Neoliberalismul

I.Neoliberalismul

Student:Bradea Bianca

Prima jumătate la sec XX a adus lovituri considerabile doctrinei liberale. Pe de o parte, revoluția sovietică a instaurat pe o suprafață mare a globului pământesc un regim colectivist totalitar, la fel și revoluțiile din Italia și Germania. Pe de altă parte criza, din 1929 și 1933 a reclamat în țările dezvoltate înlocuirea doctrinei liberale cu ceea dirijistă, pentru salvarea sistemului capitalist.

Ca o reacție la adresa totalitarismului colectivist sau fascist, dar și a dirijismului a apărut NEOLIBERALISMUL. Termenul de neoliberalism a apărut în 1938 cu prilejul „Colocviului Walter Lipmann” care a grupat la Paris mai mulți economiști din mai multe țări.

Concluzia colocviului a fost necesitatea apărării ideilor de forță ale liberalismului clasic și neoclasic:

Libertatea economică

Proprietatea privata

Comportamentul individualism

Piața liberă

Adaptarea vechii doctrine liberale la noul mediu economic

Pentru neoliberali libertatea este regula, intervenția statului –un demers excepțional.

Evoluția neoliberalismului poate fi ilustrată urmărind următoarele momente:

1. Ultra –liberalismul lui Ludwig von Mises,Fr.Hayek,Milton Friedman

2. Ordo –liberalismul -Școala de la Freiburg

3. Gruparea „Noua economie”

II.Ultra –liberalismul

În timp ce în perioada interbelică se afirmau teoriile extremiste (marxismul, nazismul, corporatismul), au existat câțiva economiști care au apărat doctrina liberală: Ludwing von Mises,Fr.Hayek,Milton Friedman. Ei reprezintă ceea de-a doua generație a Școlii austriece neoclasice și se situează față de doctrinele extremist-totalitare pe poziția unui radicalism liberal.

Ludwig von Mises rămâne la convingerea că, o societate funcționează bine atunci când rolul statului tinde spre zero. După părerea sa, individul și comportamentul individual, reprezintă ipoteza de lucru fundamentală a teoriei economice și nu societatea, așa cum arată doctrinele colectiviste. În opinia sa nu există economie mixtă, ci doar economie liberă (capitalistă) sau planificată (socialistă). Superioritatea economiei capitaliste constă în supremația pieței subordonată consumatorului. După Mises, cel mai bun guvern este acela care guvernează cel mai puțin. Intervenția guvernamentală este admisă doar cu respectarea regulilor pieței.

Frederich Hayek (1899-1992), adept al individualismului, a readaptat liberalismul la cerințele sec. XX, nu numai din punct de vedere economic, dar și politic și juridic.

În concepția sa, libertatea este valoarea fundamentală într-o societate modernă. Asigurarea libertății pentru toți indivizii care compun o societate, presupune existența unei ordini sociale. Pe baza libertății se naște ordinea naturală, spontană, dar aceasta trebuie protejată și consolidată cu ajutorul legilor, adică, prin instaturearea ordinii de drept. El arată că, dacă, oamenii sunt liberi să-și urmărească scopurile, treptat se conturează reguli de comportament, devenind valori sau norme care asigură ordinea în societate, norme de drept. A fost dușmanul declarat al economiei dirijate sub orice formă (corporatistă, colectivistă sau etatistă) și adeptul reînvierii liberalismului. Se declară alegătorul „egalității în libertate”, decât a „egalității în mizerie și servitute”.

În concepția sa, libertatea individuală trebuie concepută și realizată numai în cadrul societății civile a economiei de piață. Implicarea statului este admisă ca și controlor al concurenței economice „mijloc superior de ghidare a eforturilor individuale”. „Utilizarea cu succes a concurenței, ca principiu de organizare socială, exclude unele tipuri de implicare coercitivă în viața economică, dar este compatibilă cu alte intervenții, care uneori pot să o completeze cu folos și chiar presupune anumite tipuri de acțiune din partea statului”.

Domeniile de acțiune ale statului vizează asigurarea cadrului legal pentru a face concurența mai eficientă și suplinirea concurenței, prin asigurarea serviciilor publice care nu prezintă interes pentru inițiativa particulară. Hayek respinge categoric funcția redistributivă a „statului bunăstării” considerând că eficiența economică și dreptatea socială sunt incompatibile.