Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 4683
Mărime: 180.17KB (arhivat)
Publicat de: Mihnea Alexa
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Fl. Balan
Consideraţii teoretice şi Studiu de caz - Ocuparea forţei de muncă şi şomajul în România, FSE Iaşi

Extras din referat

I. Consideraţii teoretice

I.1. Ocuparea forţei de muncă

La baza descrierii pieţei muncii se află ocuparea, şomajul şi inactivitatea economică. Ocuparea forţei de muncă este o coordonată esenţială a sistemului economic, fiind influenţată direct de deciziile agenţilor economici la un moment dat, precum şi de evoluţii ale cadrului legislativ sau ale altor domenii de activitate. Prin ocupare înţelegem asigurarea unui loc de muncă pentru persoanele apte de muncă în funcţie de pregătirea şi obligaţiile lor profesionale.

Populaţia ocupată este cel mai important segment al populaţiei active a unei ţări şi reprezintă diferenţa dintre populaţia activă şi numărul de şomeri. Populaţia ocupată cuprinde toate persoanele în vârstă de 15 ani şi peste, întreprinzătoare de activităţi economice sau sociale producătoare de bunuri sau servicii, care în timpul perioadei de supraveghere se încadrează într-una dintre următoarele categorii:

-desfăşoară o activitate salariată într-o firmă privată sau publică;

-este asociat unic sau patron;

-este lucrător familial neremunerat, pentru o perioadă de 15 ore (dacă perioada de supraveghere este spre exemplu o săptămână) sau mai mult, într-o afacere familială sau o fermă;

-este angajat, dar se află în concediu medical sau de odihnă, nu lucrează pe perioada unor conflicte de muncă, sau şi-a luat zile libere pentru diferite probleme.

În ultimele două decenii, s-au produs mutaţii importante în ceea ce priveşte semnificaţia şi conţinutul ocupării. În prezent, există diverse forme de ocupare ca, de pildă, activităţile temporare, locurile de muncă cu program redus, perioadele de uceni-cie sau de stagiatură, fenomenul aflându-se într-o creştere şi diversificare continuă.

Teoretic, ocuparea deplină a forţei de muncă presupune asigurarea unui loc de muncă pentru toate persoanele apte de muncă ce doresc să lucreze, adică inexistenţa şomajului. Însă, în practică ocuparea deplină înseamnă asigurarea unui nivel ridicat al ocupării, ceea ce corespunde cu situaţia în care şomajul nu depăşeşte 3-4% din totalul populaţiei active, denumit şomaj natural. Conform opticii macroeconomice un nivel scăzut al ocupării determină un nivel scăzut al inflaţiei. Această relaţie este surprinsă cu ajutorul curbei Phillips (propusă de economistul de origine neo-zeelandeză William Phillips în 1958) conform căreia este imposibil să se obţină în mod simultan un nivel înalt al angajărilor şi o rată joasă a inflaţiei, politica economică guvernamentală trebuind să se decidă asupra unei combinaţii a ambelor rate.

Inflaţie

Curba Phillips

Şomaj

I.2. Şomajul

Şomajul reprezintă fenomenul opus ocupării forţei de muncă. Acesta este generat de existenţa unor dezechilibre în anumite sectoare ale economiei sau în cadrul economiei în ansamblul său, cu care se confruntă toate ţările lumii, indiferent de nivelul lor de dezvoltare. Şomajul poate fi definit în principiu ca un fenomen macrosocial care constă în inactivitatea forţată a unui număr mare de persoane apte de muncă, datorită decalajului dintre cererea şi oferta de muncă.

Conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii – agenţia specializată O.N.U. responsabilă cu elaborarea şi supravegherea standardelor de muncă - , şomerii sunt persoanele cu vârsta cuprinsă în intervalul 15-74 ani, care în cursul perioadei de referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii:

-nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară nici o activitate în scopul obţinerii unor venituri;

-sunt în căutarea unui loc de muncă utilizând, în ultimele 4 săptămâni, diverse mijloace pentru a-l găsi (publicarea de anunţuri, răspunsuri la anunţuri publicate, înscriere la agenţii de plasare a forţei de muncă sau la oficii de forţă de muncă şi şomaj, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, apel la rude, sindicate, etc.);

-sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.

-aşteaptă să fie chemate la locul de muncă găsit sau rechemate la vechiul loc de muncă, dar termenul de chemare/rechemare depăşeşte termenul de referinţă.

Există grupuri de cetăţeni care fac excepţie de la încadrarea şomer, ca de exemplu: femeile care nu sunt angajate deoarece îşi îngrijesc copiii, indivizii care desfăşoară muncă la negru; persoanele care lucrează nedeclarat în mai multe locuri, etc.

Şomajul poate fi caracterizat prin durată, intensitate, structură şi nivel. Durata şomajului poate fi de la câteva zile la câteva luni, sau ani în cazul şomajului de lungă durată, după cum pot exista persoane care n-au avut sau nu vor avea niciodată un loc de muncă. Durata şomajului depinde de mai mulţi factori, ca de exemplu numărul de şomeri, rata intrărilor şi a ieşirilor din şomaj, ciclul afacerilor (în recesiune şomajul creşte dar este de scurtă durată, iar în perioadele de dezvoltare şomajul scade , dar durata şomajului creşte).

Intensitatea şomajului implică fie încetarea activităţii, fie reducerea sa, însoţită de diminuarea remunerării.

Structura şomajului se referă la clasificarea şomerilor după diverse categorii cum ar fi: nivelul calificării, categoria socio-profesională, vârstă, sex, mediu urban/rural ş.a.

Nivelul şomajului se apreciază prin masa şi rata şomajului. Masa şomajului se referă la forţa de muncă neocupată, care întruneşte condiţiile încadrării în categoria şomajului. Rata şomajului se calculează ca raport procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi masa populaţiei active ( în care este inclusă atât populaţia ocupată cât şi şomerii). O rată redusă a şomajului înseamnă locuri de muncă sigure şi relativ uşor de găsit, salarii satisfăcătoare şi condiţii de muncă bune, atâta timp cât angajatorii concurează pentru a atrage şi a păstra lucrătorii.

Preview document

Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 1
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 2
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 3
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 4
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 5
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 6
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 7
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 8
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 9
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 10
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 11
Ocuparea Forței de Muncă și Șomajul - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Ocuparea Fortei de Munca si Somajul.doc

Alții au mai descărcat și

Funcțiunea conturilor

Situaţia unei întreprinderi se prezintă într-un bilanţ cu 15 posturi în activ şi 14 posturi în pasiv. În cursul perioadei au loc minim 50 de...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

Șomajul

Scaderea accentuata a gradului de folosire a fortei de munca active precum si nefolosirea acesteia in forme si grade diferite are drept consecinta...

Șomajul

SOMAJUL - şomerii, în sensul Biroului Internaţional al Muncii: persoanele de 15 ani şi peste, care în perioada de referinţă îndeplinesc simultan...

Șomajul

Şomajul este considerat ca element negativ al dezvoltării economice care afectează în proporţii diferite toate ţările, mai ales cele subdezvoltate...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Piața muncii în România - instituții, politici, evoluții

INTRODUCERE Politica si strategia Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale vizeaza – în principal – cresterea gradului de ocupare a populatiei...

Șomajul tendințe contemporane

Lucrarea „Tendinte ale somajului contemporan” se adreseaza celor interesati de probelmatica somajului si pietei muncii - studenti, cursanti ai...

Reconversia forței de muncă în România 2009

Cap.1 Piata muncii in Romania 1.1 Analiza structurala a pietei muncii Piata muncii din Romania s-a confruntat cu schimbari importante in...

Șomajul

CAPITOLUL I ŞOMAJUL Fii amabil cu oamenii pa care-i întâlneşti când urci Pentru că-i vei reîntâlni când vei coborî. Wilson Mizer 1.2. Ocupare,...

Strategia de dezvoltare a județului Bacău

Judetul Bacau, unul dintre cele 41 de judete ale Romaniei, este localizat în zona centrala a Regiunii de Nord-Est a României, la întretaierea...

Inflație versus șomaj - care este râul cel mai mare

DIVERSITATEA BANILOR O diversitatea uimitoare de mijloace au fost folosite ca bani de-a lungul timpului. Cuvantul “pecuniar” provine din latina,...

Șomajul în România 2000-2008

CAPITOLUL I NOTIUNI TEORETICE 1. DEFINITII. CARACTERISTICI Somajul este astazi unul din fenomenele cele mai putin acceptate care afecteaza...

Ai nevoie de altceva?