Obiectul de Studiu al Teoriei Economice în Viziunea Fiziocrată

Rezultatele aplicării timp de două-trei secole a ideilor de tip mercantilist şi respectiv a politicilor economice de această factură, nu s-a dovedit în ultimă instanţă, promiţătoare. Tabloul economic al acestei perioade ne prezintă un declin accentuat al sectorului agricol, sacrificat în mod deliberat în favoarea dezvoltării industriale, preţurile scăzute la produsele agricole generînd un adevărat exod al populaţiei rurale spre oraşe, concomitent cu creşterea suprafeţelor agricole necultivate.

Constatînd, prin exemplul faptelor, că economia devenea tot mai săracă pe măsură ce se acumula tot mai mult numerar din exportul produselor, economiştii şi-au dat seama de greşeala comisă, şi anume, aceea de a identifica banii cu avuţia. Pe fundalul acestor stări negative, ia fiinţă în plan teoretic, gîndirea economică fiziocrată.

Gîndirea fiziocrată s-a născut ca o reacţie critică faţă de aceste realităţi, opiniile multor economişti schimbîndu-se radical. În aceste condiţii se încearcă demonstrarea necesităţii instaurării libertăţilor economice şi politice în numele a două cerinţe fundamentale: ridicarea eficienţei activităţilor economice şi considerarea agriculturii ca singura ramură economică chemată să creeze şi să sporească bogăţia unei ţări.

Prin urmare, denumirea de fiziocratism provine de la interpretarea fizică (naturală) a legilor şi proceselor economice deoarece, natura, legile naturale sau fizice, cu caracterul lor imuabil şi universal sunt cele care trebuie să stea la baza existenţei şi acţiunii umane.

"Prin legea fizică, scria Franşois Quesnay, se înţelege cursul reglat de întregul eveniment fizic al ordinii naturale, cel mai avantajos genului uman. Prin lege şi morală se înţelege regula întregii acţiuni umane de ordine morală conform cu ordinea fizică, evident cea mai avantajoasă genului uman. Aceste legi formulează ansamblul a ceea ce numim legea naturală.".

Pornind de la această presupoziţie, fiziocraţii au conchis că ştiinţa economică este o ştiinţa naturală, fizică şi că bogăţia se poate identifica cu natura pusă în slujba omului, iar valoarea trebuie să fie natura, în forma ei de manifestare economică adică, pămîntul ca producător de mijloace de subzistenţă.

2. Susţinătorii doctrinei fiziocrate şi principiile de bază

Dintre susţinătorii acestei doctrine fiziocrate remarcăm pe: Francois Quesnay (1694-1774); Victor Riqueti, marchiz de Mirabeau (1715-1789); Mercier de la Riviere; Dupont de Nemours (1739-1817); Anne Robert Jacques Turgot, baron de l'Aulne (1727-1781).

Prin lucrările lor fiziocraţii au adus în teoria economică o serie de idei inovatoare, axate pe evidenţierea principiului "ordinii naturale", şi a noţiunilor de lege economică, produs net şi circuit economic.

Principiul "ordinii naturale" exprimă ideea de bază a gîndirii fiziocrate. Fiziocraţii sunt printre primii cercetători ai economiei ce manifestă o concepţie netă asupra Stiinţei sociale şi a legilor ("ordinii") economice. În concepţia fiziocraţilor, societatea evoluează urmînd o serie de "uniformităţi", "legi naturale", "o ordine naturală" dată de divinitate pentru a asigura fericirea oamenilor şi a-i face pe aceştia să le cunoască şi să se conformeze acţiunilor lor.

"Ordinea naturală" este opusă concepţiei de "ordine socială", aceasta din urmă fiind considerată ca artificială, deoarece este rezultatul voinţei umane, căci, aşa cum afirmase iniţial şi Jean Jacques Rousseau, "ceea ce este natural şi spontan nu are nevoie să fie contractual.". Totuşi, trebuie menţionat că, pentru fiziocraţi ordinea naturală nu presupune "întoarcerea la natură, la sălbăticie "- teză la modă, vehiculată şi în literatura franceză a timpului începînd cu Voltaire şi Diderot. Dimpotrivă, "ordinea naturală înseamnă proprietate, siguranţă, libertate - iată întreaga ordine socială", cum arată Mercier de la Riviere în lucrarea sa, "L'ordre naturel et essentiel des societes politiques", considerată un adevărat cod al doctrinei fiziocrate.

"Ordinea naturală" situează pe prim plan respectul individului faţă de legi, iar proprietatea şi autoritatea statală reprezintă baza evidentă a acesteia.

"Ordinea naturală" este considerată ca "divină şi esenţială", ea este "invariabilă" şi are "universalitate", "o universalitate" înţeleasă în mod realist de fiziocraţi.

Turgot, de exemplu afirma: "oricine nu uită că sunt state politice separate unele de altele şi constituite în mod divers, nu se va trata niciodată bine o chestie de economie politică".