Piața Financiară

1.Structura, conţinutul şi funcţiile pieţei financiare

Dezvoltarea relaţiilor economice şi de schimb stă la baza noii construcţii economice europene. În acest cadru apare ca o necesitate, o nouă identitate organizatorică a pieţelor financiar monetare şi de capital. Abordarea sintetică a conţinutului economic al pieţei financiare ne conferă un cadru general al caracteristicilor ea reprezentând un spaţiu economico-fianciar, unde se întâlneşte cererea şi oferta de active financiare.

Rolul pieţelor financiare este unul economic şi altul social:

- Economic, prin contribuţia la dezvoltarea procesului investiţional

- Social, prin protecţia veniturilor economisite.

Piaţa financiară are două componente ale căror funcţiuni sunt diferite şi complementare şi anume:

1. Piaţa financiară primară specializată în colectarea veniturilor economisite.

2. Piaţa financiară secundară - asigură mobilitatea şi lichiditatea economiilor plasate.

Piaţa financiară primară

Piaţa financiară primară asigură colectarea veniturilor economisite de la posesorii de capital financiar disponibili pe piaţa internă şi cea internaţională. Cel mai mare solicitator de resurse în acest sistem îl reprezintă statul şi administraţiile locale.

Piaţa financiară secundară

Piaţa financiară secundară asigură deţinătorilor de titluri financiare lichiditatea şi mobilitatea veniturilor economisite, constituind un cadru organizat ce se numeşte bursa de valori pentru schimbarea titlurilor financiare emise. Schimbarea titlurilor de către deţinătorii acestora poate să aibă loc din următoarele motive:

- fie ca urmare a dorinţei deţinătorilor lor de a-şi recupera fondurile;

- ca urmare a nevoilor de resurse financiare lichide;

- operaţiuni speculative.

Între piaţa financiară primară şi piaţa financiară secundară există o interdependenţă absolută, existenţa uneia fără cealaltă nu este posibilă deşi funcţiile lor sunt complet distincte. Circuitul activelor financiare se desfăşoară între ofertanţii de fonduri şi beneficiarii acestora, tranzacţiile având loc pe piaţa financiară.

Din punct de vedere al tipului activelor financiare care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul financiar, piaţa financiară este alcatuită din 3 componente:

a) Piaţa monetară. Pe piaţa monetară naţională se efectuează tranzacţii monetare, în moneda naţională, între rezindenţii aceleiaşi ţări. Piaţa monetară este piaţa pe care băncile se împrumută între ele, pe termen scurt. Apariţia acestei pieţe se datorează surplusului de încasări pe care le au unele bănci şi surplusului de plăţi pe care le au alte bănci.

b) Piaţa de capital. Piaţa capitalurilor este specializată în intermedierea de tranzacţii cu active financiare care au scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin intermediul ei, sunt satisfăcute nevoile de capital ale solicitanţilor cu disponibilităţile de capital ale ofertanţilor. Principalele funcţii ale pieţei de capital : emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare; negocierea de valori mobiliare.

c) Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă.

Segmentarea pieţei financiare se poate realiza şi ţinând cont de caracteristicile investiţionale ale pieţei. Astfel, în acest sens există două concepte fundamentale:

1. Conceptul european – Conform acestui concept, piaţa financiară este împărţită în:

a) piaţa de capital;

b) piaţa monetară.

2. Conceptul american – Stă la baza dezvoltării pieţei financiare în America şi constă în segmentarea acesteia pe trei categorii:

a) piaţa de capital;

b) piaţa monetară;

c) piaţa ipotecară.

Piaţa ipotecară – se adaugă ca şi segment al pieţei financiare, subliniind importanţa pe care creditul o are în cadrul economiilor de consum.Acest segment al pieţei este caracteristic finanţării achiziţiei sau construcţiei de locuinţe, un domeniu al vieţii economice şi sociale foarte dinamic.

Există o serie de avantaje ce decurg din extinderea pieţei financiare, care pot fi sintetizate astfel:

- un plus de lichiditate pentru societăţile comerciale şi un preţ redus al lichidităţii;

- încurajarea dezvoltării economiei pentru transparenţa investiţiilor;

- apariţia unor modalităţi facile de finanţare pentru agenţii economici; încurajarea circulaţiei băneşti şi a rentabilităţilor crescute.

2.Piaţa financiară internaţională: conţinut, segmente şi rol

În secolul al XIX-lea piaţa financiară internaţională s-a confundat cu piaţa financiară din Londra, la care s-a adăugat, între anii 1895 şi 1914, piaţa financiară din Paris. Aceste două pieţe financiare redistribuiau economiile provenite din străinătate şi de la populaţie. După primul război mondial, a apărut piaţa financiară din New York, iar căderea ei în 1929 a marcat începutul marii crize economice. Cea mai mare parte a exporturilor de fonduri pe termen lung se efectua, cu toate acestea, în afara pieţei: donaţii, ajutoare multilaterale, investiţii directe, credite.

Dezvoltarea pieţei financiare internaţionale constituie o consecinţă a necesităţilor manifestate de investitori şi de cei care doresc să-şi plaseze capitalul financiar. Băncile internaţionale au un rol important în dezvoltarea acesteia şi a procedeelor de emisiune.

Pieţele financiare internaţionale cuprind două componente:

a) Ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă, sub rezerva unor reglementări, emisiuni, deci si tranzactii de titluri financiare străine;

b) Piaţa eurocapitalului, pe care împrumuturile pe termen mijlociu şi lung sunt eliberate într-o monedă care nu este obligatoriu cea a împrumutătorului şi nici a celui care se împrumută şi, deci, plasamentul este efectuat în funcţie de economiile provenind din mai multe ţări, intermediate de un sindicat bancar internaţional. Autonomia ei rezulta din natura operaţiilor şi din modul de funcţionare.

Participarea pieţelor financiare naţionale la operaţiile internaţionale depinde de:

- Stabilitatea monedei naţionale

- Sprijinirea pe o economie în creştere, cu un potenţial puternic

- Importante capacităţi de finanţare disponibile