Piața asigurărilor în România

Piaţa asigurărilor

Caracteristici

Operaţiile de asigurare realizate pe baze contractuale se defaşoară într-un cadru care este piaţa asigurărilor. Se foloseşte această denumire pentru că aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile dornice să încheie diverse titluri de asigurări şi oferta de asigurare susţinută de organizaţii specializate să funcţioneze în acest domeniu şi capabile, sub raport financiar, să desfăşoare o astfel de activitate. Denumirea de piaţă este valabilă atât pentru ţările în care operează mai multe organizaţii de asigurare cât şi pentru cele în care virtutea monopolului de stat fiinţează o astfel de organizaţie. În primul caz, avem de-a face cu o piaţă concurenţială în sensul că fiecare organizaţie de asigurare este preocupată să-şi adjudece un segment cât mai mare din cererea de asigurare.

În cel de-al doilea caz existând o singură ofertă de asigurare, organizaţia de asigurare nu se mai află în competiţie cu alte organizaţii similare în ceea ce priveşte condiţiile asigurării oferite.

Această piaţă, aparent neconcurenţială, în realitate prezintă elemente de concurenţă de un fel deosebit. Organizaţia unică de asigurare este preocupată să convingă pesoanele fizice şi juridice asigurabile să accepte condiţiile de asigurare oferite şi în felul acesta să aducă cererea de asigurare la dimensiunea ofertei sale.

În lipsa mai multor organizaţii de asigurare, persoanele fizice şi juridice asigurabile au optat între a accepta unica ofertă de asigurare existentă pe piaţă şi de a o respinge. Cele care acceptă oferta organizaţiei de asigurare sunt preocupate să găsescă în asigurării o alternativă viabilă, reală sau aparentă.

Pentru persoanele care doresc să încheie o asigurare de viaţă, care să le ofere concomitent protecţie de asigurare (securitate în caz de deces, accident etc.) şi posibilitatea fructificării economiilor, alternative constau în depunerea la casa de economii a disponibilităţilor băneşti spre păstrare şi fructificare. Aceasta pe considerentul că suma încasată la o asigurare de viată, la expirarea termenului de asigurare de asiguratul supravieţuitor, este mai mică decât cea pe care ar fi încasat-o dacă ar fi încredinţat unei case de economii spre păstrare şi fructificare, o sumă de bani egală cu totalul primelor de asigurare plătite. În realitate, nu este vorba de faptul că organizaţia de asigurare fructifică mai slab economiile populaţiei decât casa de economii, ci că ea acoperă şi riscul de deces al asiguratului pe perioada de valabilitate a contractului, pentru care este îndreptăţită să perceapă o anumită primă de asigurare.

Unităţile economice şi gospodăriile populaţiei interesate în protecţia bunurilor lor în locul asigurării prin intermediul unei organizaţii specializate, au la îndemână soluţia autoasigurării cu toate limitele sale.

Dacă avem în vedere caracteristicile unei pieţe a asigurărilor, considerată ca fiind perfectă, atunci, acestea sunt:

• Omogenitatea produsului. Chiar dacă pe piaţa asigurărilor se comercializează o gamă largă de produse de asigurare, constând în asigurarea diferitelor riscuri, totuşi un produs de asigurare, nu poate fi înlocuit cu altul. Întrucât nu se poate înlocui o asigurare cu alta, acestea nefiind interşanjibile (de exemplu, produsul “asigurarea autoturismului împotriva riscului de avarii şi furt” nu poate fi înlocuit cu produsul “asigurarea de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule”), se constată că, de fapt, pe piaţa asigurărilor, nu se concurează asigurătorii în general, ci societăţile de asigurări, având acelaşi profit, respectiv cele care vând acelaşi tip de produs, adică încheie asigurări împotriva aceluiaşi risc. Piaţa asigurărilor este alcătuită din atâtea componente, câte subramuri ale asigurării se practică. Putem spune că, nici chiar în cadrul unei singure subramuri a asigurărilor, nu întâlnim produse perfect omogene. Cu excepţia câtorva produse, printre care asigurarea autovehiculelor şi asigurarea locuinţelor, celelalte produse de asigurare sunt lipsite de omogenitate.

• Transparenţa pieţei. De regulă, pentu cei neavizaţi, piaţa asigurărilor este considerată ca fiind aproape opacă, deoarece persoanele fizice sau juridice, sunt insufficient familiarizate cu problematica asigurărilor. De foarte multe ori, ei nu realizează care sunt avantajele oferite de încheierea unui contract de asigurare, precum şi de raportul existent între prima de asigurare datorată şi indemnizaţia obtenabilă în caz de sinistru.

• Atomizarea pieţei. O piaţă este considerată atomizată, atunci când ea reuneşte un număr atât de mare de ofertanţi şi de solicitanţi, în astfel de condiţii încât nici unul dintre participanţi nu poate influenţa de o manieră sensibilă funcţionarea acesteia. O anumită imagine despre gradul de atomizare a pieţei asigurărilor ne oferă numărul organizaţiilor de asigurare din câteva ţări care ocupă locuri importante în domeniul asigurărilor pe plan mondial: SUA 2254 companii de asigurări de viaţă şi 1558 companii de asigurări de automobile, Japonia 61 companii de asigurare şi 1126 asociaţii şi federaţii de asigurare, Germania 2334 numărul total al întreprinderilor de asigurare, Austria 1105 organizaţii de asigurare. Rezultă că în ţările respective operează un număr mare de organizaţii de asigurare dar acestea sunt eterogene ca mărime şi importanţă. Alături de mari societăţi pe acţiuni, se fiinţează societăţi cu răspundere limitată de dimensiuni mai mici şi organizaţii de tip mutual care reunesc grupuri mici de asociaţi. Chiar şi întreprinderile propriu-zise de asigurare sunt foarte diferite ca potenţial.