Politica Agricola a Uniunii Europene

Imagine preview
(6/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Politica Agricola a Uniunii Europene.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mihai Talmaciu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Economie, Agronomie, Stiinte Politice

Extras din document

. Cadrul general

Situaţia existentă în prezent în agricultura României (se are în vedere evoluţia în anii tranziţiei a factorilor de producţie fundamentali, slaba înzestrare tehnică a producătorilor agricoli cu capital, posibilităţile reduse şi în frecvente cazuri practic inexistenţa posibilităţilor de formare a capitalului în marea majoritate a exploataţiilor/întreprinderilor agricole şi, nu în ultimul rând, inexistenţa unor pieţe şi instituţii ale pieţelor funcţionale) impune o susţinere activă a relansării procesului de creştere agricolă prin intermediul acţiunii guvernamentale sau, altfel spus, a politicilor agricole încadrate într-o strategie pragmatică/coerentă de dezvoltare a sectorului în acord cu posibilităţile (oportunităţii şi restricţii) reale ale economiei noastre pe termen mediu şi lung.

Lipsite practic de suportul unei strategii pe termen mediu şi lung care să întrunească consensul forţelor politice din ţară, marcate mai mult sau mai puţin de persistenţa unor mituri (ca de exemplu: România, mare exportator de produse agroalimentare în special de cereale; agricultura, "motor" al relansării economiei ro/nâneşti etc.) sau a unor sechele ale concepţiilor agrocentriste ori autarhice (asigurarea securităţii alimentare a populaţiei îritr-o viziune în esenţă autarhică), supuse unor frecvente schimbări ale accentelor sau chiar a orientărilor în funcţie de situaţii conjuncturale, dar, mai ales, "victimă" a şovăielilor, a renunţărilor şi a jumătăţilor de măsură, politicile agricole promovate de-a lungul perioadei de tranziţie, deci şi în perioada de pregătire a asocierii la UE, nu au favorizat procesul de creştere şi nu au creat un suport durabil creşterii agricole.

Necesitatea imprimării unui curs ascendent şi durabil procesului de evoluţie a sectorului agricol în ţara noastră este accentuată, în perioada actuală, de apropierea momentului de integrare în UE. Pentru producătorul agricol român, integrarea în UE va însemna accesul la o vastă piaţă de desfacere, de peste 350 de milioane de consumatori, cu putere de cumpărare mare, preţuri relativ stabile, dar şi standarde de calitate ridicată. în acelaşi timp, integrarea României în UE va determina, pentru producătorul agricol român, o accentuare a concurenţei pe piaţa unică, iar aceştia se vor confrunta cu reprezentanţii unei agriculturi performante ai cărei agenţi economici dispun astăzi de puternice atuuri concurenţiale.

Printre acestea trebuie semnalate:

-pieţe concurenţiale evoluate ale produselor agroalimentare şi ale inputurilor necesare producătorilor agricoli;

-înzestrarea cu capital funciar/de exploatare, ca de altfel şi cunoştinţe/comportament economic şi managerial net superioare agriculturii din ţara noastră;

-un sistem clar de reguli şi mecanisme privind finanţarea producătorului agricol;

-grad ridicat de sofisticare a cererii etc.

Iată de ce considerăm necesară promovarea unei politici agricole pragmatice, orientate prioritar spre creşterea semnificativă a competitivităţii producătorilor şi produselor agricole.

2. Politicile agricole din perioada asocierii la Uniunea Europeană: forţe inerţiale şi dinamice în procesul dezvoltării

Într-o evaluare retrospectivă a politicilor agricole promovate în anii tranziţiei (în care este cuprinsă şi perioada asocierii la UE) se poate afirma că, din punctul de vedere al aportului la amorsarea şi stimularea procesului de creştere, ultimul deceniu al secolului al XX-lea a fost dominat de experimente, încercări şi erori. În cele ce urmează vom încerca să prezentăm argumente în susţinerea acestei afirmaţii.

În primii doi ani ai perioadei de tranziţie, edificarea unei noi structuri agrare - ca premisă a alocării mai raţionale a resurselor şi ca suport al creşterii agricole - a fost susţinută mai ales prin cadrul legislativ instituit în perioada 1990-1991. În acest context sunt de relevat efectele generate de:

-Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, care a creat premisele autonomiei decizionale a întreprinderilor agricole din sectorul de stat;

-Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale care a reglementat procesul de înfiinţare a societăţilor comerciale şi înregistrarea acestora în Registrul Comerţului al Camerei de Comerţ şi Industrie a României; pe această bază s-au putut înfiinţa societăţi comerciale agricole cu capital privat (s-a creat posibilitatea să fie aduse sub formă de contribuţie în natură, terenurile agricole deţinute în proprietate); întreprinderile de stat din sectorul agricol au fost reorganizate în anul 1991 în baza cadrului legislative oferit de prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale Legii nr. 31/1990;

-Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar care a pus bazele dezvoltării sectorului particular în agricultură, în condiţiile dezmembrării cooperativelor agricole de producţie (de tip colhoz) şi a apariţiei capitalului funciar privat în patrimoniul fostelor întreprinderi agricole de stat (reorganizate în societăţi comerciale agricole);

-Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură care a oferit posibilitatea apariţiei formelor asociative de exploatare şi valorificare a capitalului agricol (îndeosebi a capitalului funciar) privat;

-Legea privatizării societăţilor comerciale (Legea nr. 58/1991) care a deschis calea privatizării întreprinderilor de stat din agricultură.

În condiţiile asigurate de noul cadru legislativ, dezmembrării rapide a fostelor cooperative agricole de producţie i-a urmat un dificil proces de punere în posesie a virtualilor proprietari, dar mai ales de eliberare a titlurilor de proprietate (reconstituirea şi constituirea dreptului de proprietate funciară membrilor fostelor CAP), proces care, depăşind cu mult termenele (de eliberare a titlurilor de proprietate) prevăzute de Legea nr. 18/1991, nu s-a încheiat nici până în prezent. Suprafeţele arabile au fost retrocedate foştilor proprietari (care fuseseră obligaţi să intre în cooperativele de producţie în 1949-1962) sau moştenitorilor acestora.

În 1992, peste patru milioane de persoane care deţineau în proprietate, în medie, două hectare de pământ împărţite în câteva parcele luaseră locul celor aproximativ cinci mii de cooperative agricole de producţie.

Asemeni cooperativelor dinainte, noii proprietari de pământ depindeau de lucrările mecanice executate de aceste unităţi. Şi astăzi, la peste zece ani de la reforma fondului funciar, agricultorii privaţi continuă să fie slab dotaţi cu utilaje şi maşini agricole.

În condiţiile create de cadrul legislativ adoptat în perioada 1990-1991, întreprinderile agricole de stat (IAS), ca de altfel şi staţiunile de mecanizare a agriculturii (SMA) au fost reorganizate ca societăţi comerciale. în 1993, acestea din urmă deţineau o suprafaţă de 3673 mii ha teren agricol, în timp ce în forme neasociative, gospodării ţărăneşti individuale se exploatau 7333 mii ha.

În octombrie 1990, la Luxemburg, s-a semnat acordul dintre CEE şi România, cu privire la comerţul şi cooperarea economică şi comercială, care a intrat în vigoare la 1 mai 1991. Acest acord s-a desfiinţat prin semnarea Acordului European1, care a instituit o asociere între România şi Comunitatea Europeană, documentul la semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993.

În anii care au urmat, practic, în perioada asocierii la UE, ajustarea sistemică şi structurală a sectorului agricol - în una dintre principalele componente ale acesteia: reforma întreprinderii - în majoritatea timpului a bătut pasul pe loc, iar progresele înregistrate în unele perioade, apreciate în ansamblul lor, au fost modeste.

În sectorul gospodăriilor ţărăneşti individuale, procesul de concentrare a capitalului funciar şi de exploatare în ferme cu un profil orientat spre piaţă (una dintre coordonatele esenţiale are reformei acestei categorii de exploataţii, ca premisă fundamentală a sporirii performanţelor economice) a avut loc sporadic. Informaţiile nemijlocite privind dimensiunile acestui proces sunt practic inexistente la ora actuală. Procesul de concentrare a capitalului funciar în gospodăriile ţărăneşti îl putem evalua numai pe o cale indirectă. Astfel, în perioada 1993-2000, suprafaţa medie care revine pe o gospodărie individuală a înregistrat o uşoară creştere, de la 2,10 ha la 2,36 ha/exploataţie. în acelaşi timp, numărul gospodăriilor ţărăneşti a sporit continuu prin divizare (printre alte cauze şi ca urmare a proceselor de succesiune) de la 3419 de mii de gospodării la 4259 de mii de gospodării. De la liberalizarea pieţei funciare în anul 1998, conform datelor MAAP, suprafeţele de teren incluse in circuitul comercial, până la sfârşitul lunii februarie 2001, sunt extrem de reduse: 106591 ha, comparativ cu terenul agricol aflat în proprietate privată - 12294 mii ha la 31.12.2000. În cursul ultimului deceniu, gradul de dotare cu tractoare şi maşini agricole a gospodăriilor ţărăneşti s-a menţinut la un nivel extrem de scăzut, deşi pe ansamblul sectorului privat inclusiv prin privatizarea fostelor SMA) parcul de tractoare, în perioada 31.12.1991-31.12.2000, a crescut cu circa 42%. Singurul factor de producţie care, în anii tranziţiei, a înregistrat o creştere îl constituie resursele de muncă, situate în prezent la o cotă care mai degrabă constituie un dezavantaj decât un determinant al creşterii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politica Agricola a Uniunii Europene.doc

Alte informatii

Acest referat a fost prenzentat la FEAA Iasi, specializarea marketing