Piața perfectă și prețul de echilibru

Concurenta reprezinta o trasatura esentiala a economiei de piata. Ca model de comportament al agentilor economici în sistemul de piata, concurenta semnifica o rivalitate între participantii la actul de vânzare-cumparare, un raport de forte dintre acestia, o opozitie, care este vizibila, în special, pe piata factorilor de productie si cea a bunurilor de consum si serviciilor.

Concurenta perfecta este concurenta purificata de orice element de monopol. Ea presupune ca toate unitatile producatoare sunt capabile sa-si vânda integral productia obtinuta la pretul pietei, fara a-l influenta într-un fel, iar toti cumparatorii pot sa cumpere la pretul pietei atât cât doresc, fara a influenta piata. În aceasta situatie pretul se stabileste la un nivel ce corespunde punctului de intersectie a curbelor ofertei si cererii produsului respectiv.(vezi fig. 1)

Concurenta perfecta se defineste prin urmatoarele trasaturi principale: atomicitatea participantilor, fluiditatea pietei, mobilitatea perfecta a factorilor de productie, transparenta pietei, omogenitatea produselor. Concurenta va putea fi considerata pura sau perfecta daca aceste 5 trasaturi sunt prezente în mod simultan. Daca cel putin una din ele nu va fi prezenta, se va putea vorbi în acele cazuri de concurenta imperfecta. Concurenta perfecta este sinonima, dupa opiniile multor economisti, cu piata libera si ar fi cea care ar avea menirea de a asigura functionarea cea mai eficienta a sistemului economic, întrucât întreprinzatorul în cautare de profit s-ar supune vointei consumatorului. Aproape toti economistii recunosc ca aceasta concurenta perfecta nu exista în stare pura pe piata. Ea reprezinta situatia ideala, care se doreste, dar nu corespunde cu eficacitatea cea mai mare. Ea a fost revendicata de economisti pentru a se proteja piata.

Fig. 1

Pretul de echilibru

Punând cererea (D) alaturi de oferta (S) si comparându-le, vom putea fi în masura sa explicam modul de determinare a echilibrului pietei prin confruntarea dintre fortele cererii cu cele ale ofertei. Graficul din fig. 1 prezinta cererea ca fiind o functie descrescatoare si oferta ca o functie crescatoare, ambele raportate la pret (p). Se considera ca piata unui produs este echilibrata atunci când cantitatea (Q) ceruta este egala cu cantitatea oferita. Pretul de echilibru apare atunci când se realizeaza egalitatea între cantitatile cerute si cele oferite. În punctul E (al pretului de echilibru) se realizeaza armonia dintre producatori si consumatori, concretizata prin echilibrul dintre cantitatile cerute de consumatori(Q0) si cantitatile produse si oferite pe piata de producatori(Q0), la pretul rezultat din negocierile între cele doua categorii de agenti economici pe piata produsului (p0). Toata cantitatea care se produce si se ofera pe piata la pretul p0 este absorbita de consumatori, realizându-se egalitatea: D(p)=S(p).

În punctul E se realizeaza asa-numitul echilibru stabil de piata. O deviere de pret de la echilibru va genera fie un surplus temporar, fie o penurie temporara de produse, deviere ce va genera, la rândul sau, forte ale pietei ce vor împinge înapoi pretul la nivelul sau de echilibru.