Monopolul vs Concurența Perfectă

În structura oricărei economii de piaţă, după cum s-a putut constata, pe lângă concurenţă, apare şi monopolul, fie ca o replică la concurenţă, fie ca o formă modificată a acesteia. În întelesul obişnuit – luat ca o replică la concurenţă – o întreprindere are situaţia de monopol atunci când ea este unicul producător al unui produs omogen din ramură, în prezenţa unui număr mare de cumpărători. Consecinţa fundamentală este următoarea: preţul nu mai este stabilit, mod exogen, prin jocul liber al forţelor pieţei, ca în cazul concurenţei perfecte, ci este fixat, împreună cu volumul producţiei, de însăşi firma producătoare. Prin urmare, o firmă pusă în situaţia de a fi monopolistă trebuie să fie singura care oferă produse pe piaţă fără alţi producători concurenţi (naţionali sau străini), iar produsul să nu fie substituibil.

Apariţia monopolurilor are la bază mai multe cauze. Totodată, ele îmbracă mai multe forme şi au diferite roluri şi funcţii într-o economie naţională. De aceea apare necesitatea ca încă de la început să se facă o clasificare a acestora, luând ca criterii principale formele monopolurilor şi cauzele care le dau naştere şi care contribuie la dezvoltatea lor. Punerea în evidenţă a principalelor cauze ale apariţiei şi menţinerii monopolurilor într-o economie de piaţă poate consitui de altfel şi o primă explicaţie a apariţiei acestora, domeniilor în care ele se dezvoltă, precum şi formele pe care le îmbracă.

În economiile de piaţă monopolurile îmbracă diferite forme, printre care menţionăm:

a. Înţelegerile secrete între marile firme. Concentrarea producţiei şi capitalului prin acumulări şi prin cumpărări şi fuziuni de întreprinderi şi firme pe linie orizontală şi pe linie verticală are ca rezultat reducerea numărului de firme concurente.

b. Monopolul natural. Economia de scară realizată în anumite domenii contribuie la scăderea costurilor de producţie într-o măsură atât de mare încât alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea ajunge la o atare performanţă.

c. Monopolul legal. Există anumite produse sau sectoare de interes strategic (apărarea naţională) şi de interes public care trebuie să intre sub incidenţa controlului public.

d. Monopolul tehnologic. Generat în special de proprietatea asupra patentului de invenţie şi a dreptului de autor, ceea ce conferă inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului produs sau asupra noii tehnologii întreaga perioadă prevăzută de lege (15-17 ani pentru patente).

e. Monopolul asupra mărcii comerciale. Cuprinde astăzi un mare număr de produse ale industriei moderne. Imaginea produsului creată de originalitatea modelelor reînnoite la anumite intervale de timp, şi garanţia calităţii produselor sunt legate de marca comercială care este unică, irepetanbilă şi recunoscută prin investiţia făcută în reclama insistentă, prin seriozitatea şi promptitudinea cu care sunt serviţi clienţii.

f. Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri. Cum sunt energia, unele minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorită în special rarităţii acestora şi proprietăţii asupra unor zăcăminte importane.