Perspective privind Evoluția Economiei Românești în Contextul Integrării Europene

Pentru a putea dezbate acest subiect trebuie în primul rând să mă opresc asupra a două concepte importante: integrarea economică şi Uniunea Europeană.

Prin urmare ce înseamnă, ce este, care este conţinutul ei şi care sunt factorii şi formele integrării economice?

O definiţie a fost formulată de Fernand Baudhuin, profesor la Universitatea din Louvain, care consideră că integrarea economică drept „realizarea unei unificări complete între economii mai înainte distincte. Prin aceasta se înţelege nu numai o uniune vamală, ci şi o liberalizare a tuturor operaţiunilor comerciale sau financiare, asftel încât posibilităţile de iniţiativă să fie pentru fiecare din cetăţenii ţărilor în cauză, identice cu cele ce existau anterior în fiecare din teritorii. Este vorba deci , de o unitate economică, realizată în ultimele sale consecinţe: industrială, financiară, socială şi juridică” („Dictionnaire d' économie contemporaine”).

Cu alte cuvinte integrarea economică poate fi definită drept procesul de dezvoltare a interdependenţelor economice dintre state, prin forme şi metode care asigură pe de o parte, continuitatea şi aprofundarea schimburilor economice, iar pe de altă parte, creşterea gradului de întrepătrundere a economiilor naţionale într-un organism divers în prezentare, dar unitar şi omogen în funcţionalitatea sa.

Bineînţeles că la baza acestui proces se află şi numeroşi factori, care rezultă atât din cerinţele dezvoltării schimburilor, cât şi din schimbările şi transformările care au avut loc în economia mondială. Printre aceşti factori, în prim plan se află cei precum progresul tehnico-ştiinţific contemporan şi tendinţele de mondializare a fluxurilor economice; contradicţia dintre acumularea de capital şi sporirea capacităţilor de producţie, pe de o parte şi limitele pieţelor naţionale în utilizarea acestui potenţial, dar şi accentuarea concurenţei pe piaţa mondială şi necesitatea coordonării acţiunilor pentru promovarea intereselor economice ale ţărilor membre ale grupărilor economice participante la integrare.

În acelaşi timp, în sprijinul formării de grupări şi organizaţii de integrare au acţionat şi factori favorizanţi, cu acţiune imediată şi nemijlocită şi anume apropierea geografică a ţărilor şi relaţiile tradiţionale dintre ele; comunitatea intereselor economico-politice şi factorii istorici, psiho-sociali şi locali.

În ceea ce priveşte formele (etapele) integrării economice, aceasta îmbracă diferite forme, care sunt clasificate pe baza unui criteriu esenţial: modul cum sunt realizate relaţiile economice dintre ţările participante şi gradul de întrepătrundere a economiilor acestora. Însă este acceptată şi ideea că există un număr de cinci forme.(Petre Tănăsie, „Econologie internaţională”).

Prin urmare prima formă este zona de comerţ liber, care are trăsăturile următoare: ţările participante la această formă hotărăsc desfinţarea barierelor comerciale de ordin tarifar şi netarifar în schimburile dintre ele prin acordarea reciprocă de preferinţe, la graniţa ţărilor respective funcţionând inspectorii vamali.

O a doua formă este Uniunea Vamală, care are la bază principiul înlăturării tuturor barierelor comerciale dintre ţările membre şi practicarea unui tarif vamal comun, de către ţările participante la uniune în raporturile cu ţările care nu fac parte , se va elimina treptat, inspecţia vamală de frontieră.

Cea de a treia etapă este zona de cooperare economică. În cadrul acestei forme activităţile convenite pentru cooperare sunt mult mai diversificate, cuprinzând: libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, cooperarea în transporturi, telecomunicaţii, mediu, crearea de bănci comune de investiţii, etc. Edificatoare în această privinţă este Cooperarea Economică în zona Mării Negre.

A patra formă este Piaţa Comună. Aceasta este o formă avansată de integrare, în care pe lângă uniunea vamală se liberalizează şi circulaţia factorilor de producţie, astfel încât libertatea deplină priveşte cele patru fluxuri de bază: mărfuri, servicii, persoane şi capitaluri. Comunitatea Europeană a trecut printr-o asemenea formă (etapă) în perioada de formare a CEE, prin unificarea regimurilor vamale, cât şi după aceea, când s-a constituit ca piaţă unică.

Ultima etapă este cea a Uniunii economice şi monetare, şi este forma cea mai avansată de integrare economică. Ea se caracterizează prin faptul că ţările membre îşi unifică toate politicile economice în domenii ca migraţia, bunăstarea, comerţul, domeniul monetar şi fiscal. De asemenea se instituie o monedă unică şi se înfiinţează o bancă centrală comună, precum şi un sistem de instituţii de conducere şi mecanisme de coordonare a activităţii.

Această formă de integrare economică este specifică Uniunii Europene.

După o analiză a tuturor formelor existente se pot observa două tipuri fundamentale de integrare şi amune: a) forme constituite pe bază de înţelegeri între guvernele ţărilor participante dar care păstrează un caracter de organizaţii interguvernamentale; b) forme constituite prin înţelegeri între guverne dar în care se crează organisme nu numai interguvernamentale, ci şi supranaţionale şi suprastatale, ce au un caracter comunitar. Aceasta este o altă trăsatură esenţială a relaţiilor economice internaţionale în perioada posbelică.

Ideea integrării europene a fost lansată înainte de primul război mondial şi avea, pe atunci, un conţinut politic. Ea a fost expusă, în anul 1990, la Congresul ştiinţelor politice de la Paris de juristul A. Leroz-Beaulieu.