Particularități ale formării prețurilor în turism

Capitolul 1.Turismul

Turismul este important nu numai ca sursa de venituri sau ĭncasǎri valutare,ca un factor de stopare sau atenuare a inflatiei,ci si ca factor de localizare a unor activitati industriale,comerciale si servicii ,ca mijloc de atragere si ocupare a disponibilitatilor de forta de munca din alte ramuri,si de dezvoltare a zonelor sarace,ca piata de desfacere pentru multe produse si servicii,care altfel nu s-ar putea valorifica(export).Turismul pune in valoare si exploateaza economic acel tezaur unic format din bogatiile create de natura si climat sau lasate de istorie,folclor si civilizatie.

Turismul constituie un fenomen economico-social generat,mai ales de dezvoltarea industriei si a urbanizarii,si se manifesta sub forma unei circulatii de masa,cu character continuu sau repetat periodic,din zona de provenienta in cea de destinatie,unde sejurul are character temporar ,datorandu-se unor diverse motive(odihna,cura balneara,destindere,distractie,cultura,cunoastere)legate de timpul liber.Turismul prin complexitatea lui implica trei genuri de activitati-transport,cazare si alimentatie publica si-presupune existenta unei baze materiale,care impreuna cu resursele materiale(relief,factori climatici,resurse balneare)si cu resursele antropice(culturale si istorice)creeaza premisele punerii in valoare a potentialului zonelor turistice.

1.1.Tarifele transporturilor turistice

Transportul ca serviciu turistic are un rol dublu:este o conditie pentru accesul la “consumul turistic”si,in acelasi timp,este o componenta a acestuia.Transportul reprezinta prima manifestare a consumului turistic si singura componenta de care nu se poate dispensa turistul in actiunea sa de deplasare spre zona turistica aleasa.Dar,transportul nu este numai o componenta a turismului,ci este si un factor de dezvoltare a acestuia.

Transporturile se pot realize cu mijloace proprii ale unitatilor de turism sau cu mijloace de transport inchiriate de la societatile comerciale de transport.Datorita caracterului sezonier al activitatii de turism,ofertele de inchiriere a mijloacelor de transport nu sunt intotdeauna favorabile unitatilor de turism,societatile comerciale de transport pretinzand asigurarea unui anumit confort de ocupare(20-21 de zile)din luna calendaristica.

Principalele tipuri de tarife practicate sunt:tariful pe km,tariful de stationare si tariful de dislocare.

a)tariful pe km se aplica in cazul transporturilor turistice in care se realizeaza o viteza de minimum 25km/h sau minimum 200km/zi.Tariful pe km este diferentiat in functie de categoria,tipul autovehiculului si capacitatea de transport(nr de locuri).

b)tariful de stationare se aplica numai in situatiile in care nu se realizeaza o viteza comerciala de 25km/h sau 200km/zi.Tipul de stationare este stabilit(pe ora)diferentiat dupa categoria,tipul autovehiculului si capacitate.

c)tariful de dislocare se aplica pentru km parcursi pana la sediul beneficiarului sau punctual de prezentare indicat da acesta,cand se afla situate in alta localitate decat localitatea de resedinta a mijlocului de transport.Si tariful de dislocare(stabilit pe km)este diferentiat pe categorii de autovehicule dupa tipul si capacitatea lor.Nivelul acestui tarif este ceva mai redus decat tariful pe km(cel de baza)avand in vedere ca aplicarea lui se face,in general pentru mersul gol.

1.2.Tarifele de cazare

Serviciile de cazare au devenit o activitate de sine statatoare,creatoare de locuri de munca si sursa de venituri,dar si o componenta de baza a “produsului”turistic,fiind un element indispensabil pentru asigurarea unor conditii corespunzatoare de sejur turistilor. Analizând evoluţia numărului de locuri de cazare în România se constată că în 1970 acesta era de circa 248 mii şi a crescut până în 1985 când a depăşit valoarea de 410 mii locuri de cazare.

Această creştere s-a datorat în special politicii de transformare a turismului într-un fenomen de masă, accesibil tuturor categoriilor sociale. După anul 1985 numărul locurilor de cazare a cunoscut o evoluţie descendentă, ajungând ca în 2002 să fie de 273 mii locuri. Începând cu 2003 numărul locurilor de cazare a început să crească ajungând în 2005 la peste 280 mii locuri. Un indicator foarte important îl reprezintă repartiţia paturilor la 1000 locuitori. Analiza acestui indicator relevă faptul că ţările cu un turism estival

dezvoltat ca Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Malta au mediile cele mai ridicate. Lor li se adaugă Luxemburg, Austria, Danemarca şi Suedia care ş-au dezvoltat alte forme de turism decât cel litoral. În schimb Estonia (24‰),Polonia (15‰), Letonia (10‰), Lituania (9‰) au mediile cele mai scăzute.România se alătură acestor state cu o medie de doar 13‰, ceea ce înseamnă că dacă raportăm la potenţialul turistic al României numărul locurilor de cazare trebuie să mai crească. Analiza pe regiuni de dezvoltare în România evidenţiază faptul că există o puternică concentrare a numărului de paturi în regiunea SUD-EST care include si litoralul. Numărul paturilor/1000 locuitori este superior mediei ţării şi în regiunea CENTRU cu un turism montan şi cultural.

Numarul paturilor la 1000 de locuitori

Nr.crt Regiunea Locuri/1000 loc

1 NORD-EST 4,6‰

2 SUD-EST 46‰

3 SUD 6,7‰

4 SUD-VEST 6,0‰

5 VEST 10,1‰

6 NORD-VEST 8,9‰

7 CENTRU 3,5‰

8 BUCURESTI-ILFOV 1,5‰

9 BUCURESTI 12,7‰

Tarifele de cazare se stabilesc de catre agentii economici de turism in mod liber,pe baza cererii si ofertei in conditii de concurenta.La stabilirea lor se au in vedere studiile de marketing si analizele economice,nivelul cheltuielilor prognozate,rata de rentabilitate programata,nivelul tarifelor practicate de unitati similare din zona si strainatate,categoria de clasificare a unitatii,reglementarile legale,etc.