Planul Marshall

Planul Marshall, numit oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost primul plan de reconstructie conceput de Statele Unite ale Americii si destinat aliatilor europeni din al doilea razboi mondial.

Pe data de 5 iunie 1947, secretarul de stat american, generalul George Marshall a anuntat, printr-un discurs tinut la Universitatea Harvard, lansarea unui program de asistenta economica destinat refacerii economiilor europene cu scopul de a opri extinderea comunismului, fenomen pe care il considera legat de problemele economice. El declara “razboi foamei, saraciei, disperarii si haosului din Europa” .

Scopul acestui program era de a contribui la “renasterea unei economii active in lume pentru a crea conditiile politice, economice si sociale in care sa poata sa existe institutii libere…este logic ca Statele unite sa faca tot ceea ce poate pentru a sprijini restabilirea sanatatii economice a lumii, in lipsa careia stabilitatea politica si pacea sunt imposibile”.

Cateva zile mai tarziu, la 19 iunie 1947, ministrii de externe francez si britanic semneaza un comunicat prin care invita 22 de state europene sa trimita reprezentanti la Paris pentru a schita un plan de reconstructie europeana. Moscova, insa, etichetand Planul Marshall ca fiind “imperialism economic European” interzice tarilor satellite sa participle la Conferinta de la Paris.

La 16 aprilie 1948, se constituie Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE), avand ca membre: Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia si zona de vest a Germaniei. Dupa cativa ani au fost admise si RFG si Spania. Tot acum este stabilit “Programul Global de Reconstructie a Europei”, care viza: promovarea productiei industriale si agricole; obtinerea si mentinerea stabilitatii monetare si bugetare; cresterea schimburilor internationale intre tarile participante, pe seama reducerii barierelor comerciale.