Obiectivele Uniunii Europene

Cap I.

Obiective generale şi istoric

Începutul procesului de integrare europeană - caracterizat prin trăsături originale şi specifice,care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene - poate fi considerat anul 1950,când ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea câtorva state europene într-un proiect de cooperare mai strânsă, comparativ cu formele tradiţionale existente la acel moment.

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.

Piaţa Unică este una dintre cele mai ambiţioase realizări ale Uniunii Europene. Este apogeul tratatului de la Roma (1957) care prevede crearea unei „pieţe comune” bazată pe libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor. Tratatul prin care se fundamenteazăComunitatea Europeană, prevede ca activităţile comunităţii să includă „un sistem care să asigure o concurenţă liberă în Piaţa Internă” şi „armonizarea legislaţiei Statelor Membre în măsura cerută de funcţionarea pieţei comune”.

Libera circulaţie a bunurilor reprezintă unul dintre pionii Pieţei Interne.Principiul liberei circulaţii a bunurilor impune un cadru legislativ comun care să asigure traficul nerestricţionat al produselor în cadrul Uniunii, în acelaşi mod în care se realizează în interiorul unei ţări. Pentru aceasta treptat s-au luat nişte măsuri, respectiv: renunţarea la taxe vamale sau a celor cu efect echivalent între statele membre UE, adoptarea unui tarif vamal comun pentru comerţul cu Statele Membre şi ţări terţe, interzicerea oricăror restricţii cantitative sau măsuri similare, ajustarea monopolurilor de stat.

România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. In 1974, o intelegere a inclus România în Sistem Generalizat de Preferinţe al Comunitaţii iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat în 1980.

Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comert si Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995.

Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria si celălalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune si ca Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului.

România a încheiat negocierile de aderare la summitul UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. In acelaşi summit s-a stabilit luna aprilie 2005 pentru semnarea tratatului de aderare cu România şi Bulgaria, urmând ca cele două ţări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

CapII.

Exigenţe ale integrării României în Uniunea Europeană

Exigenţele europene presupun transformări de ordin instituţional şi în ceea ce priveşte conţinutul politicilor economice la nivelul statelor membre în măsura în care între normele, cadrul de adoptare şi conţinutul politicilor la nivel naţional şi cadrul european există neconcordanţe.