Particularități ale evoluției economice a României după 1990 - impactul evoluției economiei asupra nivelului de trai

Au trecut 15 ani de la caderea regimurilor comuniste, dar deocamdata, este greu sa încercam sa deosebim si sa interpretam într-o masura corecta evolutia politica, economica si sociala din România.

Startul tranzitiei a fost mult mai dificil în România decât în alte state ex-socialiste central-europene. Economia era aproape integral centralizata; în formarea produsului intern brut, aportul sectorului privat era în 1989 de numai 12,8%. Sistemul de conducere, hipercentralizat si în conflict cu criteriile de rationalitate, devenise complet inert la semnalele realitatii. Realizarea productiei în unitati supradimensionate conferea economiei un grad ridicat de rigiditate. Ineficienta acesteia a fost agravata în anii '80 atât de continuarea investitiilor în ramuri puternic energointensive, cât si de stoparea influxului tehnologic occidental ca efect al politicii de rambursare anticipata fortata a datoriei externe. Slaba motivatie a muncii, dublata de politica artificiala a "ocuparii depline", altera si mai mult competitivitatea productiei nationale. Efectul cumulat al acestor factori l-a constituit deteriorarea standardului de viata al populatiei, blocarea României într-un perimetru de subdezvoltare, compromiterea sanselor sale de a se racorda la noile evolutii ale civilizatiei.

Demontarea brusca, dupa decembrie 1989, a sistemului de comanda s-a soldat într-o prima etapa cu adâncirea efectelor perturbatoare ale dezechilibrelor structurale, exacerbate de insuficienta pregatire a clasei politice, managerilor si în general a populatiei pentru a actiona în conditiile democratiei si mecanismelor de piata. Circumstantele neprielnice în care a debutat în România procesul tranzitiei explica într-o masura importanta disfunctionalitatile evidente ce l-au însotit. Nu însa integral, deoarece acestea sunt imputabile si modului cum a fost gestionata reforma.

Transformarile economice

Este deja cunoscut faptul ca în România s-au înregistrat puternice dezechilibre care au dominat si au întârziat procesele de transformare economica. Chiar daca la începutul tranzitiei, tarile din Est continuau sa împarta o mostenire comuna, în mare parte, în acelasi timp, prezentau diferente notabile. Chiar aceste diferente au determinat conditiile inegale de începere a reformei, au influentat decisiv în viabilitatea strategiilor de transformare sistemica si au marcat vulnerabilitatea economiilor, actiunea politicilor economice sau structurile si interesele grupurilor sociale recent aparute.

Volumul minim de economie în mâinile particularilor, absenta unei clase manageriale si atractivul redus pe care îl oferea tara investitorilor straini, constituiau limitari severe pentru a restructura sistemul economic. În ciuda faptului ca guvernantii au încercat sa ia ca punct de referinta (începând cu 1996-1997) modelul capitalist în vigoare în tarile dezvoltate, atingerea scopului si continutul reformelor înca se lasa asteptate.

În anii de tranzitie spre economia de piata, aceasta tara nu a reusit sa redea, sa exprime un compromis clar pe calea capitalista. Acest lucru a afectat aspectele de baza din functionarea economiei: continutul politicilor de privatizare, configuratia sistemului financiar, tratamentului dat capitalelor straine sau politicile de tipuri de schimb.

Au existat diferite episoade de inflatie, care au putut fi controlate doar de o reîntoarcere la aplicarea politicilor drastice de austeritate si a costurilor productive si sociale corespunzatoare. Faptul ca evolutia preturilor a depins în mare masura de controlul strict al cererii adaugate, scoate în evidenta debilitatea reformelor structurale si crearea unei piete neregulate, cu o competenta redusa, si ceea ce e si mai rau, incapabila de a genera stimulente pentru îmbunatatirea infrastructurii, favorizarea acumularii sau câstigarea competitivitatii.

Consecinta este ca piata nu poate compatibiliza controlul inflatiei, cu cresterea economica suficienta si dezechilibrele externe.