Politica Agricolă Comună

1.INTRODUCERE

Intre politicile Uniunii Europene, politica agricola comuna (PAC) este privita ca una dintre cele mai importante. Aceasta nu numai din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finantarea acestei politici (care este de aproximativ 50% din bugetul total al Uniunii), a numarului de personae afectate si a teritoriului implicat, ci si a importantei istorice si a atributelor suverane delegate de statele membre catre nivelul comunitar de decizie. Importanta politicii agricole commune deriva si din legaturile stranse cu piata unica si cu uniunea economica si monetara, doua domenii cheie ale integrarii europene. Politica agricola comuna este alcatuita dintr-o serie de reguli si mecanisme ce reglementeaza productia, procesarea si comertul cu produse agricole in Uniunea Europeana, accentul punandu-se, din ce in ce mai mult, pe dezvoltarea rurala.

Tratatul de la Roma a definit obiectivele generale ale politicii agricole commune, iar principiile politicii agricole commune au fost stabilite la Conferinta de la Stresa, din 1958. In 1960, mecanismele PAC au fost adoptate de cele sase state membre fondatoare, doi ani mai tarziu, actele normative comunitare adoptate in cadrul PAC, precum si mecanismele constituite in temeiul acestora, intrand in vigoare.

2.EVOLUTIA, REFORMRLE, PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE P.A.C.

2.1.EVOLUTIA POLITICII AGRICOLE COMUNE

Reforma PAC din anii `70 preconiza initial doua mari directii strategice:

-o exploatare moderna, pe suprafete de dimensiuni mari (80-120 ha la culturi, 40-60 vaci);

-reducerea la jumatate a populatiei active din agricultura in zece ani prin masuri care sa incurajeze incetarea activitatii.

Planul aprobat, in acest scop, de Consiliul de Ministri, a fost aplicat, numai in parte, prin:

-atribuirea unor indemnizatii anuale pentru producatorii care accepta sa se retraga (1972) si prin

-acordarea ajutoarelor publice in functie de elaborarea unui plan de dezvoltare pe mai multi ani care sa prevada marirea suprafetelor agricole.

Dupa 1980 s-a trecut la masuri pentru limitarea dezechilibrului, insa, practic reforma globala a P.A.C. s-a intrezarit din 1992 la interventia GATT (Acordul General privind Tarifele si Comertul) si a devenit efectiva dupa anul 2000.

Schimbarea procentajului acordat agriculturii din PIB constituie argumentul relevant, ilustrand “dimensiunea sistemului de asigurari sociale al statului cu implicatii foarte mari asupra functionarii PAC si asupra relatiilor sale comerciale externe”.

Dinamica politica si sociala a PAC a produs, intre altele, un efect nedorit si anume continua intarziere in transformarea agriculturii europene si industrializarea din ce in ce in mai mare a productiei agricole.

Acest fenomen European, in cadrul caruia modernizarea economica de la tara a ramas oarecum restanta, a fost “centrat” prin decizia Consiliului European de la Berlin din 9 martie 1999, in cadrul Agendei 2000.