Monedă instituție

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2785
Mărime: 32.56KB (arhivat)
Publicat de: Daiana I.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Capitolul I. Noțiuni introductive privind moneda.

1.1. Necesitatea apariției banilor.

Banii au apărut în procesul de dezvoltare al societății , al schimbului de mărfuri, de idei și servicii dintre producători și consumatori. Banii au fost și rămân instrumentul perfect care a facilitat funcționarea economiei și au dat impuls dezvoltării societății .

La origine banii erau doar un mijloc de schimb recunoscut și acceptat de societate iar până la apriția banului această funcție de schimb a fost realizată de alte bunuri dar schimbul era îngreunat căci nu tot timpul un bun ce era nefolositor pentru unul putea fi folositor pentru altul, astfel schimbul era îngreunat.

Economia de schimb a apărut în strânsă legătură cu diviziunea socială a muncii și cu dezvoltarea societății. Astfel putem spune că moneda se află în strânsă legătură cu evoluția societății și că fără era această evoluție ar fi fost extrem de îngreunată.

În lucrarea lui Aristotel, Politica, se subliniază pentru prima dată importața banilor și legătura dintre aceștia și comerț și au fost considerați drept reyultatul extinderii schimbului și principala modalitate de schimb care a pus capăt trocului .

Moneda este o instituție deoarece caracterizează un sistem de schimb particular regăsit în cadrul economiilor monetare. Moneda nu a fost inventată de un singur om, de aceea nu putem spune despre bec ca este o instituție, deși toată lumea îl folosește. Moneda a apărut ca o necesitate dar această necesitate izvorâtă de nicăieri a impus crearea unor reguli care să faciliteze utilizarea monedei, căci deși acest intrument atât de benefic economiei, se poate transforma într+o armă dacă nu cunoaște reglementările necesare pentru a putea fi folosită în siguranță.

1.2. Evoluția banilor pe teritoriul României.

Primele forme ale banului, dacă le putem numi așa, au fost banii naturali: blănurile, animalele,bucățile de meral, scoicile, sarea, semințele. Ulterior au apărut banii etalon, metalele erau folosite ca principal mijloc de schimb. Apoi s-a trecut la moneda bani, care era de asemenea din aur sau argint, dar și alte metale, dar care erau căntărite, șlefuite, bătute de o anumită formă și dimensiune și cu o anumită valoare. În final s-a ajuns la bacnote cu semnele lor specifice și emise doar de anumite bănci. Această formă a apărut ca urmare a faptului că băncile primeau monedele de aur sau alte materiale și în schimb emiteau niște bilete de bancăcare circulau în locul acelui depozit, ulterior, doar anumite bănci puteau emite astfel de bilete iar în cele din urmă, după după Primul Război Mondial, s-a încetat și această acoperire a bacnotelor în aur. Odată cu dezvoltarea tehnologică a apărut moneda scripturală care circulă prin intermediul viramentelor dar și banii electronici care nu au materialitate .

Pentru a respecta titlul acestui subcapitol se impune a face o analiză a banului în țara noastră. În România au existat tot felul de mărfuri de schimb, de bani în funcție de perioada istorică.

În perioada geto-dacilor schimburile se realizau cu ajutorul unor monede-marfă și anume: vârfuri de săgeți, lingouri, ustensile, monede-unelte (toporașe de bronz care aveau aceeași mărime și prin urmare o unitate de măsură fixă). Apoi apar inele-monedă, niște verigi de sârmă care aveau aceeași cantitate și prin urmare o valoare fixă.

Primele monede din țara noastră au fost bătute de grecii de la Marea Neagră, în cetățile Histria, Tomis și Calatis. Circulau: stateri de aur, drahma si tetradrahmele. După unificarea triburilor geto-dacice s-a început baterea propriilor monede iar odată cu cucerirea romană monedele imperiului Roman au intrat în cursul economic al spațiului Carpato-Danubiano-Pontic. În Evul Mediu a coexistat economia naturală cu cea monetară, în acea perioadă dinarul era cel mai uzitat. Este evident că sub ocupația otomană moneda noastră a fost cea a Imperiului Otoman dar cu toate acestea existau și monede bătute de domnitorii români care aveau diferite denumiri în funcție de moneda copiată.

Preview document

Monedă instituție - Pagina 1
Monedă instituție - Pagina 2
Monedă instituție - Pagina 3
Monedă instituție - Pagina 4
Monedă instituție - Pagina 5
Monedă instituție - Pagina 6
Monedă instituție - Pagina 7
Monedă instituție - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Moneda institutie.docx

Alții au mai descărcat și

Piața monetară

1. Obiectul pieței monetare și structura ei. Agregatele monetare. Într-o economie de piață modernă, moneda este un liant cu rol determinant în...

Richard Branson

BIOGRAFIE Sir Richard Charles Nicholas Branson este un antreprenor și investitor englez, co-fondator al corporației transnaționale Virgin Group,...

Compania SONY

Istoricul companiei SONY Compania Tokyo Telecommunications Engineering (redenumită ulterior Sony), a fost constituită în anul 1946, de către Akio...

Evoluția indicelui globalizării 2000-2019

Gobalizarea se constituie ca un ansamblu complex de procese avand ca obiectiv realizarea integrarii internationale la nivel economic, militar,...

Uniunea Europeană - istorie și instituții

Uniunea Europeana “a fost creeata, din dorința de a forma o entitate politică europeană unică, pentru a pune capăt secolelor de război între țările...

Caracteristici ale economiei de piața contemporană (tipuri de economii)

-În realitatea economică niciunul dintre modelele teoretice de organizare a economiei de schimb nu funcționează în formă pură. Economia de piață...

Curente contemporane de gândire economică - Monetarismul

Monetarismul este o teorie economică care se concentrează asupra efectelor macroeconomice ale ofertei de bani și asupra sistemului bancar central....

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Te-ar putea interesa și

Funcțiile băncii centrale și evoluția acestora

CAPITOLUL I 1.1. APARITIA BANCII CENTRALE Bancile Centrale reprezinta institutii publice, care indeplinesc functii de autoritate monetra ,...

Moneda euro

MONEDA EURO SI STABILITATEA SISTEMULUI MONETAR INTERNATIONAL CAPITOLUL 1 - EURO - MONEDA EUROPEANA 1.1. Moneda – institutia fundamentala a...

Contabilitatea Costurilor

CAPITOLUL I 1.1 CONŢINUT „Instituţia de credit reprezintă o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri...

Moneda electronică și comerțul electronic

Selectiuni care se refera la moneda electronica - din Ordonanta de Urgenta nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind institutiile de credit si adecvarea...

Perspectiva economică - recenzie

1.Introducere Israel M.Kirzner este unul dintre liderii cei mai importanti ai generatiei actuale ai Scolii Austriace. Nascut la Londra, a trait in...

Piața monetară

1. Caracterizare generala a pietei monetare 1.1. Definitia pietei monetare Piata monetara reprezinta spatiul economic in care se intalnesc...

Operațiuni bancare

I. OPERATIUNILE INSTITUTIILOR DE CREDIT Institutia de credit reprezinta1: a) entitatea care desfasoara cu titlu profesional activitate de...

Management Bancar

I. OPERATIUNILE INSTITUTIILOR DE CREDIT Activitatea bancara se desfasoara prin institutii de credit autorizate, în conditiile legii. Institutia de...

Ai nevoie de altceva?