Piața muncii

1. Definiția și caracteristicile pieței muncii

Prin definiție piața muncii reprezintă ansamblul actelor de vânzare-cumpărare a forței de muncă ce au loc într-un spațiu economic și care relevă:

- Întâlnirea cererii cu oferta de muncă;

- Stabilirea condițiilor pentru angajarea salariaților;

- Negocierea și fixarea salariilor în funcție de performanțele lucrătorilor;

- Realizarea mobilității salariilor și forței de muncă pe locuri de muncă, firme, zone etc.

Ocupând un loc deosebit în teoria și practica economică, piața muncii este cea mai derivată și cea mai reglementată piață. Ea se comportă “pe de o parte, ca orice piață, și pe de altă parte, are caracteristici proprii, determinate de specificul uman al obiectului cu care operează și cel al serviciilor generate de aceasta și pe care intreprinzătorii le cumpără.”26

În esență, piața muncii este cea care stabilește raporturile dintre purtătorii ofertei și cei ai cererii de muncă. Ea prezintă următoarele caracteristici:

- Reflectă legăturile reciproce dintre realitățile demografice ce determină oferta de muncă și cele economico-sociale care generează cererea de muncă asigurând dinamismul economiei;

- Necesită negocierea permanentă între purtătorii ofertei de muncă și cei ai cererii de muncă sub aspect cantitativ, calitativ și structural.

- Ușurează și favorizează întâlnirea dintre locurile de muncă disponibile și lucrătorii aflați în căutarea unui loc de muncă;

- Este un model de parteneriat între patron și angajat.

Modalitatea prin care se manifestă unirea între forța de muncă și celelalte elemente aparținute unei activități și economie este specifică sistemului real al economiei și se concretizează prin angajarea omului ca salariat.

- Este reglementată la cel mai înalt grad și înregistrează influențe multiple din partea altor factori, spre a proteja salariatul prin intermediul organizațiilor sindicale.

- Se prezintă ca o piață cu o concurență imperfectă putând fi considerată, fie ca o piață de oligopol, fie ca o piață de monopol, în funcție de gradul de organizare a cererii și ofertei de către patronate și sindicate. De asemenea, se poate manifesta printr-o concurență de monopson când într-un domeniu există un singur cumpărător de muncă.

- Funcționarea ei este accelerată sau frânată în timp prin diverse instituții și foruri legislative ce acționează pentru stabilirea contractului individual sau colectiv de muncă între angajat și angajator sau între patronate și sindicate.

- Prezintă o anumită flexibilitate menită să conducă la o mai mare competitivitate și la o favorizare a creșterii economice.

- A înregistrat o segmentare specifică de-a lungul timpului, care adâncește diviziunea socială a muncii.

- Forța de muncă este structurată pe vârste, sexe, categorii profesionale și grade de calificare, zone geografice și oportunități de ocupare.

- În funcție de parametri de performanță se poate delimita: piața pricipală a muncii caracterizată prin niveluri, stabilitate, siguranță a locului de muncă și de salarizare și piața secundară a muncii caracterizată prin parametri specifici activității economice (instabilitate, salarizare modestă).

- Deasemenea piața poate fi segmentată la nivel macroeconomic favorizând condițiile generale de angajare a salariaților, principiile de demisionare și ierarhizare a salariilor, cuprinde toate acestea în contractul colectiv de muncă și la nivel microeconomic.

- Are o funcție socială deoarece implică negocierea unor elemente ce țin de condițiile de muncă și de ansamblul calității vieții.

- Funcția formativ-culturală ce se realizează prin calificare, profesionalism, educație, recalificare și reconversie, asigurându-se o mai mare mobilitate și adaptabilitate la exigența dezvoltării economice.

- Prezintă o asimetrie informațională ce conferă nesiguranță din partea angajatorului asupra aptitudinilor angajatului, dar și a angajatorului care nu posedă informații despre mediul de muncă oferit.