Piața Monetară și Piețele Paralele

În procesele economice apar numerosi factori interesati în vânzarea sau cumpararea capitalurilor disponibile pe o perioada mai scurta sau mai îndelungata si ca în realizarea dezideratelor lor privind fructificarea capitalurilor ei negociaza , se confrunta si se pun de acord în cadrul unor relatii specifice de piata .

Totalitatea relatiilor dintre diferitele subiecte economice , intreprinderi si persoane , între acestea si intermediarii bancari , precum si a raporturilor dintre banci si alte institutii de credit privind transferul de disponibilitati monetare ca forma specifica de creante si fructificare a capitalului , formeaza pietele de capital sau pietele creditului .

Aceste piete sunt segmentate în functie de natura participantilor si scopurile urmarite de acestia .

Astfel , potrivit celei mai acceptate considerari ale structurii pietelor distingem :

- piata capitalurilor sau piata financiara ;

- piata monetara ;

- piata valutara .

Piata monetara sau piata creditului are drept obiect capitalurile disponibile pe termen scurt si piata valutara este un compartiment obligatoriu pentru fluxurile de capital din si catre exterior .

Asa cum s-a subliniat , aceste piete se individualizeaza prin institutiile functionale si modul de desfasurare a tranzactiilor pe aceste piete . Dar se apreciaza , pe buna dreptate , ca pe de o parte granitele dintre aceste piete nu pot fi precis delimitate , iar pe de alta parte , legaturile dintre aceste piete sunt foarte strânse . Astfel , evenimentele si tendintele dintr-o piata pot influenta desfasurarea evenimentelor si tendintelor de pe alte piete , cu atât mai mult cu cât multi participanti opereaza pe mai multe piete si implicit pot transfera, în cazul în care considera favorabila , participarea lor pe alte piete .

Între cele doua extreme posibile : angajarea “permanenta” a capitalului prin achizitii de actiuni si obligatiuni si împrumuturile de la zi la zi , exista o gama diferentiata de modalitati de plasare a capitalurilor pe pietele de capital si ale creditului , deosebite , dar apropiate gradual una de alta .

Piata monetara sau piata creditului functioneaza cu participarea ampla a populatiei , a firmelor si îndeosebi a intermediarilor bancari , institutii cu larga functionalitate pe aceasta piata .

Complexitatea relatiilor din cadrul pietei monetare conduce la segmentarea ei specifica , functie de diversitatea fireasca a unor laturi ale procesului de modernizare si angajare a capitalurilor disponibile . Astfel , functionalitatea generala a pietei creditului este asigurata prin activitatea unor piete componente , având fiecare în parte participanti si operatiuni specifice .

Astfel , în cadrul pietei monetare distingem :

- piata monetara (clasica) ;

- pietele paralele .

Piata monetara , asa-zisa clasica , are în fapt mai multe ipostaze :

- piata monetara sau piata scontului ;

- piata monetara propriu zisa ,

considerate ca doua parti componente complementare ale pietii monetare clasice .

Ansamblul relatiilor din piata monetara sunt reprezentate în figura 1.1. care poarta amprenta specifica a sistemului bancar englez prin prezenta bancilor de compensare sau de decontare (clearing banks) si a caselor de scont si de garantie , în fapt institutii bancare participante la procesul de creditare .