Piața cu concurență de oligopol și formarea prețului pe o asemenea piață

I. Introducere

De ce am ales oligopolul- Priviţi in jur! Priviţi la automobilele dumneavoastră, la echipamentele electrocasnice pe care le folosiţi, la noul aspirator sau noua maşină de spălat, de ce nu şi la noul televizor sau la noul calculator cu procesor de ultimă generaţie chiar şi la produsele pe care le achiziţionaţi când ieşiţi cu prietenii în oraş ( sucuri, fast-food etc.) Ce au toate aceste lucruri în comun- vă voi întreba. La prima vedere chiar nimic. Dacă vă mai gândiţi puţin vă daţi seama că sunt bineînţeles mărcile dumneavoastră preferate. Sunt sigur că înainte de a face alegerea aţi analizat mai multe variante astfel încât să obţineţi cel mai bun raport calitate / preţ nu-i aşa- Să va mai întreb ceva:

Alegând fiecare produs, cate variante aţi mai analizat- Majoritatea dintre dumneavoastră sunt sigur că-mi veţi răspunde că patru sau cinci.

Iată ce înseamnă oligopolul. Pe scurt, el este o formă a concurenţei imperfecte ce se caracterizează prin existenţa unui număr restrâns de producători care, deţinând un segment important de piaţă o pot influenţa în scopul maximizării profitului, bunurile oferite fiind solicitate de numeroşi consumatori. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greacă:

oligos = puţini, câţiva; polein = vânzare.

Nu se poate afirma cu precizie cât este, sau intervalul în care ar trebui să se afle numărul producătorilor dintr-o structură de oligopol, pentru că acesta nu există. Nu se poate spune, de exemplu, că dacă pe piaţă există între X şi Y firme este cazul unui oligopol sau dacă sunt peste Y, deja ne confruntăm cu o concurenţă monopolistică. Prin oligopol şi număr redus de ofertanţi se înţelege o situaţie in care firmele sunt conştiente de interdependenţa reciprocă dintre ele în ceea ce priveşte vânzările, producţia, investiţiile şi planurile de publicitate. În plus, fiecare firmă deţine o cotă de piaţă suficient de mare pentru a putea influenţa într-o oarecare măsură preţul produselor sale. Acţionarea de către o singură firmă a variabilelor aflate sub controlul ei poate duce la represalii din partea firmelor concurente. Aceste trăsături se aplică de obicei pieţelor în care numărul de vânzători este mic.

Marile firme sau giganţii industriali care acţionează în economiile de piaţă şi intră în concurenţă în cadrul aceluiaşi produs omogen ( oţel, aluminiu etc. ), fie în cadrul produselor strâns substituibile ( automobile, televizoare etc. ) formează oligopoluri. În multe ramuri ele joacă un rol dominant în ceea ce priveşte volumul producţiei. Un număr mic de firme deţine majoritatea sau întreaga producţie ( servicii ) oferită pe piaţă. Oligopolurile constituie formele tipice de concentrare a producţiei şi a capitalurilor în firme mari.

Cu toată tendinţa generală existentă în lume de concentrare a producţiei, de regulă, însă, oligopolurile reprezintă forme stabile de organizare a pieţei, în sensul că ele nu se transformă in monopol.

Principala explicaţie a formării şi păstrării oligopolurilor în multitudinea de structuri economice asemănătoare unui mozaic o constituie nivelul costurilor totale medii în funcţie de volumul producţiei. Oligopolurile îşi bazează existenţa pe realizarea unor costuri joase. Când costurile firmelor individuale scad în mod substanţial şi pe termen lung, în aşa fel încât un număr restrâns de firme poate produce cantitatea totală la costurile medii cele mai joase, în asemenea cazuri avem de-a face cu un oligopol natural. O creştere în continuare a volumului producţiei nu mai asigură o scădere a costurilor şi, deci, firma oligopolistă nu este stimulată să treacă pe poziţia de monopolist, în sensul de a deveni singurul producător şi vânzător al unui produs.

Însă existenţa şi persistenţa oligopolurilor nu poate fi explicată numai prin condiţia costurilor minime. Mai sunt şi alţi factori care favorizează concentrarea producţiei în oligopoluri. Printre acestea se numără, de exemplu, puterea de piaţă a oligopolurilor. Cu cât firmele oligopoliste devin mai mari şi mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atât oligopolurile capătă o putere mai mare de a influenţa preţul de vânzare, de a influenţa consumatorul prin reclame.

De cele mai multe ori piaţa nu este nici monopol si nici in perfectǎ concurenţǎ ci se situeazǎ pe undeva pe la mijloc. Chiar si un producǎtor monopolist va avea ceva concurenţǎ din partea producǎtorilor produselor substituite.

Oligopolul (câtiva vânzǎtori) si concurenţa imperfectǎ (multi vânzatori dar nu in concurenţǎ perfectǎ) sunt diferite faţǎ de monopol şi de concurenţa perfectǎ in snsul cǎ in astfel de situaţii o firmǎ trebuie sa ţinǎ seama in luarea deciziilor privind preţul si de acţiunile rivalilor.

Relaţiile dintre agenţii economici pe piaţǎ, în funcţie de interesele lor, constituie un sistem economic de concurenţǎ, în care fiecare are libertatea sa producǎ si sa vândǎ ce-i convine, în condiţiile pe care le considerǎ cele mai favorabile. Sistemul concurenţial reprezintǎ totalitatea relaţiilor dintre agenţii economici aflaţi in competiţie pe piaţǎ ,in funcţie de interesele lor Astfel concurenţa se imparte in 4 mari categorii :

- concurenţǎ perfectǎ

- concurenţǎ imperfectǎ

- concurenţǎ loialǎ sau corectǎ

- concurenţǎ neloialǎ sau incorectǎ

Piaţa cu concurenţǎ imperfectǎ este de patru feluri si anume:

- piaţǎ cu concurenţǎ monopolisticǎ;

- piaţǎ cu concurenţǎ de oligopol;

- piaţǎ cu concurenţǎ de monopol;

- piaţǎ cu concurenţǎ monopsonicǎ.

Piaţa cu concurenţǎ imperfectǎ se caracterizeazǎ prin aceea ca, agenţii economici participanţi pot influenţa prin acţiunea lor unilateralǎ raportul dintre cerece si ofertǎ, inclusiv preţurile de comercialiare a bunurilor economice.

Piaţa cu concurenţǎ imperfectǎ imbracǎ mai multe forme in raport cu numarul si forţa economicǎ a producǎtorilor si cumpǎratorilor :

a)daca piaţa este dominatǎ de un vânzǎtor, care-şi impune condiţiile de preţ si de caliatate a bunului economic, piaţa este de monopol ;

b)daca este dominatǎ de doi vanzǎtori ce oferǎ bunuri similare, piaţa este de duopol ;