Organizația Națiunilor Unite

Expresia de natiuni unite apartine presedintelui SUA, Roosvelt si a fost pentru prima data folosita în declaratia Natiunilor Unite din 1 ianuarie 1942, prin care reprezentantii a 26 de natiuni se angajau sa continue lupta pentru respectarea egalitatii suverane a statelor doritoare de pace si mentinerea securitatii interne. Conferinta de la San Francisco, a carei denumire oficiala a fost Conferinta Natiunilor Unite privind organizatia internationala si-a început lucrarile la 25 aprilie 1945, cu reprezentanti a 51 de state, iar lucrarile conferintei, care au durat doua luni au fost consacrate elaborarii Cartei ONU.

Sistemul Natiunilor Unite reprezinta totalitatea structurilor organizatorice si functionale instituite si create pe baza Cartei ONU. Sistemul Natiunilor Unite se compune din:

1. Organizatia Natiunilor Unite

2. Organele si organismele proprii cu caracter permanent

3. Institutiile sau agentiile specializate cu caracter autonom

1. Organizatia Natiunilor Unite  este o organizatie cu vocatie universala, atât în ceea ce priveste entitatile sale (statele suverane), cât si în ceea ce priveste domeniile în care se implica, scopul sau principal fiind mentinerea pacii si a securitatii internetionale.

Aceasta conferinta diplomatica permanenta, cum a fost ea denumita, a ajuns în prezent la 188 (190-191) de membrii. Acestia pot fi:

a. originari: în aceasta categorie se includ statele participante la conferinta de la San Francisco din 1945; prin exceptie natiunile unite includ aici si India si Filipine (chiar daca transferul de la statutul de puteri coloniale a avut loc mult mai târziu).

b. admisi: statele care au aderat ulterior la ONU.

Scopul principal al ONU: mentinerea pacii si securitatii internationale, realizarea cooperarii internationale în domeniile economic, social, culturar sau umanitar, promovând si încurajând respectarea drepturilor omului si a libertatii fundamentale, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie.

Sediul principal al ONU se afla la New York si mai are si un oficii deschise la Geneva, Viena si Nairobi.

În documentul Agenda pentru pace sunt identificate patru tipuri de operatiuni de mentinere a pacii si anume:

" diplomatia preventiva, care vizeaza evitarea aparitiei de diferende între state;

" restabilirea pacii, ce intervine dupa declansarea unui conflict si urmareste folosirea procedeelor de reglementare pasnica a diferendelor;

" mentinerea pacii;

" consolidarea pacii.

2. Organele si organismele proprii cu caracter permanent

Pentru a-si îndeplini atributii în domeniile economic si social, Adunarea Generala si Consiliul Economic si Social al ONU (ECOSOC) au creat, pe de o parte organisme proprii cu caracter permanent, dintre care:

a. Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD): reprezinta cel mai important canal de asistenta tehnica si investitii acordate pe cale multilaterala; sediul principal este la New York

b. UNCTAD: urmareste promovarea si dezvoltarea comunitatii internationale, în special a tarilor în dezvoltare; sediul principal este la Geneva

c. Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Înconjurator (UNEC?): al carui obiectiv principal este întarirea cooperarii internationale privind diminuarea poluarii mediului; sediul principal este la Nairobi

Pe lânga aceste organisme proprii cu caracter permanent au fost înfiintate si 5 comisii economice regionale, care sunt subordonate direct ECOSOC si au ca scop principal dezvoltarea economico-sociala a regiunilor respective, promovarea cooperarii dintre statele acelei regiuni, ca si dintre acestea si restul lumii. Acestea sunt:

I. Comisia economica a ONU pentru Africa, cu sediul la Adis-Abeba (Etiopia);

II. Comisia economica a ONU pentru America latina si Caraibe, cu sediul la Santiago de Chile;

III. Comisia economica a ONU pentru Asia de Vest, cu sediul la Aman;

IV. Comisia economica a ONU pentru Asia si Pacific, cu sediul la Bangkok;

V. Comisia economica a ONU pentru Europa, cu sediul la Geneva.

ONU este o organizatie internationala clasica, ai carei membri sunt state. La fel ca toate organizatiile internationale, ONU nu poate fi mai puternica decât o permite membrii sai. Vointa de solutionare multilaterala a problemelor din partea statelor membre - si mai ales a statelor puternice - este cea care decide în ceea ce priveste succesul sau insuccesul activitatilor.

Cu toate acestea - iar asta este o alta problema cu care se confrunta Natiunile Unite - trebuie sa retinem faptul ca Organizatia si-a marit de la înfiintare numarul membrilor, extinzându-si si domeniile de activitate fara sa-si modifice în mod fundamental si Carta. ONU continua sa reflecte situatia (exceptionala) din politica mondiala de la sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, devenind astfel anacronica.

ONU "a devenit dintr-o organizatie, al carei scop era în primul rând declasarea razboiului ca mijloc politic, ... un forum global, în care se discuta toate problemele importante mondiale si în care acestea sunt, partial, duse mai aproape de solutionare. În politica internationala domneste ... consensul asupra faptului ca Natiunile Unite trebuie reformate, pentru ca structurile si procedurile acestei organizatii nu mai corespund realitatilor politicii mondiale ale secolului XXI. Totodata, se cere ca Organizatia Natiunilor Unite sa umple un gol politic în aceasta lume globalizata, iar acest paradox între posibilitatile rele si asteptarile exagerate produce un climat de suprasolicitare, având deseori ca rezultat o evaluare nedreapta a activitatilor importante întreprinse de Natiunile Unite.