Nevoia de Concurență

I. Conţinutul concurenţei

În general prin concurenţă se înţelege o confruntare, o luptă între tendinţe adverse care converg spre acelaşi scop. În limbajul obişnuit concurenţa este o competiţie, unde oamenii încearcă să existe mai bine decât rivalii lor şi care tind să obţină ceea ce au obţinut alţii, sau chiar mai mult, în aceeaşi perioadă de timp.

Potrivit definiţiei adoptate de către O.M.C., concurenţa exprimă "situaţia de pe piaţă, în care întreprinderea sau vânzătorii se luptă în mod independent pentru a câştiga clientela, în scopul de a atinge un obiectiv economic.

În acest context concurenţa este adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere la preţuri, calitate, servicii sau combinaţii ale acestora sau a altor factori, pe care clienţii o preţuiesc."

În aceste condiţii exercitarea concurenţei se bucură de principiul libertăţii comerţului dar această libertate e circumscrisă în principii de loialitate, bună credinţă şi fără drept de a vătăma interesele vreunei persoane sau pe cele generale.

Asupra noţiunii de concurenţă se construiesc diferite concepţii şi modele, dar ea se apreciază ca fiind capacitatea întreprinderii de a asigura o ofertă mai bună decât cea a concurenţilor.

Concurenţa reprezintă elementul cheie în funcţionarea mecanismului pieţei şi a economiei de piaţă în general.

În cadrul mediului în care se desfăşoară activitatea, întreprinderile concurente se află într-o dublă ipostază, respectiv de cumpărător şi vânzător, plasând astfel competiţia dintre ele în două planuri. Pe de o parte ele îşi dispută furnizorii, prestatorii de servicii şi disponibilităţile de forţă de muncă, iar pe de altă parte, clienţii, urmărind obţinerea unor condiţii cât mai avantajoase.

Cu unii agenţi economici întreprinderea se află în competiţie numai în calitate de cumpărător, cu alţii numai în calitate de vânzător, iar cu alţii, în ambele ipostaze.

Ansamblul raporturilor de interacţiune în care intră agenţii economici în lupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare şi a pieţelor de desfacere formează sistemul relaţiilor de concurenţă. O asemenea concurenţă îşi atribuie o formă de luptă pentru cucerirea pieţei, fie cea de aprovizionare cu mijloacele necesare desfăşurării activităţii (materie primă, materiale, energie, forţă de muncă, capitaluri etc.), fie cea de desfacere a produselor sau serviciilor proprii.

În general, concurenţa se desfăşoară între întreprinderi în calitatea lor de ofertanţi (vânzători), fiecare concurent încercând să satisfacă cât mai bine nevoile clienţilor, mai bine decât pot să le satisfacă întreprinderile concurente. Pentru aceasta, evident, întreprinderea va utiliza mijloacele necesare de concentrare a acţiunilor sale în raport cu nevoile exprimate de cumpărători. Din experienţa ţărilor cu economie de piaţă avansată, gama instrumentelor şi mijloacelor utilizate în lupta de concurenţă se dovedeşte a fi extrem de largă. Instrumentele luptei de concurenţă de natură economică sunt: reducerea costurilor. Oligopolia “îngustă” cu o puternică individualizare a producţiei, invers, duce la micşorarea intenistăţii concurenţei.

Piaţa şi concurenţa

Economia de schimb constituie baza apariţiei, existenţei şi bunurilor sub cele ale concurenţilor; diminuarea preţurilor de vânzare; ridicarea calităţii bunurilor; acordarea unor facilităţi clienţilor.

Unele instrumente extraeconomice includ: informarea tuturor clienţilor; sponsorizarea unor acţiuni sociale; folosirea de unii agenţi economici a presiunilor morale asupra concurenţilor lor; alţii speculează cu promtitudine situaţiile critice (războaie, crize).

Concurenţa loială se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie de către vânzători a unora dintre instrumentele amintite, în condiţiile accesului liber pe piaţă şi ale deplinei posibilităţi de cunoaştere a mijloacelor de reglementare a relaţiilor vânzător-cumpărător. Concurenţa loială pe toate categoriile de piaţă, îi favorizează pe cei puternici, întreprinzători, înlăturându-i pe cei slabi şi inadaptabili.

Concurenţa neloială este cunoscută şi sub denumirea de concurenţă incorectă sau nelegală.

Putem vorbi, de asemenea, despre concurenţă directă : când agenţii economici aflaţi în competiţie se adresează aceloraşi nevoi, cu produse similare sau chiar identice.

O altă formă de concurenţă este cea indirectă - când întreprinderile, agenţii economici se adresează, prin oferirea unor produse diferenţiate, aceloraşi nevoi sau unor nevoi diferite.

II. Funcţiile concurenţei

- Funcţia de reglare. Pentru a supravieţui în lupta de concurenţă agentul economic trebuie să propună bunuri sau servicii pe care le preferă cumpărătorul (consumatorul). În consecinţă şi factorii de producşie sunt îndreptaţi, sub influenţa preţului, sunt îndreptaţi în acele reţele unde se simte o necesitate sporită.

- Funcţia de motivare. Pentru întreprinzător concurenţa însemnă şi o şansă şi risc concomitent: întreprinderile, care propun o producţie mai bună după calitate sau o produc cu cheltuieli mai mici, primesc în consecinţă un venit sporit, ceea ce stimulează procesul tehnic. Şi invers, întreprinderile ce nu reacţionează la dorintele clienţilor sau încalcă legile concurenţei pe piaţă primesc în consecinţă pedeapsa sub formă de pierderi sau sunt eliminaţi din piaţă.

- Funcţia de repartiţie (reparitzare). Concurenţa este nu numai un catalizator, un stimul pentru o producţie sporită, dar şi face posibilă repartizarea venitului între întreprinderi, (agenţi economici) în funcţie de investigaţiile lor efective. Aceasta satisface regula de remunerare în funcţie de rezultate în urma luptei competitive.

- Funcţia de control. Concurenţa impune anumite restricţii şi în acelaşi timp îndeplineşte funcţia de control asupra puterii economice a fiecărei întreprinderi. Astfel monopolistul poate impune preţul. În acelaşi timp concurenţa îi dă posibilitate