Perspectivele Adoptării Monedei Euro în România

1. ROLUL CONVERGENŢEI ECONMICE ÎN ADOPTAREA MONEDEI EURO

1.1. SEMNIFICAŢIA CONVERGENŢEI ECONOMICE

Convergenţa înseamnă evoluţie către atingerea unei anumite ţinte. Drumul parcur de fiecare ţara până la atingerea acestei ţinte poate fi diferit, dar prin adoptarea acquis- ului comunitar, diferenţele de percepţie şi implementare a politicilor ţărilor participante se reduc, iar „parcursul” cu dificultăţile şi surprizele inerente, grăbeşte atenuarea diferenţelor dintre state. Conceptul de convergenţă se traduce prin diminuarea diferenţelor dintre indicatorii economici ai diverselor ţări membre ale unei zone georafice.

În limbaj European, pentru caracterizarea evoluţiei economiei unei ţări se folosesc două concepte: convergenţa nominală şi convergenţa reală. Convergenţa reală constă în realizarea unui tip de economie, a unei structuri economice şi a unui nivel de trai similare cu cele existente în UE. În esenţă, toate acestea se reflectă în apropierea veniturilor pe cap de locuitor.

Convergenţa reală se referă la:

- creşterea volumului PIB (pe o scară de +/-2% în raport cu media a trei state cu cele mai bune performanţe);

- nivelul şomajului (pe o scară de 3% în jurul mediei a trei state cu cele mai bune performanţe);

- soldul balanţei de operaţiuni curente exprimat în procente din PIB (în limitele a +/-2% din PIB);

- gradul de deschidere a economiei, calculat ca (exporturi+importuri)/PIB;

- ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale UE în totalul comerţului exterior;

- nivelul PIB/locuitor (exprimat fie la cursul nominal, fie prin paritatea puterii de cumpărare) şi structura economiei (exprimată prin ponderea pe care marile sectoare o au în PIB).

Procesul de convergenţă nominală a fost privilegiat în raport cu cel de convergenţă reală, deoarece realizarea sa presupune un orizont mai redus de timp. Aderarea la zona euro nu se va realiza decât după îndeplinirea în totalitate a criteriilor de convergenţă nominalã, stabilite la Maastricht, referitoare la rata inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung, deficitul şi datoria publică, precum şi la stabilitatea cursului nominal de schimb. Progresele în îndeplinirea criteriilor de la Maastricht au influenţat variabilele economice reale, relaţia reciprocă fiind deasemenea valabilă. Iniţial convergenţa nominală poate genera o reducere a performanţelor, însă îndeplinirea în totalitate a criteriilor de la Maastricht este în măsură să asigure o mai mare stabilitate macroeconomică, ceea ce va crea premisele unei rate superioare de creştere economică.

Perspectiva adoptării unui nou regim macroeconomic presupune armonizarea celor două procese fundamentale ale convergenţei, şi anume cel real şi cel nominal. Cele două procese sunt complementare şi ar trebui urmărite în paralel, deoarece: procesul de convergenţă reală influenţează variabilele nominale; favorabil prin faptul că:

- reformele structurale impulsionează convergenţa PIB-ului/locuitor, ceea ce conduce la o creştere neinflaţionistă a salariilor; determină deasemena o creştere a veniturilor, o majorare a încasărilor fiscale şi prin urmare o consolidare fiscală;

- convergenţa nivelului productivităţii determină reducerea costurilor, accelerând dezinflaţia în sectorul bunurilor comercializabile.

Procesul de convergenţă nominală influenţează variabilele reale în mod favorabil prin:

- reducerea ratei inflaţiei şi a ratei dobânzii determină o creştere a investiţiilor şi prin urmare a PIB;

Influenţa nefavorabilă se manifestă prin:

- impunerea respectării criteriilor de la Maastricht poate afecta procesul de convergenţă a economiilor în care nivelul investiţiilor este redus; existenţa unor deficite bugetare sustenabile poate contribui la adaptarea structurală mai rapidă a acestor economii la cerinţele Uniunii Europene;

- prin reducerea ratei inflaţiei, rata reală a dobânzii se majorează, atrage capitaluri externe, moneda se apreciază, iar exporturile nete se reduc.

1.2. COSTURI ŞI BENEFICII ADUSE DE MONEDA EURO

Teoria zonelor monetare optime este cea care studiază costurile şi beneficiile asociate adoptării unei monede unice; aceasta se axează în principal pe costuri, a căror minimizare depinde de anumite condiţii caracteristice economiilor ţărilor participante. Beneficiile se referă la câştigurile obţinute după eliminarea costurilor asociate schimbului valutar şi la importul de credibilitate a Băncii Centrale a Uniunii, care reduce expectaţiile inflaţioniste respectiv nivelul inflaţiei. Teoria zonelor monetare optime oferă justificarea economică a realizării zonelor monetare. Aceasta a indicat că un sistem de cursuri fixe de schimb este potrivit pentru acele ţări integrate în comerţul internaţional şi în care factorii de producţie sunt destul de mobili pentru a realiza o ajustare în caz de şoc asimetric. Costurile şi beneficiile pe care le poate avea o ţară, care intră în Zonă în care cursurile de schimb sunt fixe depind de măsura în care propria economie se poate integra şi face faţă concurenţei economiilor potenţialilor parteneri. Astfel, printre costurile care au de a face, cu managementul macroeconomic, se numără:

• pierderea autonomiei politicilor monetare şi valutare a membrilor individuali

• posibila creştere a şomajului.

Integrarea monetară şi perfecta mobilitate a capitalurilor determină paralizarea politicilor monetare. În momentul integrării depline, băncile centrale ale statelor membre vor fi absorbite de o bancă centrală supranaţională. Dispariţia unei asemenea instituţii, ca şi variaţiile dirijate ale cursurilor de schimb pot da naştere unor probleme serioase dacă ritmurile de evoluţie a salariilor, productivităţii şi preţurilor au tendinţe diferite în diversele ţări membre.