Piețe financiare internaționale

Introducere

Rezultat al dezvoltării economice din ultimele secole, relaţiile financiar-monetare internaţionale au cunoscut o explozie puternică mai ales în cea de-a doua parte a secolului XX .

Gradul tot mai ridicat de integrare al pieţelor financiare internaţionale îşi pune amprenta din plin asupra modului de derulare şi de orientare a fluxurilor financiare internaţionale.

Globalizarea financiară este un proces ireversibil care produce modificări structurale şi funcţionale în ansamblul economiei mondiale. În aceste condiţii, înţelegerea modului de funcţionare a pieţei financiare internaţionale, a mecanismelor şi instrumentelor specifice acesteia, constituie o condiţie de bază a dezvoltării economice şi al progresului general.

În contextul actual, în care orice operaţiune comercială internaţională (indiferent de gradul său de complexitate) nu se mai poate derula fără accesul direct la piaţa financiară internaţională, cunoaşterea acesteia de către operatorii economici interesaţi de o dezvoltare a afacerilor lor în plan internaţional devine obligatorie.

Piaţa financiară internaţională reprezintă ansamblul de instituţii, reglementări şi relaţii care iau naştere în scopul mobilizării de resurse de capital de la deţinători din diferite ţări pentru a fi plasate către beneficiari din afara ţărilor de origine a acestora.

Relaţiile financiar-valutare internaţionale sunt o componentă de bază a pieţei financiare internaţionale, reprezentând ansamblul de mecanisme şi instrumente utilizate de diferite instituţii financiare sau direct de operatorii economici pentru a mobiliza resurse financiare necesare derulării de operaţiuni comerciale sau de cooperare în plan internaţional sau de realizarea unui proiect de investiţii într-o altă ţară. În opinia multor specialişti, momentul declanşator al fenomenului monetar-financiar internaţional îl constituie Tratatul franco-prusac din 1871, soldat cu obligarea Franţei la efectuarea unei plăţi externe importante ca despăgubire de război. În prezent sfera relaţiilor financiar valutare s-a extins de la relaţiile financiare internaţionale publice către fluxurile financiare private, volumul valoric al tranzacţiilor financiare depăşind cu mult volumul tranzacţiilor comerciale din economia mondială.

Capitolul 1

Pietele Financiare Internationale

1.1 Definire si descriere

În secolul al XIX-lea piata financiara internationala s-a confundat cu piata financiara din Londra, la care s-a adaugat, între anii 1895 si 1914, piata financiara din Paris. Aceste doua piete financiare redistribuiau economiile provenite din strainatate si de la populatie. Dupa primul razboi mondial, a aparut piata financiara din New Zork, iar caderea ei în 1929 a marcat începutul marii crize economice. Cea mai mare parte a exporturilor de fonduri pe termen lung se efectua, cu toate acestea, în afara pietei: donatii, ajutoare multilaterale, investitii directe, credite.

Dezvoltarea pietei financiare internationale constituie o consecinta a necesitatilor manifestate de investitori si de cei care doresc sa-si plaseze capitalul financiar. Bancile internationale au un rol important în dezvoltarea acesteia si a procedeelor de emisiune.

Pietele financiare internationale cuprind doua componente:

a) ansamblul pietelor financiare ale tarilor care aproba, sub rezerva unor reglementari, emisiuni de titluri financiare straine, ca si tranzactii cu titluri financiare straine;

b) piata eurocapitalului, pe care împrumuturile pe termen mijlociu si lung sunt eliberate într-o moneda care nu este obligatoriu cea a împrumutatorului si nici a celui care se împrumuta si, deci, plasamentul este efectuat în functie de economiile provenind din mai multe tari, intermediate de un sindicat bancar international. Autonomiei ei rezulta din natura operatiile si din modul de functionare.

Participarea pietelor financiare nationale la operatiilr internationale depinde de:

- stabilitatea monedei nationale;

- spijinirea pe o economie în crestere, cu un potential comercial si industrial puternic;

- importante capacitati de finantare disponibile;

- o larga retea de filiale;

- ligbera convertibilitate si liberul transfer al titlutilor financiare;

- fiscalitate preferentiala pentru operatiile financiare internationale.

Prin masivul capital financiar antrenat, aceste piete influenteza capitalul financiar destinat investitiile nationale, producând urmatoarele efecte:

- efectul de structura, care consta în transformarea veniturilor economisite la nivel national în capital strain. Fonduri financiare provenite din tarile din Orientul Apropiat, America Latina si din alte tari în curs de dezvoltare alimenteaza piata financiara a tarilor dezvoltate industrial. Emisiunile de titluri financiare internationale permit, adesea, realizarea de investitii în mod direct în tarile dezvoltate;

- efectul dobânzii, care consta în cresterea ratei dobânzii, cu incidenta asupra investitiilor nationale;

- efectul de lichiditate, care reprezinta rarefierea capitalului national al unor tari.

Dezvoltarea burselor de valori internaţionale a influenţat puternic şi profund evoluţia pieţelor financiare internaţionale, ducând de asemenea la specializarea şi integrarea acestora. Practic, dezvoltarea pieţei financiare internaţionale nu ar fi fost posibilă fără apariţia reglementărilor bursiere care au permis un mai bun control al desfăşurării tranzacţiilor pe aceste pieţe organizate, apariţia instrumentelor derivate (în special a celor pe rata dobânzii şi pe valute) care a permis extinderea mecanismelor de acoperire a riscurilor financiare, electronizarea şi informatizarea tranzacţiilor financiare internaţionale care a mărit şi mai mult viteza de transfer a informaţiilor şi creşterea semnificativă securităţii operaţiunilor financiare. Relaţiile financiare internaţionale prezintă în prezent următoarele caracteristici:

Apar în două sau mai multe state sau între un stat şi diferitele instituţii şi organisme financiare internaţionale;

Reflectă transferuri de resurse financiare publice sau private în favoarea unor entităţi publice sau private din străinătate sau a unor organizaţii internaţionale;

Reflectă transferuri de resurse financiare publice sau private din străinătate;

Pot avea un caracter bilateral sau multilateral în funcţie de numărul de participanţi implicaţi în derularea acestor fluxuri;

Fluxurile financiare private sau care au ca beneficiar o entitate economică privată se pot desfăşura cu garantarea sau fără garantarea lor din partea statului unde se află situaţi beneficiarii tranzacţiilor financiare.