volum mult prea mare si rugineste). Pana la urma rolul de echivalent general s-a stabilit asupra metalelor pretioase – aurul si argintul.

Proprietati fizico-chimice ale aurului care fac din el o substanta cu calitati monetare:

1) este inalterabil (comparativ chiar si cu argintul, care sufera un proces lent de depreciere – se innegreste datorita oxidarii);

2) dispune de o omogenitate fizica naturala, indiferent de locul de extragere, sau de distanta in timp;

3) este divizibil fara pierdere de valoare (diamantul desi mai valoros, la divizare isi pierde substantial din valoare, iar regruparea partilor in intreg este imposibila);

4) este un metal usor de prelucrat, perfect maleabil. Posibilitatea falsificarii monedelor de aur este ingreunata, inselaciunea presupune ca insusi emitentul (statul) sa se angajeze pe aceasta cale.

5) are o valoare mare intr-un volum mic;

6) este relativ usor de transportat, cheltuielile de transport reprezentand o mica parte din valoarea lor intrinseca.

Insa utilizarea aurului ca moneda a avut la randul ei o serie de limite si inconveniente. El nu a fost utilizat intotdeauna in toate cele 5 functii ale banilor: masura a valorii, mijloc de circulatie, mijloc de plata, mijloc de acumulare, bani universali.

2. Descoperirea monedei

Primele monede au fost batute in Asia Mica, in urma cu 2500 de ani, brevetul de inventie fiindu-i atribuit regelui Lidiei, Cresus (560-546 i.e.n). Aceste monede au fost din aur si au fost denumite “creseide” sau “stateri lidieni”. Ulterior, Cresus a batut si monede de argint.

Inventia baterii monedelor este preluata apoi de persani, care cucerisera intreaga Asie Mijlocie si Mica. Regele Darius bate “daricul” in aur in secolul V i.e.n. Fenicienii si grecii antici preiau si ei descoperirea. Un secol mai tarziu (VI i.e.n.), macedonenii devin stapanii acestei parti a lumii si isi impun monedele lor. Regele Filip al Macedoniei bate filipul de aur, iar Alexandru cel Mare bate “staterul” de aur.

In jurul anului 250 i.e.n. la Roma apare prima moneda de aur. De la romani avem denumirea de moneda. In templul zeitei Junon Moneta de la Roma s-a instalat primul atelier al romanilor pentru fabricarea acestor forme de bani. Atelierul se gasea “ad Monetam”, adica in templul zeitei Moneta, iar ulterior a fost numit prescurtat “Moneta” sau monetaria.

In Republica romana, primii care au batut moneda de aur au fost negustorii de metale pretioase, precum si comerciantii si bancherii in mana carora se concentra schimbul de marfuri. Pe o fata, monedele romane purtau semnul distinctiv al persoanei care o batea si unele inscriptii. Pe cealalta fata se imprimau unele figuri, de exemplu capete de animale care simbolizau puterea de cumparare a monedei. Se considera ca o moneda care avea imprimat pe ea un cap de bou valora tocmai cat pretul unui bou.

Banul este insa un lucru mult prea important pentru a lasa puterea lui la indemana oricui. Baterea monedei a devenit cu timpul o prerogativa a statului, insemn al unitatii, independentei si suveranitatii unui teritoriu. Fiecare rege dorea sa-si bata propria moneda, care sa-i poarte insemnele si efigia. In epoca greaca si romana au fost inregistrate 1400 de orase care au batut monede si 500-600 de suverani care si-au pus efigia pe aceste monede. Din cauza acestei diversitati de la descoperirea sa, moneda a constituit obiectul abuzurilor de tot felul. Inca din antichitate s-au facut eforturi pentru alimita prerogativa baterii monedelor numai la institutiile statului. Regele Cresus al Lidiei a hotarat ca numai statul sa aiba monopolul baterii monedei, stabilind chiar un tip de aliaj de aur cu argint (electrum) din care sa se confectioneze monedele.

In ceea ce priveste forma si confectionarea monedelor de aur din antichitate, trebuie spus ca datorita unei tehnologii nu suficient de dezvoltate, monedele de aur din acea perioada aveau un aspect neuniform, ceea ce facea dificila deosebirea celor bune de cele false. Din acest considerent, precum si datorita abuzurilor in baterea monedelor, a declinului productiei de metal galben si a haosului privind unitatile de greutate, aurul a disparut treptat din circulatie inca inainte de caderea Imperiului Roman de Apus.

3. Moneda in feudalism

De la aparitia monedelor, atat in antichitate cat si in feudalism argintul a fost folosit mai mult decat aurul la baterea monedelor.

Utilizarea in mai mare masura a argintului decat a aurului in functia de bani a fost evidenta in Evul Mediu. Argintul era relativ mai abundent si mai putin scump decat aurul si, in consecinta, tendinta de a-l tezauriza era mai slaba