Motivarea angajaților

Organizatiile acestor timpuri sunt caracterizate de schimbari ireversibile, de prioritati adesea conflictuale, de presiuni pentru obtinerea rezultatelor. Nici un domeniu de activitate nu ramâne imun. Managerul modern trebuie sa micsoreze costurile, sa fie permanent informat asupra progreselor tehnologice si sa înteleaga dinamica rapidelor schimbari ale pietei si ale cererii clientilor. Activitatea de conducere nu a fost niciodata mai solicitanta.

Succesul sau esecul unei organizatii1 sunt intrinsec legate de modul în care actioneaza angajatii acesteia. Managerii pot fi tentati sa se retraga în aparenta siguranta a "buncarului" lor de unde sa emita ordine. Însa ei trebuie sa fie constienti ca nu se mai pot folosi de autoritate si coercitie asa cum se întâmpla odinioara. De aceea, cuvântul care desemneaza solutia aplicabila în acest nou context este implicarea. Managerii trebuie sa-si motiveze angajatii, insuflându-le angajament si dorinta de actiune si încurajându-le creativitatea; trebuie sa exploateze experienta, energia si aptitudinile ei În lucrarea "Management strategic" (Editura Economica, Bucuresti, 1998), Yvan Allaire si Mihaela Fîrsirotu opereaza o distictie interesanta între organizatie si firma; astfel,

conceptul de firmã se refera la aspectele economice si tehnice [...]: dimensiunea ofertei de produse, gradul de penetrare a pietei, nivelul konw-how-lui ..., în timp ce termenul organizatie se refera la aspectele socio-psihologice ale activitatii umane în colectiv. Acesta este unul din motivele pentru care si noi preferam termenul de organizatie în locul celui de firmã.

Managementul resurselor umane

Diverselor grupuri de angajati si sa alcatuiasca echipe de prima mâna pentru a rezolva probleme, pentru a identifica oportunitati si pentru a da sens uriasului volum de informatii disponibile în prezent.

Rolul motivatiei nu este doar acela de a-i face pe oameni sa munceasca, ci de a-i face sa munceasca bine, de a-i determina sa-si utilizeze integral resursele fizice si intelectuale. Acolo unde exista motivatie, exista productivitate si performanta, iar oamenii sunt multumiti.

Cu alte cuvinte, toata lumea câstiga. Motivatia este cruciala în succesul privit nu doar la nivelul organizatiei, ci si la nivelul oricarui departament, proiect sau plan si, indiscutabil, reprezinta unul din cele mai importante domenii de responsabilitate ale unui manager.

Motivatia - abordare generala

Conform Dictionarului explicativ al limbii române, motivatia reprezinta totalitatea motivelor sau mobilurilor (constiente sau nu) care determina pe cineva sa efectueze o anumita actiune sau sa tinda spre anumite scopuri.

Rezulta ca la baza conduitei umane se afla întotdeauna un ansamblu de mobiluri care sustin realizarea anumitor actiuni si care sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facând-o mai mult sau mai putin permeabila la ele. Astfel, una si aceeasi influenta externa produce efecte

diferite la persoane diferite sau la aceeasi persoana în momente diferite ale existentei sale.

Structuri ale motivatiei

Pentru a întelege mai bine continutul motivatiei, este necesara prezentarea principalelor structuri motivationale.

Trebuintele (nevoile) reprezinta structuri motivationale fundmentale ale personalitatii, reflectând în modul cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial al individului în conditiile solicitarii mediului extern. Ele semnalizeaza cerinte de reechilibrare sub forma unor stari si imbolduri specifice.

În functie de geneza si continutul lor, trebuintele pot fi clasificate în trebuinte primare (înnascute, cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului) si trebuinte secundare (formate în decursul vietii, cu rol de asigurare a integritatii psihice si sociale a individului).

Clasificarea si ierarhizarea trebuintelor (nevoilor), precum si rolul lor

în motivarea indivizilor au facut obiectul a numeroase teorii motivationale

Motivarea angajatilor

Motivele, ca structuri motivationale, reprezinta reactualizari si transpuneri în plan subiectiv ale starilor de necesitate. De exemplu, când individul are deficit de substante nutritive în organism (îi este foame) si se va orienta spre înlaturarea lui, trebuinta s-a transformat în motiv.

Nu toate motivele sunt însa constiente. Exista unele motive inconstiente, al caror substrat nu este clar delimitat, dar care îndeplinesc un rol important în activitatea oamenilor. Spre deosebire de trebuinta, care nu întotdeauna reuseste sa declanseze o actiune, motivul asigura declansarea comportamentelor corespunzatoare de satisfacere. Deci motivul reprezinta mobilul care provoaca, sustine energetic si orienteaza actiunea.

Interesele reprezinta orientari selective, relativ stabilite si active spre anumite domenii de activitate.

Orientarile globale, nediferentiate, facultative nu pot fi considerate interese, ci, cel mult, un început de cristalizare a acestora. De exemplu, daca individul începe mai multe activitati si nu finalizeaza corespunzator nici una dintre ele, înseamna ca nu si-a format înca interesele. Ele sunt doar tendinte, preferinte sau atractii ale individului, centrate pe un obiect, persoana sau o activitate, fara a viza foloase materiale sau avantaje.

Interesele sunt formatiuni motivationale mai complexe decât trebuintele si motivele, deoarece implica organizare, constanta si eficienta.

În structura lor psihica intra elemente cognitive, afective si volitive.

Convingerile, ca structuri motivationale, reprezinta idei adânc implantate în structura personalitatii, puternic traite afectiv, care împing, impulsioneaza spre actiune.

Nu orice idee este o convingere, ci doar aceea care reprezinta pentru individ o valoare, o certitudine subiectiva, care îl ajuta sa stabileasca ceea ce este valabil, optim necesar, sa distinga între bine si rau, frumos si urât, adevar si minciuna.

O convingere reprezinta o adevarata idee-valoare care se contopeste cu trebuintele si dorintele individului, cu aspiratiile sale si cu trasaturile lui de personalitate. Convingerea se impune în comportament si îl orienteaza permanent si, de aceea, nu este doar constant promovata, ci si puternic aparata, mai ales când este contrazisa si atacata; în aceste împrejurari, convingerea

devine o adevarata idee-forta.