Munca - factor activ și determinant al producției

1. MUNCA  factor activ si determinant al productiei

Factorii de productie reprezinta resursele disponibile, atrase si utilizate in activitatea economica, respectiv in productia de bunuri materiale si servicii. Resursele productive sunt: terenurile, mineralele, constructiile, utilajele si echipamentele de productie, obiectele supuse prelucrarii, energia, apa, cunostintele si experienta, informatiile, etc.

La inceputurile dezvoltarii societatii au existat doi factori: munca si pamantul (natura), care pot fi considerati ca factori primari ai productiei, din unirea carora oamenii isi asigurau existenta. Mai tarziu a aparut capitalul, ca factor derivat al productiei, care rezulta din interactiunea primilor si a carui afirmare este legata de perioada in care echipamentele de productie au dobandit o importanta tot mai mare pentru activitatea economica.

Munca  factor originar, primar de productie - reprezinta o activitate constienta, specific umana, manuala si/sau intelectuala indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta.

Munca a fost dintotdeauna si a ramas factorul de productie activ si determinant, ce antreneaza si ceilalti factori de productie in vederea obtinerii de bunuri materiale si servicii necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

Oamenii cu aptitudinile si deprinderile lor, cu experienta si cunostintele dobandite sunt producatorii tuturor bunurilor economice. Adam Smith -parintele economiei politice- arata ca munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, sursa unica a avutiei natiunilor.

Pentru aprecierea rolului muncii in epoca contemporana este necesar sa se tina seama si de procese evidente cum sunt: reducerea relativa a timpului de munca, substituirea accelerata a muncii prin capital, afirmarea efortului intelectual si creativ si inlocuirea tot mai mare a activitatilor manuale traditionale prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei.

Tendintele mondiale pe termen lung in evolutia factorului munca pot fi puse in evidenta prin analiza lui in planul cantitativ, structural si calitativ.

Sub raport cantitativ, munca trebuie analizata in legatura cu populatia, cu factorul demografic in general. Populatia se prezinta intr-o dubla ipostaza: ca suport al factorului munca si destinatar al rezultatului productiei (consumator).

Dimensiunile populatiei la un moment dat, ca si modificarile ei in timp depind de: procesele demografice esentiale (natalitate si mortalitate, din evolutia carora rezulta sporul natural al populatiei) si o serie de factori economico-sociali (durata medie a vietii, starea generala de sanatate, nivelul de trai, reteaua si cheltuielile pentru instruire, etc.)

Pe plan structural, pentru analiza resurselor de munca prezinta interes piramida pe varsta a populatiei, respectiv structura pe grupe de varsta a populatiei.(intereseaza in mod deosebit grupele de

varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani si peste, care stau la baza unor analize economice in functie de care se apreciaza asa-numitul optim al structurii populatiei.)

Pentru a avea o imagine cuprinzatoare asupra acestui factor de productie -munca- trebuiesc studiate: totalul fortei de munca disponibile in societate si numarul de ore de munca pe saptamana.

Distributia de ocupatie a resurselor de munca a cunoscut schimbari permanente, schimbari ce au fost determinate de progresul tehnico-stiintific si economic. Cel mai folosit indiciu pentru evidentierea unor astfel de modificari este repartizarea populatiei ocupate pe cele patru sectoare de activitate. Pe termen lung, se remarca tendinta de reducere a populatiei ocupate in sectorul primar, in timp ce in sectorul tertiar si cuaternar se inregistreaza o sporire a poderii populatiei ocupate. De exemplu, in decurs de un secol S.U.A. a trecut de la situatia de stat primar la cea de stat tertiar. In Romania, structura de ocupatie a populatie in 1990 era urmatoarea: agricultura 28,9%; industire si constructii 44,5%; servicii 26,6%.

Durata saptamanala a muncii a inregistrat, odata cu cresterea productivitatii muncii, o puternica tendinta de reducere; intr-un secol aceasta s-a redus la aproape jumatate. Numai in ultimele decenii s-a trecut de la 48 de ore de munca saptamanal la 40-42 ore, purtandu-se discutii in jurul a 35 ore de munca saptamanal.

Ca urmare a acestor modificari s-a produs o reducere neta a timpului de lucru in timpul total al vietii oamenilor.

Societatea este interesata mai mult de aspectul calitativ al resurselor de munca, decat de cel cantitativ. In sensul cresterii calitatii muncii se actioneaza in urmatoarele directii:

- cresterea nivelului general de educatie si de pregatire profesionala a fortei de munca;

- asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a fortei de munca;

- promovarea unui sistem eficient de motivare a lucratorilor;

- asigurarea unei calitati ridicate si pentru ceilalti doi factori ai productiei: pamantul si capitalul.

Calitatea factorului munca se afla in strinsa relatie de dependenta atat cu nivelul de cultura generala si de instruire profesionala, cat si cu nivelul de dezvoltare economica a tarii. De-a lungul mileniilor, pe plan mondial, activitatea omului a trecut de la cea de cultivator de plante si crescator de animale, la cea de producator si in prezent, se face trecerea la munca creativa. In acest proces s-a trecut treptat, de la efortul fizic preponderent, la afirmarea tot mai puternica a celui intelectual. Prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei, locul si rolul omului in economie se schimba. In aceste conditii, munca creativa devine factorul determinant al vietii economice.