Paradisuri Fiscale

Globalizarea financiară. Crize economice. Companiile off-shore. Paradisuri fiscale.

Factorii globalizării financiare

În noul mileniu, efectele globalizării s-au exacerbat, scoțând la suprafață hibele unui sistem instabil și greu de concurat. Globalizarea, pe lângă faptul că este discutată și tratată sub diferite forme din prisma tuturor treptelor societății în care trăim, reprezintă un fenomen inevitabil. Nimic din ceea ce se petrece astăzi în societatea noastră nu ramâne neatins de complexitatea acestui proces. Astfel, globalizarea a devenit un simbol al vremurilor în care trăim, care reprezintă atat avantaje, cât și dezavantaje pentru țările deja imlicate și pentru cele ce urmează să fie înghițite de acest val. Globalizarea financiară constituie o altă componentă a globalizării economiei mondiale. Creșterea competiției pe piețele financiare internaționale forțează marile institutii financiare să se lanseze în operațiuni de mare anvergura în întreaga lume, sfidând granițele naționale și fusurile orare, înglobând în ofertele lor o gamă tot mai mare de servicii financiare. Trecerea la cursurile flotante, precum și deschiderea piețelor financiare au reperezentat momente esențiale ale începutului globalizării piețelor financiare. Fluxurile internaționale de capital pot fi definite ca fluxuri transfrontaliere de active, credite atât pe termen lung, cât și pe termen scurt; ele pot fi diferențiate în investiții străine directe, împrumuturi bancare internaționale, obligațiuni internaționale, investiții de portofoliu, acțiuni internaționale, asistență pentru dezvoltare și fluxuri monetare internaționale. O importanță majoră în desfășurarea procesului de globalizare financiară au avut-o inovațiile, cele în domeniul tehnologic, mai ales în domeniul informaticii și telecomunicațiilor și cele financiare. Computerizarea și telecomunicațiile au contopit piețele financiare ale lumii într-un singur sistem mondial în care o persoană individuală, un terminal, poate fi tot timpul la curent cu fluctuațiile de prețuri pe piețele majore și poate executa schimburi aproape instantaneu în oricare dintre ele sau chiar în toate.

Politicii monetare, ca parte importantă a globalizării financiare, ăi revine un rol deosebit, poate cel mai important dintre toate celelalte componente ale angrenajului implicării statului ăn economie. Politica monetara se poate defini ca fiind acțiunea exercitată de autoritațile monetare ( Banca Centrală si Trezoreria) asupra masei monetare și a anumitor active finanaciare în vederea orientării economiei pe termen scurt sau mediu. Politica monetară se realizează prin acțiuni asupra a trei obiective intermediare : masa monetară, rata dobânzii și cursul de schimb. Pentru dirijarea sistemului monetar în direcția realizării obiectivelor politicii monetare, Banca centrală, are la dispoziție trei instrumente: manevrarea taxei rescontului, operațiunile “open market” și variațiile cotelor rezervelor obligatorii. Manevra taxei rescontului a fost considerată ca piesă dominantă a politicii monetare datorită dublului său efect asupra volumului creditului ce se putea acorda în economie, deci asupra mărimii masei monetare dacă avem în vedere funcția de emisiune a creditului, și asupra costului creditului, adică a ratei dobânzii. Politica de “open-market” constă în vânzarea sau cumpărarea pe piața monetară, către sau de la celelalte bănci, a unor efecte publice sau private, demonetizându-le, adică retragând o anumită cantitate de monedă atunci când le vinde, sau, dimpotrivă, monetizându-le, adică permițând pătrunderea monedei Băncii Centrale în schimbul titlurilor, atunci când le cumpara. Astfel, se modifică structura masei monetare din circulație în defavoarea sau favoarea lichidității. Prin variația cotei rezervelor obligatorii se înțelege obligația pe care o impune Banca Centrală băncilor comerciale de a-și deține sub forma de monedă legală o parte din disponibilitățile atrase din economie. Această măsură are, pe de o parte, un caracter prudențial, mărind gradul de lichiditate al băncilor comerciale, iar pe de altă parte, diminuează resursele de creditare ale acestor bănci și, implicit, capacitatea lor de a crea moneda prin credit. Variația cotei rezervelor obligatorii este foarte eficace deoarece afectează direct multiplicatorul creditului, poate fi practicată sub forma cotelor diferențiate în funcție de structura masei monetare, dând rezultate bune atât în economiile în care există bilete de bancă într-o proporție mare, cât și în cele în care predomină moneda scripturală.