Piața de Capital în România

1. Aspecte generale privind problematica pieţelor financiare

Teritoriu aflat prin excelenţă sub imperiul pragmatismul, domeniul pieţelor financiare a început să-şi dezvolte şi o redutabilă latură teoretică. Chiar dacă evidenţa legăturii nemijlocite dintre teoire şi practică mai este încă pusă la îndoială, nu trebuie uitat că întreaga “te,eie” a ştiinţei financiare moderne este fundamentată pe domeniul pieţelor financiare.

Această latură a finanţelor poate demonstra oricând şi caracterul său practic (şi dezvoltarea explozivă a burselor de valori demonstrează acest lucru), dar şi pe cel teoretic, fără ca aceste domenii să poată fi delimitate cu precizie. În fapt, punerile de acord în privinţa unor probleme marginale(care dau consistenţă ştiinţelor clasice) apar ca inutile în cazul pieţelor financiare, iar divergenţele încep încă de la stabilirea domeniului de studiu. Astfel, Şcoala anglo-saxsonă (şi, în primul rând, cea americană) desemnează prin piaţă financiară totalitatea tranzacţiilor cu instrumente monetare (paiţa monetară) şi cu titluri pe termen lung (paiţa de capital). Dimpotrivă, Şcoala din restul Europei (şi, în primul rând, cea franceză) defineşte prin termenul de piaţă financiară: piaţa valorlor imoobiliare, reprezentând, alături de piaţa creditului şi piaţa monetară, o componentă a pieţei capitalurilor.

Aşadar, piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod liber cererea si oferta de active financiare pe termen mediu si lung. Concret, este vorba despre o piata pe care se tranzactioneaza in mod liber valori mobiliare (actiuni, obligatiuni), piata ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumparatorii de actiuni si obligatiuni) si care urmaresc plasarea profitabila a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de catre emitentii de actiuni/obligatiuni, ce sunt in cautare de capital in vederea finantarii unor proiecte de investitii.

Desigur, piata de capital prezinta interes si din alte puncte de vedere, permitand preluarea controlului asupra unor societati prin achizitii semnificative de actiuni sau obtinerea unor castiguri pe termen scurt prin specularea modificarilor de curs ale valorilor mobiliare.In functie de momentul in care se realizeaza tranzactia, piata de capital se imparte in doua segmente:

- Piata primara. Este piata pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima data. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de regula fac legatura intre societatea emitenta si investitori, se obliga sa plaseze valorile mobiliare nou emise in schimbul unui comision;

- Piata secundara. Odata puse in circulatie valorile mobiliare pe piata primara, acestea fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara. Functionarea efectiva a pietei secundare se realizeaza prin intermediul pietelor de negocieri sau organizate: este in principal vorba de bursa de valori si de piata extrabursiera (sau piata OTC - Over the Counter Market).

Diferenta dintre cele doua forme organizate ale pietei de capital (bursa si piata OTC) consta in existenta unor conditii si criterii de eficienta economico-financiara, de informare a investitorilor, referitoare la numarul de actiuni puse in circulatie, etc pentru accesul la bursa, conferind societatii cotate pe aceasta piata garantii superioare pentru investitori. De asemenea exista diferente intre modul de functionare si organizare a celor doua piete - bursa de valori este o piata de licitatie in timp ce piata Rasdaq este o piata de negociere.

Pieţele dezvoltate de capital au două caracteristici importante: divizibilitate (atomicitate) şi lichiditate. Divizibilitatea semnifică că activele sunt reprezentate de un mare număr de acţiuni care pot fi cumpărate pentru sume diferite. În consecinţă un activ poate fi deţinut în proporţii diferite de un anumit număr de investitori şi invers un investitor poate repartiza banii săi în mai multe tipuri de acţiuni. Lichiditatea semnifică faptul că un investitor poate imediat, fără costuri prea mari, de a schimba anumite acţiuni cu altele. Aceasta implică faptul că orice investitor poate să-şi constituie, în orice moment, portofoliul după cum îi convine în acel moment, foarte repede şi fără costuri prea mari. El va avea posibilitatea de a-şi arbitra poziţiile după cum doreşte.

In aceste condiţii interesul fiecarui investitor este de a obţine informatii cu privire la acţiunile diverselor societăţi cotate pe piaţă. Aceste informaţii vor permite investitorilor evaluarea perspectivelor fiecărei oportunităţi de investire şi investirea în portofoliul care prezintă cele mai bune perspective. Sursele prin care investitorii pot obtine informaţiile sunt conturile de exploatare, bilanţurile societăţilor, cursurile şi volumele tranzacţiilor, publicaţiile specializate si jurnalele financiare, care evaluează şi interpretează noutăţile financiare, precum si instituţiile financiare care apreciază perspectivele societăţilor cotate.

Aceste canale de informaţii sunt eficiente în măsura în care informaţia se răspândeşte rapid şi unde fiecare nouă informaţie devine repede publică.

Pentru că acţiunile sunt divizibile şi lichide, investitorii sunt în măsura de a se adapta rapid schimbărilor de percepţie privind valoarea unei societăţi. Aceste noi informaţii vor duce la cumpărări şi vânzări care vor afecta cursul până când acesta va corespunde noii valori a societăţii. Astfel, informaţia va fi repede asimilată în noul curs al titlului. De exemplu, dacă toti investitorii sunt siguri că cursul unui titlu va creşte mâine cu 5%, ei îl vor cumpăra până când această speranţă de câştig de 5% va fi reflectată în cursul de astăzi. Din această cauză variaţia aşteptată de 5% de mâine va fi redusă la 0. Pornind de la această logică cursul de astăzi devine o estimaţie nedeplasată a cursului de mâine.