North American Free Trade Agreement

NAFTA - proces dinamic si contradictoriu

În pofida aparentelor si a mediatizatei sale imagini, NAFTA se prezinta ca o macheta a unei constructii care arata cum trebuie aceasta a fi realizata, fara a evidentia însa si problemele constructive reale. Un aranjament comercial integrationist la care participa mai multe economii, diferit dezvoltate, nu este un proces static, ci trebuie sa permita redefiniri atunci când se modifica circumstantele economice care au dus la crearea sa. Se poate însa analiza evolutia relatiilor economice si a redefinirilor structurale între si în economiile integrate dupa 1 ianuarie 1994, dar trebuie pastrate totusi anumite rezerve referitoare la faptul ca nu toate transformarile poarta amprenta unei zone de liber schimb.

Acordul Nord – American de Liber Schimb (NAFTA) este un pact menit sa elimine barierele tarifare si netarifare la majoritatea bunurilor produse si comercializate în America de Nord. Dupa cum am mai amintit, NAFTA a devenit functional între Statele Unite ale Americii, Canada si Mexic la 1 ianuarie 1994. Ca marime, NAFTA reprezinta a doua zona de liber schimb a lumii, unind 365 milioane de consumatori din cele 3 state într-o singura piata libera.

În decembrie 1993 acordul a fost semnat de catre liderii celor trei tari: George W. Bush – SUA, Brian Mulroney – Canada, Carlos Salinas de Gortari – Mexic.

Dupa lungi dezbateri, legislaturile celor trei tari au adoptat NAFTA. În SUA, dezbaterea legata de NAFTA a divizat membrii partidelor Democrat si Republican, si a avut opozanti din partea unor sindicate si organizatii de protectia mediului. Multi s-au temut ca se vor pierde locuri de munca pentru ca acordul ar avea drept consecinta mutarea productiei americane în Mexic pentru a se exploata avantajele oferite de forta de munca ieftina, dar si legislatiile mai putin severe privind protectia mediului si a muncii. Ca raspuns la aceste probleme, la acordul initial au mai fost adaugate înca doua acorduri suplimentare: unul privind piata muncii si un altul referitor la protectia mediului înconjurator. În final, în noiembrie 1993, Congresul SUA si-a dat acordul pentru NAFTA.

Domeniile vizate de NAFTA sunt urmatoarele:

a) Comertul cu bunuri si materiale. În decurs de 10 ani urmeaza a fi înlaturate toate taxele vamale aplicabile produselor considerate ca “nord-americane”, în conformitate cu regulile de origine, astfel ca în anul 2004, sa se formeze o vasta piata libera.

b) Comertul cu servicii. Serviciile detin un loc extrem de important în comertul din zona supusa tratamentului national.

c) Investitiile directe de capital – liberalizare.

d) Alte dispozitii: reguli de concurenta, proprietatea intelectuala, sejurul temporar al oamenilor de afaceri, aspecte privind protectia mediului.

Aspectele cele mai inovative, dar în acelasi timp si cele mai controversate ale NAFTA sunt reglementarile legate de protectia mediului, care sunt incluse si în acordul propriu-zis, dar si în acordul separat numit Acordul Suplimentar asupra Mediului. Aceste prevederi fac ca NAFTA sa fie cel mai elaborat acord de liber schimb din punct de vedere al protectiei mediului. Acest acord suplimentar a înfiintat si o Comisie de Cooperare a Mediului (CEC), alcatuita din experti în domeniu din cele trei tari participante.

Trebuie sa se înteleaga ca NAFTA este în mare masura un proces în evolutie, ale carui obiective se vor valida sau nu în decursul timpului, iar câtiva ani de functionare nu sunt suficienti pentru a concluziona care este “desenul exact al acestui produs”. Procesul nu trebuie privit exclusiv din punct de vedere al politicianului pentru care exista “doar acum si aici”, chiar daca acest lucru este favorabil sau nu, ci din punctul de vedere al analistului obiectiv care cauta determinanti, calculeaza efecte si ofera solutii de redresare .