Piața muncii

1.Piata muncii

Piata muncii din România a suferit transformari semnificative în contextul procesului de tranzitie economica, manifestate în special prin reducerea populatiei active si a populatiei ocupate, prin mentinerea la valori relativ constante a ratei somajului si prin cresterea somajului de lunga durata, fiind afectata în mod deosebit de capacitatea limitata de creare a unor noi locuri de munca. Odata cu diminuarea populatiei ocupate, s-au produs modificari importante pe sectoare, domenii de activitate, regiuni, forme de proprietate, vârsta, statut profesional.

Piaţa muncii este prin definiţie inelastică. Aceasta în sensul că nici cererea de muncă nu se modifică în aceeaşi măsură cu modificarea salariului nominal, respectiv real, şi nici oferta de forţă de muncă nu evoluează întotdeauna în raport de preţ şi de cost. Unii specialişti explică această caracteristică prin aceea că cererea şi oferta depind de mulţi alţi factori decât cei economici.

În politica sa de ocupare a resurselor de munca, Romania s-a aliniat la noua strategie europeana de ocupare, aceasta politica fiind în concordanta cu obiectivele si liniile direstoare ale acestei strategii.

Statul român aplica politica ocuparii prin intermediul unor masuri active, cum sunt: medierea muncii,formare profesionala, consultanta pentru inceperea unei activitati independente, acordarea de credite pentru crearea unor noi locuri de munca.

Obiectivele pe care statul le urmareste în politica sa de ocupare a fortei de munca, sunt: ocupare deplina, calitatea si productivitatea muncii, coeziune si incluziune sociala.

Unul din instrumentele economice prin care statul poate actiona pe piata fortei de munca, il reprezinta salariul minim. Interventia statului în formarea salariilor , a avut drept scop, combaterea saraciei si s-a realizat prin stabilirea si garantarea unui salariu minim. în prezent au aparut opinii cu privire la stabilirea unui salariu minim la nivel comunitar, dar aceaste opinii sunt controversate, deoarece nu toate statelemembre ale Uniunii Europene au acelasi grad de dezvoltare.

Obiectivul final al strategiilor de ocupare naţionale şi internaţionale cuplate şi convergente este edificarea unei economii bazate pe cunoaşterea ştiinţifică, în care ocuparea resurselor de muncă să fie deplină şi eficientă pentru individ şi comunitatea socială. Nici o raţiune nu justifică faptul că un nivel ridicat de şomaj să mai fie încă apreciat drept normal într-o ţară europeană, implicit România, ci normalitatea este dată de asigurarea unor locuri de muncă de calitate pentru o muncă de calitate.

1.1.De la economia planificata la economia de piata

În perioada anterioară anilor '90, aproape întreaga economie era etatizată, mai puţin de 13% aparţinând sectorului privat. Producţia industrială era concentrată în unităţi supradimensionate, situaţie care genera un grad ridicat de rigiditate, dificultăţi majore de adaptare la noile evoluţii înregistrate în ţările dezvoltate.

Se manifesta, totodată, o motivaţie redusă pentru muncă, alimentată, printre altele, şi de politica artificială de „ocupare deplină”, care ascundea totuşi un „şomaj deghizat”.

Schimbările politice intervenite în 1990 au impus trecerea de la economia planificată la economia de piaţă. Într-o primă etapă, acest fapt s-a soldat cu adâncirea efectelor perturbatoare ale dezechilibrelor structurale moştenite – în condiţiile în care România era una dintre cele mai sărace ţări din sistemul comunist – accentuate de pregătirea insuficientă a clasei politice, de practicarea unui management neperformant, ca şi de lipsa de pregătire a populaţiei pentru a acţiona în condiţiile mecanismelor de piaţă. Multiplele probleme cu care se confruntă economia românească şi în prezent se datorează, printre altele, ritmului lent al reformei pentru care s-a optat în cea mai mare parte a anilor de tranziţie.

Tranziţia la economia de piaţă a produs puternice efecte în planul ocupării forţei de muncă, atât ca volum, cât şi ca structură, eficienţă şi comportament. Criza ocupării apare încă de la începutul anilor '90, fiind consecinţa declinului economic. Acesta se manifestă mai pregnant în primii ani; din 1992 apar anumite semne de însănătoşire parţială, pentru ca în 1996 să se înregistreze o a doua „cădere” a economiei, tendinţă care diferenţiază România de alte ţări aflate în stadiul economiei de tranziţie (Ungaria, Polonia, Slovenia) şi care se situează pe o curbă ascendentă.

Prăbuşirea economiei planificate, scăderea dramatică a performanţelor sale au condus la reacţii ale pieţei forţei de muncă nu numai în ceea ce priveşte reducerea numărului de locuri de muncă, dar şi a salariilor reale. Astfel, deşi încă la nivelul anului 1990 veniturile salariale reale din România erau printre cele mai scăzute din Europa, acestea s-au redus în continuare, ajungând să reprezinte, în prezent, mai puţin de 60% din cele corespunzătoare anului de referinţă. Faptul a condus la deteriorarea continuă a condiţiilor de viaţă pentru categorii de populaţie din ce în ce mai numeroase, multe gospodării trăind astăzi sub pragul minim de sărăcie.

Prin impactul său economic şi social de durată, criza ocupării forţei de muncă reprezintă o zonă de acumulare a unor stări conflictuale care ameninţă coeziunea socială.

Principalele forme de manifestare a crizei, asupra cărora vom reveni, sunt:

• scăderea populaţiei ocupate;

• precarizarea ocupării şi accentuarea proceselor de subocupare;

• sporirea numărului de persoane care desfăşoară o activitate secundară;

• apariţia unei categorii de forţă de muncă exclusă de pe piaţa muncii – persoanele descurajate, care nu mai pot fi considerate resurse de muncă, proces care se cronicizează.

2.Somajul

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice.

Somajul este o stare de dezechilibru pe piata muncii, in cadrul careia exista un excedent de oferta de munca fata de cererea de munca, adica un surplus de populatie activa care nu-si gaseste loc de munca.

Ca fenomen macroeconomic, şomajul reprezintă ansamblul persoanelor (stocul de populaţie) active disponibile fără ocupaţie, care caută de lucru; deci, el este format din excesul de resurse de muncă în raport cu cei ce pot fi ocupaţi, în condiţiile de rentabilitate impuse de piaţă.