Paradisurile Fiscale

1.Evolutia paradisurilor fiscale. Definitii si concepte

Ideea scutirilor fiscale si cea a înselarii statului fara a risca nici o pedeapsa nu au aparut nicidecum în secolul XXI. Paradisurile fiscale exista de mai multe secole, ca o consecinta directa a „inventarii” impozitelor si taxelor.

Existenta acestor teritorii este un subiect destul de controversat, imaginea lor în mass-media fiind destul de sifonata, mai ales din cauza frecventelor scandaluri ce au implicat spalari de bani si evaziuni fiscale. Paradisurile fiscale si industria financiara offshore sunt un subiect destul de milioane de dolari. Vom vedea, în continuare, ce înseamna cu adevarat un paradis fiscal, precum si folosirea unei companii offshore.

1.1. Scurt istoric al paradisurilor fiscale

În Grecia antica, înteleptul Platon, care trebuia sa-si finanteze celebra sa universitate, folosea în acest scop o companie non-profit, dupa cum mentioneaza istoricii.

Tot în Grecia antica, comerciantii greci si nu numai, pentru a scapa de „vama” de 2% perceputa de cetate pentru importul si exportul de produse, stocau marfurile aduse pe mare, sau cele care plecau pe mare, pe insulele din apropiere, urmând a le introduce, pe cele importante, prin contrabanda pe pietele Atenei.

În ceea ce priveste Imperiul Roman, în perioada sa de înflorire, cetatenii romani mai înstariti foloseau insula greceasca Delos, pentru a evita, în mod cât se poate de legal, plata de dari, impozite si taxe prevazute de legislatia romana. La fel, în Britannia începutului de mileniu, se foloseau societati ce astazi ar fi numite „offshore”.

În Evul Mediu, asa-numitele trusturi erau modalitatea ideala de a evita fiscalitatea mult prea ridicata a acelor vremuri. Totusi, aceste societati nu erau folosite decât de cei înstariti si aveau scopul de a proteja proprietatea familiala si tranzactiile comerciale. Tot atunci, Londra oferea scutiri de impozite comerciantilor Ligii Hanseatice, precum si celor flamanzi. Mai târziu, situatia s-a inversat, iar englezii si-au putut comercializa produsele pe pietele belgiene, fara a plati taxe. Între secolele al XVI-lea si al XVIII-lea, Flandra a fost primul paradis fiscal oficial.

În Statele Unite ale Americii, Patrick Henry a fondat, în 1765, primul trust – North American Land Co. – care functioneaza si astazi, dupa mai bine de 200 de ani.

În anul 1889, Banca Noua Scotie, a doua ca vechime din Canada, si-a deschis primul sau birou în Jamaica, pentru a permite clientilor sai sa beneficieze de facilitatile fiscale legate de operatiile bancare si de credit international de aici.

Tari ca Andorra, Insulele Bermude, Cayman, Monaco, Sark & Pitcarin, nu au perceput niciodata impozit pe profit. La acestea, s-au adaugat apoi înca multe alte paradisuri fiscale, dintre care unele pe perioade scurte – Algeria, Maroc (Casablanca), Germania (Danzig), Hong Kong, iar altele permanent – Luxemburg, Liechtenstein, Insulele Canalului Mânecii, Insula Man, Panama, Malta si Delaware si Nevada în S.U.A..

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, numarul si importanta paradisurilor fiscale au crescut vertiginos, datorita avantajelor oferite de aceste teritorii. De ce? Pentru ca dupa razboi, legislatia fiscala de odinioara s-a transformat într-un sistem agresiv si neiertator, care a ordonat cresterea exagerata a impozitelor si taxelor.

Cresterea sarcinilor fiscale a atins atât persoanele fizice, cât si companiile. Daca la început s-a impozitat doar profitul realizat, s-a trecut apoi la aplicarea impozitului pe întregul patrimoniu. În asemenea conditii, era firesc ca detinatorii capitalului sa înceapa sa caute zone care sa le ofere un mediu propice dezvoltarii. Astfel, în anii ‘80, migratia capitalului spre aceste zone a devenit un fenomen de masa.

Un lucru interesant s-a observat în situatia Imperiului Britanic, ce se afla în stadiul de colaps. Coloniile si teritoriile sale începeau sa-si revendice autonomia si independenta. Astfel, acestea îsi dobândeau si independenta financiara, pierzând sumele pe care imperiul le „pompase” în aceste zone. Singura metoda de a atrage capital, care a parut viabila unor astfel de regimuri autonome, a fost fiscalitatea redusa, formându-se, asadar, paradisurile fiscale.Factorii care au contribuit în cea mai mare masura la dezvoltarea vertiginoasa a paradisurilor fiscale au fost:

Scaderea încrederii în institutiile financiare locale:

Bancile americane au intrat într-un declin accentuat în anii ’80, iar economia Japoniei merge din ce în ce mai rau.

Bancile offshore ofera, în schimb, o gama mai larga de servicii, care nu sunt disponibile în bancile americane sau vest-europene. Anumite tari practica, de asemenea, confidentialitatea în tranzactiile bancare. În anumite jurisdictii, legislatia asigura maxima protectie a depunatorilor bancari. Amestecul guvernamental este minim, astfel încât este un stimulent sa încerci sa creezi o retea bancara si de afaceri.

Neîncrederea în agentiile guvernamentale:

Americanii si europenii traiesc cu teama ca agentiile guvernamentale de protectie a investitiilor nu sunt suficient de puternice pentru a le proteja interesele pecuniare.

Nevoia de intimitate:

În lumea occidentala se produce un fenomen de erodare a libertatilor personale, în special în ceea ce priveste informatiile financiare. Bancile sau agentiile de credit se intereseaza de fiecare dolar care intra sau iese din cont. De aceea este greu de pastrat o intimitate financiara minima.

Mediul offshore ofera, însa, o securitate financiara proprie, de care orice om de afaceri are mare nevoie.

1.2. Ce înseamna un paradis fiscal

Paradisul fiscal (în engleza – “tax haven”) desemneaza acele unitati administrativ-teritoriale ce asigura conditii deosebit de favorabile pentru dezvoltarea capitalului si functionarea companiilor offshore. Pentru ca un teritoriu sa poata fi considerat paradis fiscal, acesta trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

Fiscalitate redusa: caracteristica valabila numai pentru companiile offshore, care sunt scutite de impozite (sau trebuie sa plateasca un impozit foarte mic, de obicei nominal, nu procentual), toate celelalte taxe asimilate impozitelor fiind moderate. Trebuie specificate, însa, urmatoarele aspecte: într-un sens strict, toate tarile din lume (sau aproape toate) ar putea fi considerate paradisuri fiscale, pentru ca guvernele ofera facilitati fiscale companiilor si persoanelor fizice straine, pentru a încuraja investitiile acestora, promovând, astfel, cresterea economica. În acelasi timp, o tara ca Panama, mentionata între primele zece paradisuri fiscale din lume, nu este considerata ca atare de catre populatia locala (inclusiv firme), deoarece acesteia i se percep impozite pe venituri personale si de corporatie, taxe asupra importului (si chiar asupra exportului), impozite asupra succesiunilor si donatiilor, asupra proprietatilor imobiliare, etc.. Fiscalitatea redusa este o conditie necesara pentru includerea unei jurisdictii în lista paradisurilor fiscale;