Monografia sistemului bancar din Olanda

CAP. 1 Evoluţia sistemului bancar din Olanda

1.1 Introducere

Banca are ca activitate principală în primul rând „cumpărarea” de bani, admiţând un cost sub forma dobânzii bonificate, iar în al doilea rând “vinde” banii obţinuţi, câştigurile regăsindu-se în dobânda percepută Astfel, ca activitate principală a unei bănci se remarcă “comerţul” cu bani. Banca favorizează tranzacţiile comerciale in interiorul şi exteriorul unei ţări, asigură efectuarea plăţilor, schimbul valutar şi realizarea investiţiilor.

Băncile sunt privite ca instituţii prin care se manifestă funcţia creditului de emisiune, prin procesul de atragere de depozite şi acordare de credite creându-se noi mijloace de plată in economie.

Sistemul bancar poate fi definit ca un ansamblu de instituţii, relaţii financiar-bancare, norme, infrastructuri, tehnici ce interacţionează cu scopul de a mobiliza sub formă de depozite şi distribui sub formă de credite fonduri financiare. Acesta oferă facilităţi, inclusiv sisteme de plăţi, pentru diverşi agenţi economici, financiari sau nefinanciari, respectiv persoane fizice.

1.2 Istoric

Banca Amsterdamului a fost înfiinţată in 1609 şi a fost prima bancă publică care oferea bilete de valoare neconvertibile în monezi. Astfel, Banca Amsterdamului este privită ca fiind prima bancă centrală. Datorită condiţiilor monetare haotice existente la începutul secolului al-XII-lea în Olanda, banca centrală a apărut aproape din greşeală.

Ca şi celelalte state ce aveau la bază sistemul metalist, Olanda a întâmpinat multe probleme de ordin monetar. În perioada acestui sistem metalist, în ţară au apărut o multitudine de monede străine care erau folosite în relaţiile de schimb. Autorităţile Olandei s-au axat pe rezolvarea acestor probleme şi au aplicat legi de ordin monetar dar acestea au fost ineficiente.

Înfiinţarea băncii de schimb Wisselbank a fost o modalitate de stabilizare a sistemului monetar-bancar. Această bancă era orientată pe rezolvarea problemelor devalorizării, prin atribuirea unor limite depozitelor de monezi considerate sub un anumit nivel al calităţii.

În 1609, autorităţile locale, începând cu cele ale Amsterdamului, au considerat că datoriile comerciale trebuiau stabilite de banca de schimb. Deoarece schimburile internaţionale erau inferioare biletelor de comerţ, negustorii trebuiau să-şi deschidă cont la băncile de schimb.

Pentru că moneda străina era dominantă, Wisselbank primea monedă străină şi naţională la valoarea lor intrinsecă, deducând o parte a monedelor ca taxă de administrare si oferea credite clienţilor.

Banii puşi în circulaţie de bancă prezentau o serie de avantaje faţă de celelalte forme ale banilor, cum ar fi:

-erau protejaţi de foc, furturi şi alte accidente;

-aveau sprijinul conducătorilor oraşului Amsterdam;

-prin transfer bancar se puteau efectua plăţi sau primi bani, evitând costurile cu transportul sau numărarea banilor;

-erau consideraţi ca având o calitate superioară.

Banca Amsterdamului punea la dispoziţie credite pentru depozitele în aur şi argint ce valorau cu 5% mai puţin decât preţul de la monetărie. Ea primea monezi pe baza cărora acorda credite şi hârtii de valoare, iar în schimb, pentru păstrare cerea 0,25% din valoare. Banca a adus sume mari de bani comunităţii prin taxele pe care le percepea pentru serviciile prestate, chiar dacă scopul său principal a fost să facă ordine în sistemul bancar olandez. Pentru păstrarea banilor în bancă, persoanele trebuiau să îşi deschidă şi un cont la banca respectivă plătind un comision de 10 gulderi.

Economia olandeză nu era în totalitate sub influenţa Băncii Amsterdamului. Patagon-ul, care era o subdiviziune a rixdollar-ului a invadat teritoriul olandez, sub o formă particulară ascunsă. Pe langă aceşti rixdollari, în Olanda exista şi moneda de cont a Băncii din Amsterdam numită florin-banco. Acesta a fost recunoscut oficial in 1659 ca urmare a unei stabilităţi monetare remarcabile de 100 de ani. În această perioadă, banca, cu ajutorul operaţiunilor de open-market a menţinut valoarea monezii de cont.

În concluzie, asemenea băancilor centrale moderne, Banca Amsterdamului a menţinut la acelaşi nivel balanţele financiare cu ajutorul operaţiunilor de open-market, dar spre deosebire de acestea, nu a emis bilete sau a cumpărat „securităţi” guvernamentale.