Piața capitalului în România - bursa de valori

I. Aspecte generale privind problematica pietelor financiare

Teritoriu aflat prin excelenta sub imperiul pragmatismul, domeniul pietelor financiare a inceput sa-si dezvolte si o redutabila latura teoretica. Chiar daca evidenta legaturii nemijlocite dintre teoire si practica mai este inca pusa la indoiala, nu trebuie uitat ca intreaga “te,eie” a stiintei financiaremoderne este fundamentata pe domeniul pietelor financiare.

Aceasta latura a finantelor poate demonstra oricand si caracterul sau practic (si dezvoltarea exploziva a burselor de valordemonstreaza acest lucru), dar si pe cel teoretic, fara ca aceste domenii sa poata fi delimitate cu precizie. In fapt, punerile de acord in privinta unor probleme marginale(care dau consistenta stiintelor clasice) apar ca inutile in cazul pietelor financiare, iar divergentele incep inca de la stabilirea domeniului de studiu. Astfel, Scoala anglo-saxsona (si, in primul rand, cea americana) desemneaza prin piata financiara totalitatea tranzactiilor cu instrumente monetare (paita monetara) si cu titluri pe termen lung (paita de capital). Dimpotriva, Scoala din restul Europei (si, in primul rand, cea franceza) defineste prin termenul de piata financiara: piata valorlor imoobiliare, reprezentand, alaturi de piata creditului si piata monetara, o componenta a pietei capitalurilor.

Asadar, piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod liber cererea si oferta de active financiare pe termen mediu si lung. Concret, este vorba despre o piata pe care se tranzactioneaza in mod liber valori mobiliare (actiuni, obligatiuni), piata ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumparatorii de actiuni si obligatiuni) si care urmaresc plasarea profitabila a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de catre emitentii de actiuni/obligatiuni, ce sunt in cautare de capital in vederea finantarii unor proiecte de investitii.

Desigur, piata de capital prezinta interes si din alte puncte de vedere, permitand preluarea controlului asupra unor societati prin achizitii semnificative de actiuni sau obtinerea unor castiguri pe termen scurt prin specularea modificarilor de curs ale valorilor mobiliare.In functie de momentul in care se realizeaza tranzactia, piata de capital se imparte in doua segmente:

Piata primara. are rolul de plasare a emisiunilor de titluri mobiliare, pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile pe termen mediu şi lung, atât pe pieţele interne de capital, cât şi pe piaţa internaţională. Deţinătorii de capital sunt, în general, cunoscuţi, oferind astfel posibilitatea emitentului de titluri de valoare să ia direct contact cu investitorii, obţinând resursele financiare de care are nevoie. Asemenea plasamente private sunt, însă, relativ rare, majoritatea emitenţilor făcând apel la economiile publice, prin utilizarea resurselor bancare.

Piata secundara. este şi expresia aproape perfectă a reglării libere între cererea şi oferta de valori, fiind un barometru, în primul rând al nevoii de capital, dar şi al stării economice, sociale şi politice a unei ţări. Din acest punct de vedere, piaţa secundară de capital poate fi considerată o piaţă absolută, unde legea cererii şi a ofertei găseşte terenul propice acţiunii sale neîngrădite. Asigurând mobilitatea capitalurilor, a lichidităţilor pe termen lung şi mediu, a negociabilităţii oricărui titlu trecut de piaţa primară, piaţa secundară atrage, deopotrivă, investitori “de profesie”, dar şi investitori “de ocazie”, în speranţa unui profit maxim într-un timp record. Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se realizează prin intermediul pieţelor interdealeri, numite şi pieţe de negocieri şi, în principal, prin intermediul burselor de valori Odată puse în circulaţie titlurile mobiliare, prin emisiunea pe piaţă primară, acestea fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa secundară. Existenţa acestui tip de piaţă oferă posibilitatea deţinătorilor de acţiuni şi obligaţiuni să le valorifice înainte ca acestea să aducă profit (dividende sau dobânzi). Piaţa secundară reprezintă, în acelaşi timp, modalitatea de a concentra în acelaşi loc investitori particulari sau instituţionali care pot vinde sau cumpăra titluri mobiliare, având garanţia că acestea au valoare şi pot fi reintroduse oricând în circuit.

Diferenta dintre cele doua forme organizate ale pietei de capital (bursa si piata OTC) consta in existenta unor conditii si criterii de eficienta economico-financiara, de informare a investitorilor, referitoare la numarul de actiuni puse in circulatie, etc pentru accesul la bursa, conferind societatii cotate pe aceasta piata garantii superioare pentru investitori. De asemenea exista diferente intre modul de functionare si organizare a celor doua piete - bursa de valori este o piata de licitatie in timp ce piata Rasdaq este o piata de negociere.

Pietele dezvoltate de capital au doua caracteristici importante divizibilitate (atomicitate) si lichiditate.

Divizibilitatea semnifica ca activele sunt reprezentate de un mare numar de actiuni care pot fi cumparate pentru sume diferite. In consecinta un activ poate fi detinut in proportii diferite de un anumit numar de investitori si invers un investitor poate repartiza banii sai in mai multe tipuri de actiuni.

Lichiditatea semnifica faptul ca un investitor poate imediat, fara costuri prea mari, de a schimba anumite actiuni cu altele. Aceasta implica faptul ca orice investitor poate sa-si constituie, in orice moment, portofoliul dupa cum ii convine in acel moment, foarte repede si fara costuri prea mari. El va avea posibilitatea de a-si arbitra pozitiile dupa cum doreste.

In aceste conditii interesul fiecarui investitor este de a obtine informatii cu privire la actiunile diverselor societati cotate pe piata. Aceste informatii vor permite investitorilor evaluarea perspectivelor fiecarei oportunitati de investire si investirea in portofoliul care prezinta cele mai bune perspective. Sursele prin care investitorii pot obtine informatiile sunt conturile de exploatare, bilanturile societatilor, cursurile si volumele tranzactiilor, publicatiile specializate si jurnalele financiare, care evalueaza si interpreteaza noutatile financiare, precum si institutiile financiare care apreciaza perspectivele societatilor cotate.

Aceste canale de informatii sunt eficiente in masura in care informatia se raspandeste rapid si unde fiecare noua informatie devine repede publica.