Piața cu Concurență Perfectă

1. INTRODUCERE

În acest referat ne propunem să analizăm modul în care comportamentul

consumatorului şi cererea, comportamentul producătorului şi oferta interacţionează pe piaţă, determinând preţurile şi cantităţile la care se vor produce şi vinde bunurile.

Piaţa unui bun poate fi definită ca locul de întâlnire, la un moment dat, a dorinţelor consumatorilor, exprimate prin cerere, şi a dorinţelor producătorilor, exprimate prin ofertă.

Spre deosebire de sensul obişnuit, comun, al termenului de piaţă, aşa cum îl înţelege de exemplu gospodina (care merge la piaţă pentru a cumpara o multitudine de bunuri necesare în gospodărie), aici ne vom referi la piaţa unui anumit bun sau serviciu care fac parte din categoria bunurilor de consum sau a factorilor de producţie:piaţa grâului, piaţa automobilelor, piaţa cărbunelui, piaţa muncii etc.

În plus, chiar dacă în definiţie piaţa este „loc de întâlnire”, nu trebuie să interpretăm acest fapt în sensul unei prezenţe fizice a participanţilor purtători ai cererii şi ofertei. Întâlnirea cererilor şi ofertelor lor se poate realiza în numeroase alte modalităţi, de exemplu prin ordine scrise, telex, telefon, fax etc.

Pieţele pot fi diferenţiate după numeroase criterii. Aici vom lua în considerare numărul purtătorilor cererii, respectiv, ofertei, accesul pe piaţă al acestora (liber sau îngrădit) şi natura produselor. În funcţie de aceste elemente se poate măsura gradul de competiţie, care diferenţiază pieţele în următoarele tipuri (tabelul 1.1):

Tabelul 1.1 Tipuri de piaţă în funcţie de gradul de competiţie (concurenţă)

şi trăsăturile lor

Tipul de

piaţă Numărul de participanţi

La cererea La oferta de pe de pe piaţă pe piaţă

Acesul pe piaţă

(libertatea de intrare) Natura produselor

Concurenţa

perfectă Foarte Foarte

mulţi mulţi

Nelimitată Omogene

(nediferenţiate)

Concurenţa

monopolistă Mulţi sau Foarte

Câţiva mulţi Nelimitată Diferenţiate

Oligopolul Foarte Puţini

mulţi Limitată pentru

ofertanţi Nediferenţiate sau

Diferenţiate

Oligopsonul Puţini Foarte

mulţi

Limitată.pentru cumpărători Nediferenţiate sau

Diferenţiate

Monopolul Foarte Unul

Mulţi singur Restrânsă sau

complet blocată

pentru ofertanţi Unic

Monopsonul Unul Foarte

Singur mulţi Restrânsă sau

complet blocată

pentru cumpărători

Unic

Dintre acestea ne vom ocupa de concurenţa perfectă numită şi „concurenţa pură şi perfectă”.

2. Ipotezele modelului teoretic al concurenţei perfecte

Modelul teoretic al concurenţei perfecte este conceput pe baza existenţei concomitente a cinci ipoteze:

1. Atomicitatea cererii şi ofertei, care presupune îndeplinirea a două condiţii cumulative:

• existenţa unui foarte mare număr de cumparători şi vânzători al unui aceluiaş bun ;

• nici unul dintre participanţii pe piaţă nu terbuie să ofere sau să ceară din bunul respectiv o cantitate prin a cărei modificare să poată determina o variaţie semnificativă a ofertei sau cererii globale. Această condiţie este expresiv prezentată de economistul francez Francois Perroux care arată că, în condiţiile atomicităţii pieţei, fiecare ofertă trebuie să fie ca o „picătură de apă in oceanul ofertei”, iar fiecare cerere ca o „picătură de apă in oceanul cererii”.

Deci, participanţi pe piaţă în număr mare, dar fiecare dintre ei având o dimensiune neglijabilă în raport cu întiderea pieţei.

2. Omogenitatea produsului, care înseamnă că toate unităţile dintr-un anumit bun, indiferent de întrepriderea care le produce, sunt perfect identice, oricând substituibile unele cu altele. De aceea, neexistând diferenţierea acestora, nu mai este necesară publicitatea.

3. Intrarea/ieşirea liberă într-o/dintr-o ramură de activitate sau pe/de pe piaţă,

care presupune că nu există nici o barieră, de nici o natură(tehnică, financiară sau juridică) la pătrunderea sau părăsirea unei activităţi economice(desigur licite).

4. Transparenţa perfectă a pieţei, care presupune că toţi participanţii pe piaţă sunt perfect informaţi în legătură cu calitatea, natura produsului şi preţul său. Aceasta din urmă nu poate fi decât unic, dacă avem în vedere ipoteza fundamentală a raţionalităţii individului. Aceasta, urmărind, de exemplu, în calitate de consumator, să-şi maximizeze utilitatea, ştiind că bunul este omogen, nu va accepta, dacă am presupune că există două preţuri, să-l plătească pe cel mai mare: astfel va fi practicat un preţ unic, cel mai mic.

5. Perfecta mobilitate a factorilor de producţie, care presupune că aceştia vor fi orientaţi întotdeauna spre activităţile unde vor fi utilizaţi cel mai eficient. Orice întreprinzător găseşte pentru activitatea sa factori de producţie necesari, în orice moment şi în orice cantitate. Desigur, această condiţie nu intră în contradicţie cu caracterul epuizabil, relativ limitat al resurselor, deoarece am presupus că fiecare agent economic are o dimensiune prea mică în raport cu ansamblul economiei.